ORDIN
ORDIN nr. M.135 din 30 iunie 2023 pentru modificarea art. 6 lit. b) din Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competenţele de achiziţie a produselor, serviciilor şi lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naţionale
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 39 alin. (3) și art. 59 alin. (1) din Legea nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 3 pct. 4 lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziții publice în domeniile apărării și securității, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 195/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) din Legea nr. 346/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul apărării naționale emite prezentul ordin.Articolul ILa articolul 6 din Ordinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 4 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:b) Direcția generală de informații a apărării, care are competență de achiziție pentru toate categoriile de produse, servicii și lucrări.
Articolul IIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul IIIOrdinul ministrului apărării nr. M.31/2008 privind competențele de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor în cadrul Ministerului Apărării Naționale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 4 aprilie 2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu modificarea adusă prin prezentul ordin, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.
Ministrul apărării naționale,
Angel Tîlvăr
București, 30 iunie 2023.
Nr. M.135.
------
Ministrul apărării naționale,
Angel Tîlvăr
București, 30 iunie 2023.
Nr. M.135.
------