DECIZIA nr. 235 din 27 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 102 alin. (2) şi (3) şi ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (2) și (3) și ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Younes Ziad în Dosarul nr. 597/57/2015 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 182D/2020.2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Dan Cristian Moș, având împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că, pentru a asigura traducerea pentru autorul excepției, Younes Ziad, pe parcursul soluționării excepției de neconstituționalitate de către Curtea Constituțională, s-a prezentat domnul Adrian Eduard Nicolaescu, interpret autorizat de limba franceză. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului prezent, care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, reiterând motivele de neconstituționalitate formulate prin notele scrise aflate la dosar.4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În acest sens, reține că regimul juridic al nulităților, sub aspectul cazurilor și al termenului în care pot fi invocate, reprezintă opțiunea legiuitorului potrivit politicii sale penale.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 5 decembrie 2019 (astfel cum a fost îndreptată prin Încheierea penală nr. 10 din 6 februarie 2020), pronunțată în Dosarul nr. 597/57/2015, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (2) și (3) și ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Younes Ziad, având calitatea de inculpat într-o cauză penală în care a solicitat să se constate, în principal, nulitatea absolută a urmării penale și, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a probelor administrate, iar, în secundar, nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică privite ca procedee probatorii și, în temeiul acelorași norme procesual penale menționate anterior, excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, precum și a tuturor proceselor-verbale de imprimare a conținutului convorbirilor purtate pe e-mail.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia precizează, în prealabil, că examenul de conformitate a dispozițiilor procesuale criticate în raport cu normele constituționale invocate urmează să fie realizat din perspectiva particulară a Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, prin care s-a constatat existența unui conflict juridic de natură constituțională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parlamentul României, pe de-o parte, și Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, pe de altă parte, generat de încheierea între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Serviciul Român de Informații a Protocolului nr. 00750 din 4 februarie 2009, prin care s-a stabilit că Înalta Curte de Casație și Justiție și celelalte instanțe judecătorești, precum și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și unitățile subordonate vor verifica, în cauzele pendinte, în ce măsură s-a produs o încălcare a dispozițiilor referitoare la competența materială și după calitatea persoanei a organului de urmărire penală și vor dispune măsurile legale corespunzătoare. De asemenea, menționează că, în cauză, probele a căror nulitate s-a solicitat a fi constatată s-au administrat în perioada de valabilitate a protocolului ce a făcut obiectul controlului de constituționalitate, iar, pentru respectarea Deciziei Curții Constituționale nr. 26 din 16 ianuarie 2019, instanța trebuie să verifice dacă, în mod substanțial, mijloacele de probă din cauză contravin Constituției, respectiv dacă sprijinul acordat de Serviciul Român de Informații la efectuarea interceptărilor și înregistrărilor încalcă principiul constituțional al separației funcționale dintre serviciile secrete și organele de urmărire penală. Invocă în acest sens paragrafele 162, 192 și 193 din Decizia Curții Constituționale nr. 26 din 16 ianuarie 2019. Totodată, reține că, sub imperiul Codului de procedură penală anterior, era general acceptată și considerată echitabilă procedura pronunțării instanței cu privire la legalitatea și loialitatea probelor odată cu decizia asupra fondului cauzei. Reține că, pentru faza judecății, actualul Cod de procedură penală nu prevede o etapă prealabilă cercetării fondului, în care să fie dezbătută și soluționată problema legalității probelor. Mai mult, arată că ambele coduri reglementează în mod similar procedura căilor de atac, finalizate cu decizii prin care sunt examinate toate problemele de legalitate sau temeinicie ale hotărârii și ale încheierilor premergătoare. Apreciază că nu există vreun temei în textul legii procesual penale actuale care să impună ca legalitatea mijloacelor de probă să fie examinată în alt moment decât cel în care era examinată sub vechiul cod, acesta putând fi, teoretic, în cazul în care judecata se află în etapa fondului, chiar sentința primei instanțe. Susține că, în pofida celor expuse, o soluție în care instanța se pronunță asupra unei cereri de excludere a unor probe doar prin hotărâre asupra fondului sau, mai mult, prin decizia prin care se soluționează apelul ridică probleme sub aspectul respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, invocă Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, paragrafele 24-29 și 46-48, apreciind că argumentele reținute în considerentele citate sunt pe deplin aplicabile și în ipoteza invocării în cursul judecării fondului cauzei sau a căii de atac a excepției nulității absolute a unor probe, în vederea asigurării caracterului echitabil al procesului și exercitării efective a dreptului la apărare. În consecință, susține că, în situația în care instanța se pronunță asupra cererii de excludere a unor probe doar prin hotărârea de soluționare a fondului, efectul excluderii probelor ar putea fi doar unul teoretic, nemaifiind posibilă înlăturarea lor fizică de la dosarul cauzei, contrar deciziei Curții Constituționale. În fața instanței de judecată, cu ocazia exprimării punctelor de vedere ale părților și procurorului asupra excepției de neconstituționalitate invocate, autorul excepției a susținut că normele procesual penale criticate sunt constituționale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă și se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestației.7. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată. În acest sens, reține că, prin Decizia nr. 21 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, a fost respinsă, ca inadmisibilă, sesizarea prin care s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea art. 1 alin. (2) raportat la art. 10 alin. (2), art. 102 alin. (2) și (3) și art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, în situația în care este invocată nulitatea absolută cu consecința excluderii unor mijloace de probă, este respectat dreptul la un proces echitabil dacă instanța se pronunță asupra nulității printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluționează fondul cauzei?“ Totodată, reține că deciziile Curții Constituționale nr. 302 din 4 mai 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017 și nr. 26 din 16 ianuarie 2019 nu statuează cu privire la actul prin care instanța trebuie să se pronunțe asupra cererilor de constatare a nulității absolute și nici cu privire la o eventuală obligație a instanței de a se pronunța printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei. Apreciază că, deși dispozițiile art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală nu impun instanței obligația de a se pronunța asupra cererilor de constatare a nulității absolute printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează fondul cauzei, pentru respectarea dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, este necesar ca instanța să se pronunțe printr-o astfel de încheiere. Consideră că și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 22 din 18 ianuarie 2018, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (3) din Codul de procedură penală și s-a constatat că acestea „sunt constituționale în măsura în care prin sintagma «excluderea probei», din cuprinsul lor, se înțelege și eliminarea mijloacelor de probă din dosarul cauzei“, impun instanței obligația să se pronunțe atât asupra cererilor de constatare a nulității unor procedee probatorii sau mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale, cât și de a dispune excluderea lor din materialul probator, precum și eliminarea lor fizică, imediat după invocarea și constatarea nulității, tocmai pentru ca efectele menținerii la dosar a probelor nelegal administrate să fie înlăturate. Arată că, în sprijinul soluției ca instanța să se pronunțe asupra cererii de constatare a nulității absolute a unor mijloace de probă administrate sau a unor procedee probatorii din cursul urmăririi penale printr-o încheiere distinctă de hotărârea prin care se soluționează cauza pe fond, sunt și considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 250 din 16 aprilie 2019, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească care nu soluționează fondul cauzei. Apreciază că s-ar pune în discuție și încălcarea dispozițiilor art. 16 din Constituție, existând o situație discriminatorie între inculpați în cazul în care constatarea nulității unor mijloace de probă și excluderea acestora din dosar se dispune doar prin sentință, la finalul judecății în prima instanță, sau doar prin decizia definitivă pronunțată în apel, când mijloacele de probă rămân la dosar și ar putea influența convingerea judecătorului, față de cazul când constatarea nulității unor mijloace de probă și excluderea acestora din dosar au loc în procedura de cameră preliminară, astfel că, pe parcursul judecății, acestea nu se mai află la dosarul cauzei și nu pot influența convingerea judecătorului. Cât privește solicitarea autorului excepției potrivit căreia instanța de control constituțional trebuie să constate că prevederile criticate sunt constituționale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă și se exclud acestea din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestației, apreciază că, raportat la obiectul cererilor soluționate prin încheiere, respectarea dispozițiilor constituționale este pe deplin asigurată prin posibilitatea exercitării căii de atac a apelului împotriva încheierii odată cu apelul împotriva sentinței prin care s-a soluționat cauza în fond, în conformitate cu art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, posibilitatea exercitării unei căi separate de atac reprezentând o excepție de la această regulă, excepție justificată prin dezideratul protejării unor drepturi de o importanță deosebită, cum ar fi situația contestațiilor împotriva încheierilor prin care se dispun măsuri asigurătorii în cursul judecății.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 102 alin. (2) și (3) și ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 102 alin. (2) și (3): „(2) Probele obținute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal. (3) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei.“;– Art. 281 alin. (2): „(2) Nulitatea absolută se constată din oficiu sau la cerere.“12. În susținerea neconstituționalității normelor criticate, autoarea excepției invocă atât prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apărare, cât și dispozițiile art. 6 paragraful (1) și paragraful (3) lit. a) referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. 13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, prin formularea motivelor de neconstituționalitate, autorul solicită, în esență, ca instanța de control constituțional să constate că normele procesual penale criticate sunt constituționale în măsura în care - în situația în care este invocată nulitatea absolută cu consecința excluderii unor mijloace de probă - instanța de judecată se pronunță asupra nulității printr-o hotărâre separată (încheiere), anterioară celei prin care soluționează fondul cauzei. 14. În raport cu criticile astfel formulate, Curtea reține că, în cauză, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală, la data de 5 septembrie 2019, autorul excepției a solicitat să se constate, în principal, nulitatea absolută a urmării penale desfășurate în Dosarul penal nr. 23/P/2014 al Direcției Naționale Anticorupție - ST Alba Iulia, ca urmare a realizării acesteia cu sprijinul Serviciului Român de Informații, și, în consecință, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, să se excludă în materialitatea lor de la dosarul cauzei toate probele administrate în faza de urmărire penală, iar, în secundar, să se constate nulitatea absolută a măsurilor de supraveghere tehnică privite ca procedee probatorii și, în temeiul art. 102 alin. (2) din Codul de procedură penală, să se dispună excluderea în materialitatea lor de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, respectiv cele rezultate din punerea în executare a mandatului de supraveghere tehnică, emis în baza Încheierii penale nr. 11 din 13 martie 2015, precum și a tuturor proceselor-verbale de imprimare a conținutului convorbirilor purtate pe e-mail.15. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală în Dosarul nr. 597/57/2015, instanța a admis în parte cererea formulată de autorul excepției de neconstituționalitate, a constatat nulitatea absolută a actelor de punere în executare a unor mandate de supraveghere tehnică, a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor de punere în executare a ordonanțelor emise de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar, în baza art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, a exclus din materialul probator toate procesele-verbale de consemnare a activităților de supraveghere tehnică, a dispus excluderea fizică de la dosar a tuturor mijloacelor de probă a căror nulitate a fost constatată, precum și a suporturilor care conțineau rezultatul măsurilor de supraveghere tehnică înaintate Curții de Apel Alba Iulia odată cu dosarul de urmărire penală. Totodată, instanța de judecată a constatat nulitatea absolută a ordonanței emise de Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Alba Iulia și a raportului de constatare tehnico-științifică întocmit de Institutul pentru Tehnologii Avansate, a exclus acest raport din materialul probator și a dispus excluderea fizică a acestuia de la dosar. Curtea observă că, în motivarea soluției sale, instanța de judecată a invocat atât soluția, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale nr. 383 din 27 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 17 iulie 2015, nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, nr. 302 din 4 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, nr. 22 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 26 februarie 2018, nr. 26 din 16 ianuarie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 12 martie 2019, și nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019.16. Cu privire la admisibilitatea excepției de neconstituționalitate, Curtea reamintește jurisprudența sa potrivit căreia „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). Prin urmare, condiția relevanței excepției de neconstituționalitate, respectiv a incidenței textului de lege criticat în soluționarea cauzei aflate pe rolul instanței judecătorești, nu trebuie analizată in abstracto, ci trebuie verificat, în primul rând, interesul procesual al invocării excepției de neconstituționalitate, mai ales prin prisma efectelor unei eventuale constatări a neconstituționalității textului de lege criticat. 17. Astfel, în contextul analizei admisibilității excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, în cauză, autorul excepției a invocat nulitatea absolută a unor procedee probatorii și a solicitat excluderea fizică de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea, iar instanța de judecată, în baza art. 102 alin. (2)-(4) din Codul de procedură penală, s-a pronunțat asupra nulității și a excluderii fizice a acestora printr-o încheiere separată, anterior pronunțării hotărârii prin care urma să soluționeze fondul cauzei. În aceste condiții, Curtea reține că motivele de neconstituționalitate formulate în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate relevă doar o situație ipotetică în care s-ar putea constata că norma procesual penală este lovită de un viciu de neconstituționalitate.18. Mai mult, Curtea constată că motivele de neconstituționalitate formulate de autor relevă o problemă de interpretare și aplicare a normelor procesual penale criticate. Interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative.19. În cauză, Curtea reține că normele procesual penale ale art. 102 alin. (2) și (3) și ale art. 281 alin. (2) reglementează cu privire la regimul nulității absolute, respectiv în materia excluderii probelor obținute în mod nelegal, astfel că, interpretând și aplicând dispozițiile menționate, instanța de judecată are în vedere cadrul (sistemul) din care fac parte acestea, astfel încât, prin interpretarea sistematică a normelor incidente cadrului legal în materie, să stabilească în mod corect și coerent sensul legii, având în vedere, totodată, și deciziile instanței de control constituțional prin care s-a constatat neconstituționalitatea unor dispoziții legale. În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției. Prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate exercitat de Curte aplicarea și interpretarea legii, acestea fiind de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție. De altfel, printr-o jurisprudență constantă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la competența exclusivă a instanțelor judecătorești de a soluționa probleme care țin de interpretarea și/sau aplicarea legii. Cu privire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, interpretarea, respectiv aplicarea legii, Curtea Constituțională a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea în acest sens Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009).20. Cât privește critica formulată în fața instanței de judecată - cu ocazia exprimării punctelor de vedere ale părților și procurorului asupra excepției de neconstituționalitate invocate - potrivit căreia normele procesual penale criticate sunt constituționale numai în măsura în care încheierea prin care se constată nulitatea unor mijloace de probă și se dispune excluderea acestora din dosar ar putea fi atacată separat de hotărârea finală, prin exercitarea căii de atac a contestației, Curtea reține, în acord cu jurisprudența sa constantă, referitoare la reglementarea generală a căilor de atac, că accesul liber la justiție nu are semnificația accesului la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege. Accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului, în acest sens pronunțându-se și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa, de exemplu, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunțată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006. Mai mult, nicio dispoziție cuprinsă în Legea fundamentală nu instituite obligația legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicție, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituție, căile de atac pot fi exercitate în condițiile legii. Legea fundamentală nu cuprinde dispoziții referitoare la obligativitatea existenței tuturor căilor de atac, ci reglementează accesul general neîngrădit la justiție al tuturor persoanelor pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor lor legitime, precum și dreptul tuturor părților interesate de a exercita căile de atac prevăzute de lege (a se vedea în acest sens Decizia nr. 375 din 7 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 22 august 2016, paragraful 38). În speță, Curtea reține că încheierea prin care instanța de judecată se pronunță asupra nulității absolute a unor procedee probatorii și excluderii fizice de la dosarul cauzei a mijloacelor de probă rezultate din acestea poate fi atacată cu apel odată cu sentința, în temeiul art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, alin. (3) al aceluiași articol stabilind că apelul declarat împotriva sentinței se socotește făcut și împotriva încheierilor. În aceste condiții, Curtea reține că dispozițiile criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale și convenționale privind dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile și garanțiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanță independentă, imparțială și stabilită prin lege.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 alin. (2) și (3) și ale art. 281 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Younes Ziad în Dosarul nr. 597/57/2015 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEMARIAN ENACHEMagistrat-asistent,Mihaela Ionescu
------