COMUNICAT
COMUNICAT din 30 mai 2023 privind valabilitatea acordului de voinţă al asociaţiei de proprietari
Dosar în care s-a formulat sesizarea: 1577/3/2023
Nr. de înregistrare a sesizării: 1536/1/2023
Data înregistrării sesizării: 30.05.2023
Conținutul sesizării:
Dacă acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018, se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor.
Minuta deciziei nr. 55 din 18 septembrie 2023
Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul București – Secția a V-a civilă, în dosarul nr. 1577/3/2023, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept:Dacă acordul de voință al asociației de proprietari, în baza art. 50 lit. b) din Legea nr. 196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare, se consideră format în baza tuturor declarațiilor scrise și semnate ale fiecărui proprietar (caz în care este necesară exprimarea în scris a opțiunii fiecărui proprietar) sau este suficientă dovedirea înștiințării fiecărui proprietar cu privire la problemele supuse dezbaterii, fără a mai fi necesară comunicarea declarației scrise a fiecărui proprietar, astfel că acordul de voință al asociației ar fi format în baza unui număr suficient de declarații pentru a asigura votul majorității simple din numărul total al proprietarilor.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.