LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 6.452 din 29 septembrie 2023 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 913 din 10 octombrie 2023
Data publicării
10.10.2023
Vigoare
10 octombrie 2023

În conformitate cu prevederile art. 139 alin. (8) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările ulterioare,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2În cuprinsul prezentului ordin, începând cu data reorganizării instituțiilor subordonate Ministerului Educației, sintagma „inspectoratelor școlare județene/al municipiului București“ se va citi „direcțiilor județene de învățământ preuniversitar/Direcției Municipiului București de Învățământ Preuniversitar“.
Articolul 3Membrii Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, conducerea Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, Direcția generală învățământ preuniversitar, Direcția generală economică, Direcția minorități și inspectoratele școlare județene/al municipiului București duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului educației și cercetării nr. 4.188/2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Unității pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar și a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 19 mai 2020.
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,Gigel Paraschiv,secretar de stat
București, 29 septembrie 2023.
Nr. 6.452.