ORDIN
ORDIN nr. 84 din 19 septembrie 2023 privind modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind drepturile şi obligaţiile membrilor Comitetului de reglementare şi ale personalului angajat al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei
Având în vedere:– dispozițiile art. 14 și ale art. 22 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare;– prevederile Hotărârii Parlamentului României nr. 18/2023 privind numirea președintelui, a unui vicepreședinte și a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, precum și ale Hotărârii Parlamentului României nr. 10/2020 privind numirea unui vicepreședinte și a doi membri în Comitetul de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (17) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:Articolul IOrdinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 139/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind drepturile și obligațiile membrilor Comitetului de reglementare și ale personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 876 din 3 decembrie 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:1. Titlul ordinului se modifică și va avea următorul cuprins:ORDIN
pentru aprobarea Regulamentului privind drepturile și obligațiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii și ale personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei2. Articolul 1 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 1Se aprobă Regulamentul privind drepturile și obligațiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii și ale personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.3. Titlul anexei se modifică și va avea următorul cuprins:REGULAMENT
privind drepturile și obligațiile membrilor Comitetului de reglementare, ale conducerii și ale personalului angajat al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei4. În anexă, articolul 5^1 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 5^1(1) Se constituie Cabinetul președintelui cuprinzând trei posturi și cabinetele vicepreședinților, fiecare dintre acestea având în structură câte un post. Personalul cabinetelor este numit și eliberat din funcție de către președintele ANRE.(2) Angajarea în cadrul Cabinetului președintelui și în cadrul cabinetelor vicepreședinților se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă pe durata mandatului președintelui/vicepreședinților.(3) Personalul cabinetelor prevăzute la alin. (1) beneficiază de prevederile contractului colectiv de muncă al ANRE.5. În tot cuprinsul anexei, sintagma „membrii Comitetului de reglementare“ se modifică și se înlocuiește cu sintagma „membrii Comitetului de reglementare și conducerea ANRE“.
Articolul IICompartimentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,Mircea Man
București, 19 septembrie 2023.
Nr. 84.
-----
p. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,Mircea Man
București, 19 septembrie 2023.
Nr. 84.
-----