LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 5.001 din 3 iulie 2023 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie Fundaţiei "ELIM" Timişoara pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "ELIM" din municipiul Timişoara, judeţul Timiş

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 743 din 16 august 2023
Data publicării
16.08.2023
Vigoare
16 august 2023

Având în vedere prevederile:– art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 12 din 13.12.2022;– Referatului de aprobare nr. 2.371 din 20.03.2023 a proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea autorizației de funcționare provizorie Fundației „ELIM“ Timișoara pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1(1) Se acordă autorizația de funcționare provizorie Fundației „ELIM“ Timișoara pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș, cu sediul principal în str. Virgil Madgearu nr. 28, respectiv sediul secundar în Str. Virgil Madgearu nr. 30, municipiul Timișoara, județul Timiș, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi), începând cu anul școlar 2023-2024, școlarizat în sediul secundar, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.(2) Începând cu anul școlar 2023-2024, unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „ELIM“ se va numi Școala Gimnazială „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș.
Articolul 2Autorizația de funcționare provizorie conferă Fundației „ELIM“ pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș, calitatea de furnizor de educație, respectiv dreptul de organizare și desfășurare a procesului de învățământ, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, forma de învățământ și limba de predare menționate la art. 1.
Articolul 3(1) Fundația „ELIM“ Timișoara are următoarele obligații:a) de a angaja personal didactic și nedidactic, pentru formațiunile de studiu școlarizate conform prevederilor art. 1, cu respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, precum și a tuturor celorlalte reglementări legale în vigoare;b) de a solicita acreditarea în termen de maximum trei ani de la absolvirea primei promoții, conform prevederilor legale în vigoare, pentru nivelul de învățământ „gimnazial“, limba de predare „română“, forma de învățământ „cu frecvență“ (zi), dar nu mai târziu de anul școlar 2029-2030;c) de a întocmi și înainta Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar raportul anual de evaluare internă a calității, până cel mai târziu la data de 15 octombrie a fiecărui an (https://calitatearacip.eu).(2) Proprietarul imobilului de la adresele menționate, în care se desfășoară activitățile de învățământ, are obligația de a asigura condițiile de funcționare, inclusiv obținerea și menținerea autorizației sanitare și a autorizației de securitate la incendiu.(3) Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș, va monitoriza punerea în aplicare a prevederilor prezentului ordin.
Articolul 4Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș, este monitorizată și controlată periodic de Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar și de Inspectoratul Școlar Județean Timiș, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acordării autorizației de funcționare provizorie.
Articolul 5Fundația „ELIM“ Timișoara, în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Gimnazială „ELIM“ din municipiul Timișoara, județul Timiș, Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,Gigel Paraschiv,secretar de stat
București, 3 iulie 2023.
Nr. 5.001.
ANEXĂJudețul Timiș
Nr. crt.
Denumirea unității
de învățământ
Nr. solicitare autorizare/data Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/
Nivelul de calificare
Domeniul/Profilul Domeniul pregătirii de bază
Calificarea profesională/
Specializarea
Limba de predare Forma de învățământ
1. Școala Primară „ELIM“ 6.656/5.10.2022 17/21.11.2022 Fundația „ELIM“ Timișoara Municipiul Timișoara, str. Virgil Madgearu nr. 28 (sediul principal) tel./fax: 0771295949 contact@academiaelim.ro str. Virgil Madgearu nr. 30 (sediul pentru nivelul gimnazial) Gimnazial


Română Cu frecvență (zi)
Capacitate maximă de școlarizare: 35 de formațiuni de studiu/2 schimburi (maximum 26 de formațiuni de studiu/schimbul 1, maximum 9 formațiuni de studiu/schimbul 2)

-----