LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 5.835 din 29 august 2023 privind acordarea acreditării pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "Maria International School of Bucharest" din municipiul Bucureşti, sectorul 1

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 816 din 11 septembrie 2023
Data publicării
11.09.2023
Vigoare
11 septembrie 2023

Având în vedere prevederile:– art. 24 alin. (3) lit. c) și d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar;– Hotărârii Guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea Metodologiei de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație, cu modificările și completările ulterioare;– Hotărârii Guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcționare provizorie și a standardelor de acreditare și de evaluare externă periodică în învățământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– art. II alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 23/2019 pentru completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, instituirea unor derogări și prorogarea unor termene, aprobată cu completări prin Legea nr. 230/2019;– art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2020 privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 103/2020;– art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 69/2022 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și prorogarea unor termene, aprobată prin Legea nr. 356/2022;– Ordinului ministrului educației naționale nr. 4.474/2013 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie S.C. Maria Kids Kindergarden - S.R.L. din municipiul București pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria Kinder Kids“ din municipiul București;– Ordinului ministrului educației nr. 3.958/2022 pentru aprobarea calendarului și a procedurii de evaluare externă în vederea acreditării/evaluării periodice;– Hotărârii Consiliului Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar nr. 8 din 27.06.2023;– Referatului de aprobare nr. 8.735 din 19.07.2023, reprezentând revenire la Referatul de aprobare nr. 8.310 din 6.07.2023 a proiectului de ordin al ministrului educației privind acordarea acreditării pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, limba de predare „română“,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se acordă acreditarea pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“, cu sediul în municipiul București, str. Piața Amzei nr. 6, sectorul 1, pentru nivelul de învățământ „preșcolar“, formele de învățământ „program normal“ și „program prelungit“, limba de predare „română“, începând cu anul școlar 2023-2024, conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, acreditată potrivit dispozițiilor art. 1, este persoană juridică de drept privat și de interes public, parte a sistemului național de învățământ, beneficiază de toate drepturile și are obligațiile prevăzute de lege.
Articolul 3Personalul didactic și personalul nedidactic din unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, angajat conform prevederilor legii pentru formațiunile de studiu școlarizate conform art. 1, se preia la unitatea de învățământ preuniversitar particular acreditată Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1.
Articolul 4Capacitatea maximă de școlarizare este de 3 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1).
Articolul 5(1) Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, dispune de patrimoniu propriu, care nu poate fi înstrăinat sau diminuat și va fi utilizat numai în interesul învățământului.(2) În cazul desființării, dizolvării sau lichidării, patrimoniul unității de învățământ preuniversitar particular acreditate Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, revine fondatorilor.
Articolul 6Unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, este monitorizată și controlată periodic de către Ministerul Educației și Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București, în vederea verificării respectării standardelor care au stat la baza acreditării.
Articolul 7Unitatea de învățământ preuniversitar particular menționată la art. 1 are obligația de a solicita evaluarea externă periodică în termen de maximum 5 ani de la obținerea acreditării, dar nu mai târziu de anul școlar 2027-2028.
Articolul 8S.C. Maria Kids Kindergarden - S.R.L. din municipiul București, în calitate de persoană juridică inițiatoare, unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ din municipiul București, sectorul 1, Ministerul Educației, Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, respectiv Inspectoratul Școlar al Municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 9Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,Gigel Paraschiv,secretar de stat
București, 29 august 2023.
Nr. 5.835.
ANEXĂMunicipiul București
Nr. crt. Denumirea unității de învățământ Nr. și data ordinului de ministru Hotărârea ARACIP de evaluare/data Denumirea persoanei juridice inițiatoare Adresa unității de învățământ, tel./fax, e-mail
Nivelul de învățământ/
Nivelul de calificare

Profilul
(pentru nivelul liceal) Domeniul (pentru nivelul postliceal)

Domeniul pregătirii
de bază
(pentru nivelul profesional
și pentru
nivelul liceal tehnologic)

Calificarea profesională
(pentru nivelurile profesional, liceal tehnologic, vocațional, postliceal) Specializarea (pentru nivelul liceal teoretic)
Limba de predare Forma de învățământ
1. Școala Primară „Maria International School of Bucharest“ 4.474/9.08.2013 17/6.06.2023 S.C. Maria Kids Kindergarden - S.R.L.
Sectorul 1,
str. Piața Amzei nr. 6,
tel.: 0730.432.092, contactmisb@gmail.com
Preșcolar


Română PP/PN
Capacitate maximă de școlarizare - 3 formațiuni de studiu/1 schimb (maximum 3 formațiuni de studiu/schimbul 1)

-----