DECIZIA nr. 206 din 20 aprilie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 110 din Codul penal şi ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) şi ale art. 315 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 110 din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) și ale art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Petrișor în Dosarul nr. 381/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 257D/2019.2. La apelul nominal răspunde autoarea excepției, prezentă personal. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, autoarea excepției a depus note scrise prin care arată că nu mai are interes procesual în susținerea excepției. 4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care arată, în esență, că în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate a fost dispusă o soluție de clasare împreună cu măsura internării medicale. Ulterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, măsura internării medicale a fost însă înlăturată de Tribunalul Oradea, motiv pentru care apreciază că întreaga construcție juridică, respectiv întregul raționament formulat în susținerea prezentei excepții de neconstituționalitate, a rămas fără obiect. Prin urmare, autoarea excepției învederează Curții că nu mai are un interes procesual în susținerea acesteia. Autoarea excepției face, totodată, trimitere la fișa de jurisprudență întocmită în dosarul cauzei, prin care se arată că dispozițiile legale criticate au mai fost analizate de Curtea Constituțională, constatându-se că acestea sunt constituționale. 5. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Se arată că, într-adevăr, în cauza în care a fost invocată prezenta excepție de neconstituționalitate o eventuală soluție de admitere a acesteia nu ar mai produce efecte în privința autoarei, întrucât Tribunalul Oradea, prin Decizia nr. 705 din 26 iunie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 381/271/2019, a respins definitiv propunerea făcută de procuror prin ordonanța de clasare, de luare a măsurii internării medicale. Se arată că, deși soluția care va fi pronunțată de Curtea Constituțională nu va mai produce efecte în cauză, excepția de neconstituționalitate nu poate fi retrasă de către autoarea excepției. 6. Pe fondul excepției de neconstituționalitate se arată că dispozițiile legale criticate au mai constituit obiectul controlului de neconstituționalitate, ocazii cu care excepțiile de neconstituționalitate astfel invocate au fost respinse ca neîntemeiate, și se solicită menținerea jurisprudenței anterior referite.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 25 ianuarie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 381/271/2019/a1, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 110 din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) și ale art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Petrișor într-o cauză având ca obiect soluționarea sesizării formulate de parchet, printr-o ordonanță de clasare, în vederea internării medicale a autoarei excepției de neconstituționalitate. 8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că nesuspendarea măsurii internării medicale, prin dispozițiile legale criticate, încalcă prezumția de nevinovăție a persoanei în privința căreia este dispusă, în cursul procesului penal, măsura de siguranță anterior menționată. Se arată în acest sens că ordonanța prin care se dispune măsura internării medicale constituie început de dovadă scrisă care poate sta la baza răsturnării prezumției de nevinovăție. 9. Judecătoria Oradea - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că potrivit art. 107 alin. (2) și (3) și art. 110 din Codul penal, măsurile de siguranță pot fi dispuse față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală, nejustificate, inclusiv în situația în care nu se aplică pedepse. Așa fiind, se arată că atunci când făptuitorii sunt bolnavi psihic și prezintă pericol pentru societate se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. Se susține că, potrivit dispozițiilor art. 246 alin. (13) și ale art. 315 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, raportate la cele ale art. 109 și 110 din Codul penal, în cazul în care se dispune o soluție de clasare/renunțare la urmărire penală, procurorul poate sesiza judecătorul de cameră preliminară pentru luarea unei măsuri de siguranță cu caracter medical, caz în care dispoziția judecătorului este executorie de la data rămânerii definitive a încheierii, întrucât, prin aplicarea regulilor generale prevăzute la art. 425^1 alin. (4) teza întâi din Codul de procedură penală, contestația formulată are caracter suspensiv de executare.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise ale autoarei excepției, concluziile autoarei excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 110 din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) și ale art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins:– Art. 110 din Codul penal: „Când făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-o unitate sanitară de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol.“;– Art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua din Codul de procedură penală: „Acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusă în mișcare nu mai poate fi exercitată dacă: (…) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; (…)“;– Art. 314 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală: „După examinarea sesizării, când constată că au fost strânse probele necesare potrivit dispozițiilor art. 285, procurorul, la propunerea organului de urmărire penală sau din oficiu, soluționează cauza prin ordonanță, dispunând: a) clasarea, când nu exercită acțiunea penală ori, după caz, stinge acțiunea penală exercitată, întrucât există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1); (…)“;– Art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală:(1) Clasarea se dispune când: (…) b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1).(2) Ordonanța de clasare cuprinde mențiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum și dispoziții privind: (...) e) sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori, după caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranță prevăzute de art. 109 sau 110 din Codul penal, dispozițiile art. 246 alin. (13) aplicându-se în mod corespunzător;“.14. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale cu privire la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că măsurile de siguranță sunt sancțiuni de drept penal, care, potrivit art. 107 din Codul penal, au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte prevăzute de legea penală. Acestea sunt reglementate, în mod expres, în cuprinsul legii penale și se dispun față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. 16. Măsurile de siguranță au o natură și un regim juridic diferite de pedepsele penale, nefiind dispuse ca urmare a comiterii unor infracțiuni. Astfel, dispunerea măsurilor de siguranță nu este o consecință a angajării răspunderii penale și nu depinde de gravitatea faptelor săvârșite, acestea putând fi luate chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, pentru că dispunerea lor este determinată de existența stării de pericol pe care o prezintă persoana făptuitorului. Fiind menite să combată starea de pericol ce rezultă din săvârșirea faptei prevăzute de legea penală și să preîntâmpine comiterea unor astfel de fapte, măsurile de siguranță se iau pe durată nedeterminată, putând fi menținute atâta vreme cât există starea de pericol. 17. Codul penal enumeră măsurile de siguranță care pot fi luate în procesul penal, la art. 108, conform căruia aceste măsuri sunt următoarele: obligarea la tratament medical; internarea medicală; interzicerea ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii; confiscarea specială; confiscarea extinsă. 18. Așadar, după natura lor, măsurile de siguranță pot fi clasificate în următoarele categorii: măsuri cu caracter medical (obligarea la tratament medical și internarea medicală), măsuri restrictive de drepturi (interzicerea exercitării unei funcții sau a unei profesii) și măsuri ce vizează exercitarea dreptului de proprietate privată (confiscarea specială și confiscarea extinsă).19. Aceleași aspecte au fost reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 24 octombrie 2017, paragraful 24, prin care s-a constatat că măsurile de siguranță, reglementate în titlul IV al părții generale a Codului penal, respectiv la art. 107-112^1 din cuprinsul acestui cod, sunt sancțiuni de drept penal care, alături de pedepsele penale, completează categoria sancțiunilor penale necesare prevenirii fenomenului infracțional, aplicabile ca urmare a evidențierii, cu prilejul comiterii unor infracțiuni, a anumitor împrejurări din realitatea socială, aflate în raport de cauzalitate cu infracțiunile săvârșite care, dacă nu sunt combătute, pot determina săvârșirea unor noi infracțiuni. 20. Dintre acestea, obligarea la tratament medical, prevăzută la art. 108 lit. a) din Codul penal, este dispusă, conform art. 109 din Codul penal, atunci când făptuitorul, din cauza unei boli de care suferă, a intoxicării cu alcool sau cu stupefiante ori cu alte substanțe similare, prezintă pericolul săvârșirii unor noi infracțiuni. Măsura analizată constă în obligarea persoanei în cauză să se prezinte regulat la medic, în vederea urmării unui tratament medical, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. La rândul său, măsura de siguranță a internării medicale, reglementată la art. 108 lit. a) din Codul penal, este dispusă, potrivit art. 110 din Codul penal, în condițiile constatării unei stări psihice sau fizice anormale a făptuitorului, care suferă fie de o boală psihică, fie de o boală infectocontagioasă, motiv pentru care prezintă pericol pentru societate. Măsura de siguranță anterior menționată constă în internarea persoanei în cauză într-o instituție medicală de specialitate, până la însănătoșire sau până la obținerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol (Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, precitată, paragraful 25).21. Dispunerea acestor măsuri se face, conform art. 245 alin. (1) și art. 247 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, de către judecătorul de cameră preliminară, în cursul procedurii camerei preliminare, sau de către instanța de judecată, în cursul judecății, pe baza unor rapoarte de expertiză medico-legală din care să rezulte necesitatea aplicării unor asemenea măsuri, potrivit art. 246 alin. (2) și art. 247 alin. (3) din Codul de procedură penală. De asemenea, punerea în executare a măsurilor de siguranță anterior menționate se face, conform art. 566 alin. (1) și art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală, de către instanțele de executare, prin hotărâri definitive însoțite de rapoarte de expertiză medico-legală, cu ajutorul autorităților de sănătate publică din județele pe teritoriul cărora locuiesc persoanele față de care sunt luate aceste măsuri (Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, precitată, paragraful 26).22. La rândul lor, expertizele medico-legale, la care fac trimitere dispozițiile art. 566 alin. (1) și ale art. 569 alin. (1) din Codul de procedură penală și care stau la baza dispunerii măsurilor de siguranță criticate, sunt expertiza medico-legală psihiatrică și examinarea fizică, reglementate exhaustiv la art. 184 și 190 din Codul de procedură penală. Acestea sunt efectuate în cadrul instituțiilor medico-legale și, respectiv, de către medici, asistenți medicali sau de către alte persoane cu pregătire medicală de specialitate, potrivit art. 184 alin. (2) și art. 190 alin. (7) din Codul de procedură penală (Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, precitată, paragraful 27).23. Așadar, distinct de cele reținute prin Decizia nr. 433 din 22 iunie 2017, precitată, Curtea constată că dispunerea măsurii de siguranță a internării medicale are un caracter facultativ și că aceasta are ca temei circumstanțe de natură obiectivă, respectiv: 1. măsura poate fi luată numai față de o persoană care a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală; 2. făptuitorul este bolnav psihic, consumator cronic de substanțe psihoactive sau suferă de o boală infectocontagioasă și, pentru acest motiv, prezintă pericol pentru societate, stare de pericol care se deduce din legătura cauzală dintre fapta comisă și starea sa medicală, precum și convingerea instanței că starea de pericol poate fi înlăturată prin dispunerea internării medicale.24. Totodată, măsura internării medicale se poate lua față de o persoană care a comis o faptă prevăzută de legea penală, în oricare dintre fazele procesului penal, inclusiv în faza executării pedepsei, sau față de o persoană în privința căreia nu a fost dispusă o pedeapsă penală. 25. Prin urmare, măsura internării medicale poate fi luată și față de făptuitorul dintr-o cauză în care a fost dispusă soluția clasării, în condițiile art. 315 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură penală, dacă sunt îndeplinite condițiile mai sus analizate necesare pentru luarea acestei măsuri, cu aplicarea dispozițiilor alin. (2) lit. e) al aceluiași articol, fără ca prin această soluție legislativă să fie încălcată prezumția de nevinovăție a persoanei în cauză. Aceasta întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, dispunerea măsurii de siguranță analizate nu are legătură cu stabilirea vinovăției persoanei în privința căreia este dispusă, ci are ca temei pericolul social pe care acțiunile viitoare ale acesteia îl prezintă pentru societate, pericol care este determinat de starea medicală a făptuitorului. 26. În ceea ce privește pretinsa încălcare prin dispozițiile legale criticate a prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Curtea reține că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât reglementează dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală și prevede dreptul persoanei care a comis o faptă prevăzută de legea penală să ceară examinarea declarației de vinovăție sau a condamnării de către o jurisdicție superioară. Or, dispozițiile legale criticate reglementează ipoteza luării sau a menținerii măsurii internării medicale față de o persoană în privința căreia a fost dispusă o soluție de clasare.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Mariana Petrișor în Dosarul nr. 381/271/2019/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că dispozițiile art. 110 din Codul penal și ale art. 16 alin. (1) lit. d) teza a doua, ale art. 314 alin. (1) lit. a) și ale art. 315 alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 aprilie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEMARIAN ENACHEMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop
------