DECIZIA nr. 270 din 9 mai 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 670 alin. (2) şi ale art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Senia Costinescu	- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Eugen Anton.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 670 alin. (2) și ale art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ruxandra Olabi în Dosarul nr. 1.830/300/2019 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă. Excepția de neconstituționalitate formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.050D/2019.2. La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile criticate sunt în acord cu prevederile art. 44 din Constituție referitoare la garantarea proprietății private, cheltuielile generate de procedura executării silite fiind suportate de părți, în acord cu specificul procedurii.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 20 septembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 1.830/300/2019, Tribunalul București - Secția a IV-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 669 pct. 2 și ale art. 723 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de pârâta-apelantă Ruxandra Olabi într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe prin care a fost admisă cererea formulată de reclamanta-intimată Casa Națională de Pensii Publice în contradictoriu cu pârâta-intimată, prin care s-a dispus întoarcerea executării silite și obligarea pârâtei-apelante la restituirea către reclamanta-intimată a unei sume de bani și prin care s-a respins cererea de chemare în garanție formulată de pârâta-apelantă în contradictoriu cu Biroul Executorului Judecătoresc Dobranici Doina Crenguța ca neîntemeiată.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată că interpretarea și aplicarea art. 669 pct. 2 raportat la art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale și contrare art. 5 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești ce prevede că activitatea executorilor judecătorești se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate. Având în vedere că executorul judecătoresc este un profesionist în executare silită, fiind prezumat legal că este cunoscător al dispozițiilor legale, în cazul obligării pârâtei-intimate la plata sumei integrale și/sau fracționate rezultate din întoarcerea executării, se impune ca obligația de restituire a sumei executate silit să revină, în egală măsură, și executorului judecătoresc. Prin desființarea încheierii biroului executorului judecătoresc privind stabilirea cheltuielilor de executare, aceste sume nu mai sunt datorate, indiferent că ele au fost avansate sau nu de către creditoare. În cazul întoarcerii executării, se impune și analiza existenței obligației legale de plată a sumei de bani reprezentând „onorariul“ executorului judecătoresc, în condițiile anulării de către instanța de judecată a titlului care o consacra. Altfel, autoarea excepției apreciază că se află în situația unei „îmbogățiri fără justă cauză“ a executorului judecătoresc sau a unei „plăți nedatorate“, deoarece lipsește cauza transferului de valoare din patrimoniul pârâtei în patrimoniul biroului executorului judecătoresc. Or, nimeni nu poate fi expropriat „fără o dreaptă despăgubire“, fie chiar și în interes public, dreptul de proprietate, sub aspectul dreptului de natură salarială, fiind protejat de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. De asemenea, susține că dispozițiile normative criticate încalcă mai multe drepturi garantate constituțional, respectiv dreptul la muncă, dreptul la salariu, respectarea legislației muncii, dreptul la șomaj și dreptul la pensie.6. Tribunalul București - Secția a IV-a civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, invocând Decizia Curții Constituționale nr. 346 din 22 mai 2018.7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispozițiile art. 669 pct. 2 și ale art. 723 din Codul de procedură civilă. Analizând însă susținerile autoarei excepției, așa cum reies din notele scrise depuse la dosar și cum au fost reținute în considerentele actului de sesizare, Curtea reține că obiect al excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 670 alin. (2) și ale art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă, care au următorul conținut:– Art. 670 alin. (2): „Cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.“;– Art. 723: „(1) În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia. Cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului.“11. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 44 privind dreptul de proprietate.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că prin Decizia nr. 8 din 16 mai 2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 28 iunie 2016, s-a reținut că din dispozițiile art. 2 alin. (1) și (2) și ale art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, rezultă că profesia de executor judecătoresc are un statut special, care implică exercitarea autorității statului în vederea ducerii la îndeplinire a dispozițiilor cuprinse în hotărârile judecătorești și în alte titluri executorii, scop în care legiuitorul a conferit autoritatea necesară actelor înfăptuite de către acesta, în cadrul competențelor sale, calificându-le ca acte de autoritate publică, respectiv că executorul judecătoresc nu este parte în raportul execuțional existent între creditor și debitor, care are ca temei titlul executoriu. De asemenea, prin Decizia nr. 16 din 15 martie 2021, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 11 mai 2021, s-a statuat că legitimarea procesuală a executorului judecătoresc în cadrul contestației la executare formulate de creditor împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită nu derivă din calitatea acestuia de parte în raportul execuțional existent între creditor și debitor, care are ca temei titlul executoriu, ci din raportul juridic născut între executor și creditor, ca efect al învestirii executorului (prin cererea de executare silită, prin care se solicită concursul statului în realizarea și concretizarea titlului executoriu) de a acționa în numele și interesul creditorului, în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite de lege în procedura execuțională.13. Curtea observă că onorariul executorului judecătoresc face parte, conform art. 670 alin. (3) pct. 2 din Codul de procedură civilă, din categoria cheltuielilor de executare, pe lângă taxele de timbru necesare declanșării executării silite, onorariul avocatului în faza de executare silită, onorariul expertului, al traducătorului și al interpretului, cheltuielile efectuate cu ocazia publicității procedurii de executare silită și cu efectuarea altor acte de executare silită, cheltuielile de transport sau alte cheltuieli prevăzute de lege ori necesare desfășurării executării silite.14. Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 670 alin. (1) din Codul de procedură civilă, „partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor“. Cu toate acestea, indiferent de persoana care avansează cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite, potrivit regulilor de mai sus, acestea sunt, conform art. 670 alin. (2) din Codul de procedură civilă, în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. De asemenea, potrivit aceluiași text normativ, debitorul va fi ținut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare și până la data realizării obligației stabilite în titlul executoriu, chiar dacă el a făcut plata în mod voluntar. Cu toate acestea, în cazul în care debitorul, somat potrivit art. 668, a executat obligația de îndată sau în termenul acordat de lege, el nu va fi ținut să suporte decât cheltuielile pentru actele de executare efectiv îndeplinite, precum și onorariul executorului judecătoresc și, dacă este cazul, al avocatului creditorului, proporțional cu activitatea depusă de aceștia.15. Mai mult, dispozițiile art. 670 alin. (5) din Codul procedură civilă statuează că, în cazul în care sumele stabilite de executorul judecătoresc potrivit alin. (4) (sumele datorate ce urmează să fie plătite de debitor) nu pot fi recuperate de la debitor, din lipsa bunurilor urmăribile sau din alte asemenea cauze, acestea, cu excepția onorariului executorului judecătoresc, vor fi plătite de creditor, care le va putea recupera de la debitor când starea patrimonială a acestuia o va permite, cu respectarea termenului de prescripție.16. Din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 670 din Codul de procedură civilă rezultă că onorariul executorului judecătoresc reprezintă contravaloarea unui serviciu prestat la solicitarea creditorului și care este în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare, situație în care vor fi suportate de acesta, sau dacă prin lege se prevede altfel. Or, legea care prevede altfel este chiar Codul de procedură civilă, care în art. 723 alin. (1) statuează că în toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia, iar în acest caz „cheltuielile de executare pentru actele efectuate rămân în sarcina creditorului“. Curtea reține că, din perspectiva plății cheltuielilor de executare, între executorul judecătoresc și debitor nu se naște niciun raport juridic, acesta existând numai între executorul judecătoresc și creditor, pe de o parte, și creditor și debitor, pe de altă parte. Așadar, din interpretarea textelor procesual civile, rezultă că onorariul executorului judecătoresc în cazul desființării titlului executoriu și întoarcerii executării silite va rămâne în sarcina creditorului. Aceasta întrucât organul de executare, deși nu este parte în raportul execuțional existent între creditor și debitor, este un participant la procedura execuțională, desfășurând o activitate liberală, a cărei remunerare se impune, nefiind justificată sub nicio formă obligarea acestuia de a rămâne responsabil de efectuarea unor cheltuieli provocate de cererea creditorului. Raportul juridic născut între executor și creditor, ca efect al învestirii executorului (prin cererea de executare silită, prin care se solicită concursul statului în realizarea și concretizarea titlului executoriu) de a acționa în numele și interesul creditorului, în exercitarea atribuțiilor ce i-au fost conferite de lege în procedura execuțională, nu poate plasa executorul judecătoresc sub culpa demarării executării silite în cazul în care instanța dispune întoarcerea executării ca urmare a desființării titlului executoriu. Într-o atare ipoteză, răspunderea pentru începerea urmăririi silite revine în mod exclusiv creditorului.17. Având în vedere aceste argumente, Curtea nu poate reține criticile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate și constată că dispozițiile art. 670 alin. (2) și ale art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt în acord cu prevederile constituționale cuprinse în art. 44 care consacră garantarea dreptului de proprietate.18. Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ruxandra Olabi în Dosarul nr. 1.830/300/2019 al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și constată că dispozițiile art. 670 alin. (2) și ale art. 723 alin. (1) ultima teză din Codul de procedură civilă sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a IV-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 9 mai 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEMARIAN ENACHEMagistrat-asistent-șef,Mihaela Senia Costinescu
-----