DECIZIA nr. 422 din 11 iulie 2023 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Fabian Niculae	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Cardaș Vlad Radu Anton, în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.412D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că susținerile privind nepublicarea informațiilor referitoare la numărul de cereri înregistrate și nesoluționate reprezintă o chestiune de fapt, lăsată la aprecierea instanței judecătorești. În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 21 din Constituție, se apreciază că stabilirea unor anumite condiții procesuale pentru exercitarea unor drepturi nu reprezintă o încălcare a accesului liber la justiție. De asemenea, se apreciază că nu sunt încălcate nici prevederile constituționale referitoare la dreptul la apărare, dispozițiile criticate constituind norme procedurale, ce asigură cea mai eficientă modalitate de comunicare a actelor de procedură.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 35/C din 8 aprilie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 4.431/118/2017, Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Excepția a fost ridicată de Cardaș Vlad Radu Anton, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni privind acordarea de măsuri reparatorii pentru imobile preluate abuziv în perioada regimului comunist.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că publicarea pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și afișarea la sediul entităților învestite de lege a înștiințării privind numărul de cereri de restituire înregistrate și nesoluționate nu reprezintă modalități apte să asigure respectarea drepturilor persoanei îndreptățite la restituire în privința termenului de formulare a unei acțiuni în justiție. Se arată că există o discrepanță majoră între termenele acordate autorităților publice în vederea soluționării cererilor de restituire - până la 3 ani - și termenul de promovare a unei acțiuni în justiție împotriva unei conduite de rea-credință a autorității publice de neîndeplinire a obligațiilor sale - de 6 luni de la momentul expirării termenului de soluționare acordat autorității publice prin lege. Se arată că în acest mod se aduce atingere dreptului de acces liber la justiție al persoanei care solicită realizarea unui drept patrimonial în contradictoriu cu autoritățile publice. Astfel, ținând cont de faptul că momentul de la care începe să curgă termenul pentru introducerea contestației îl reprezintă data comunicării, incertitudinea acestuia constituie un obstacol în exercitarea dreptului de acces la instanță.6. Se arată că modalitatea de comunicare a actelor de procedură, instituită prin Codul de procedură civilă, este aceea a comunicării prin poștă, la domiciliul persoanei îndreptățite, iar în ipoteza în care aceasta nu are domiciliul în România, publicarea pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și afișarea la sediul entităților învestite de lege nu constituie metode apte să conducă la respectarea drepturilor persoanei îndreptățite la restituire.7. Se mai susține că prevederile legale criticate trebuie corelate cu cele generale din Codul de procedură fiscală sau din Codul de procedură civilă, potrivit cărora modalitățile de comunicare a actelor administrative au, în mod necesar, o ordine de prioritate, prima fiind aceea a prezentării petentului la sediul autorității publice emitente și primirii actului administrativ sub semnătură, a doua constând în comunicarea prin poștă, la domiciliul petentului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sau prin alte mijloace ca fax-ul, e-mailul, ori comunicarea prin publicitate, modalitate descrisă prin textul legal criticat în cauză.8. Se mai susține că intenția legiuitorului a fost aceea de a permite autorității publice să comunice actul administrativ doar cu respectarea ordinii menționate, iar prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale referitoare la accesul liber la justiție și dreptul la apărare, ca urmare a imposibilității de a verifica și a sancționa, eventual, nerespectarea de către autoritatea publică a ordinii în care se poate face comunicarea actelor administrative. În acest sens, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale referitoare la dispozițiile cuprinse în Codul de procedură fiscală privind comunicarea actului administrativ fiscal, comunicarea prin publicitate reprezintă o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective. Invocă în acest sens deciziile Curții Constituționale nr. 667 din 30 aprilie 2009 și nr. 891 din 6 iulie 2010.9. Se mai arată că, potrivit art. 167 din Codul de procedură civilă, în cazul citării cu rea-credință prin publicitate, toate actele de procedură ce au urmat încuviințării acestei citări vor fi anulate, iar aceste dispoziții de procedură sunt aplicabile și în cazul procedurilor de înștiințare reglementate de textul de lege criticat. În acest sens, arată că, în cazul comunicării prin publicitate a numărului de cereri nesoluționate, de către entitățile învestite de lege, aceasta trebuie să reprezinte doar o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare, iar instanțele judecătorești trebuie să examineze dacă a fost respectată ordinea de comunicare a actului administrativ, reglementată de Codul de procedură fiscală.10. Curtea de Apel Constanța - Secția I civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că principiul constituțional al accesului liber la justiție nu semnifică faptul că acest drept nu poate fi supus niciunei condiționări, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în această materie. De asemenea, arată că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripție și cele de decădere sau sancțiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil reglementat de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Dimpotrivă, acestea sunt restricții admise, atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanța sa, statele dispunând de o anumită marjă de apreciere.11. Se mai apreciază că, potrivit art. 126 alin. (1) și (2) din Constituție, legiuitorul este singurul abilitat să reglementeze, prin lege, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată, iar prevederea legală criticată urmărește dezideratul unei mai bune administrări a justiției și al soluționării cu celeritate a notificărilor, prin instituirea unor termene accesibile și previzibile, în interiorul cărora partea interesată are posibilitatea să se adreseze direct instanței judecătorești, pentru soluționarea cererilor. Se mai apreciază că, în ipoteza în care s-ar porni de la premisa că norma legală criticată ar reprezenta o ingerință în exercitarea unui drept fundamental, se poate reține că aceasta vizează un scop legitim și nu este disproporționată, întrucât nu afectează însăși substanța dreptului, de vreme ce nu se contestă faptul că subzistă obligația de soluționare a notificărilor.12. Se mai consideră că prevederea legală criticată, prin care s-a stabilit modalitatea aducerii la cunoștința celor interesați a numărului notificărilor rămase nesoluționate, nu conține elemente care prin modul de interpretare și aplicare să aducă atingere dreptului la apărare, părțile putând să-și exercite dreptul la apărare prin invocarea unor cauze de suspendare sau întrerupere dintre cele prevăzute de lege în cazul termenelor de decădere.13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.14. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:15. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.16. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, potrivit cărora: „(3) Entitățile învestite de lege au obligația de a stabili numărul cererilor înregistrate și nesoluționate, de a afișa aceste date la sediul lor și de a le comunica Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Datele transmise de entitățile învestite de lege vor fi centralizate și publicate pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților.“17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție cuprinse în art. 21 - Accesul liber la justiție și art. 24 - Dreptul la apărare.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, pe fondul cauzei deduse soluționării instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta excepție de neconstituționalitate, autorul excepției a solicitat instanței să dispună obligarea entității investite de lege să emită dispoziția de restituire în natură a imobilului preluat în mod abuziv și, în subsidiar, în ipoteza în care restituirea în natură nu mai este posibilă, să dispună emiterea deciziei privind acordarea de măsuri compensatorii. Prin întâmpinarea depusă în cauză, pârâtul municipiul Constanța, prin primar, a solicitat respingerea acțiunii ca tardiv introdusă, având în vedere că termenul de 6 luni, în care putea fi exercitat dreptul la acțiune, în temeiul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, s-a împlinit.19. Prevederile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prin raportare la o motivare similară celei formulate în prezenta cauză, și în raport cu aceleași texte constituționale.20. Prin Decizia nr. 754 din 22 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 180 din 6 martie 2019, paragrafele 20 și 21, invocând jurisprudența sa anterioară în materie, Curtea a statuat că prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 nu împiedică, în sine, exercitarea accesului liber la justiție, ci doar îl condiționează de respectarea unor termene în cadrul cărora entitățile prevăzute de lege au obligația soluționării cererilor înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. Curtea Constituțională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței sale, a unui drept - subiectiv ori procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă (a se vedea, în acest sens, de exemplu, Decizia nr. 201 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 340 din 18 mai 2012, sau Decizia nr. 754 din 20 septembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 718 din 23 octombrie 2012). În consecință, Curtea a stabilit că instituirea, prin dispozițiile Legii nr. 165/2013, a unor termene în cadrul cărora entitățile învestite cu soluționarea notificărilor au obligația de a le soluționa și după a căror expirare persoana interesată are posibilitatea de a se adresa instanței competente nu contravine accesului liber la justiție.21. Considerentele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.22. În prezenta cauză, autorul excepției mai susține, în esență, că publicarea pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și afișarea la sediul entităților învestite de lege a înștiințării privind numărul de cereri de restituire înregistrate și nesoluționate nu reprezintă modalități apte să asigure respectarea drepturilor persoanei îndreptățite la restituire în privința termenului de formulare a unei acțiuni în justiție, precum și că aceste modalități de comunicare prin publicitate nu respectă dreptul comun în materie, cuprins în Codul de procedură civilă și Codul de procedură fiscală, referitor la modalitățile de comunicare a actelor administrative. Curtea reține însă că aceste susțineri nu reprezintă veritabile motive de neconstituționalitate, ci intră în marja de apreciere a legiuitorului referitoare la stabilirea conținutului unei norme legale, aspect care excedează controlului de constituționalitate. Instituirea unei modalități de comunicare a actului administrativ, prin derogare de la dreptul comun în materie, respectiv prin publicarea pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și afișarea la sediul entităților învestite de lege a înștiințării privind numărul de cereri de restituire înregistrate și nesoluționate, în temeiul Legii nr. 165/2013, intră în competența de reglementare a legiuitorului, acesta fiind liber să stabilească condițiile de înștiințare a persoanelor interesate, în vederea asigurării celerității procedurii de restituire. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale, stabilirea unor noi termene, în care entitățile învestite trebuie să soluționeze notificările se înscrie în rațiunea pentru care legea însăși a fost concepută, aceea de a crea un mecanism care să confere eficiență procesului reparatoriu al măsurilor abuzive de preluare a unor imobile în timpul regimului comunist (a se vedea Decizia nr. 786 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 10 februarie 2017, paragraful 16).23. În ceea ce privește susținerea autorului excepției referitoare la o pretinsă comunicare a actului administrativ cu rea-credință și fără respectarea dispozițiilor legale incidente, Curtea reține că aceasta se referă la situații de fapt, lăsate la aprecierea instanței judecătorești, pe baza probatoriului administrat, astfel încât stabilirea acesteia intră în competența exclusivă a instanțelor judecătorești. În sensul jurisprudenței Curții Constituționale (cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 18 martie 2003) este atribuția instanțelor de judecată să interpreteze și să determine dispozițiile legale aplicabile în raport cu starea de fapt stabilită. În acord cu prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea nu poate modifica sau completa prevederea legală supusă controlului și nici nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra înțelesului său contrar Constituției.24. Totodată, autorul excepției mai susține că prevederile legale criticate creează o situație profund dezavantajoasă pentru titularii notificărilor, spre deosebire de situația entităților învestite de lege, care au la dispoziție un termen mai îndelungat pentru soluționarea notificărilor. În legătură cu acest aspect, prin Decizia nr. 95 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 322 din 5 mai 2014, Curtea a reținut, referitor la evaluarea existenței sau nu a discriminării în cazul aplicării unui tratament diferit la situații analoage, că, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, tratamentul diferențiat al persoanelor aflate în situații similare este discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă și rezonabilă; cu alte cuvinte, dacă nu urmărește un obiectiv legitim sau dacă nu există o relație rezonabilă de proporționalitate între mijloacele întrebuințate și obiectivul avut în vedere (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunțată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60). Prin decizia precitată, Curtea a constatat că termenele introduse prin prevederile art. 33 din Legea nr. 165/2013 au ca scop eficientizarea procedurilor administrative și, în final, respectarea drepturilor tuturor persoanelor interesate, reprezentând în același timp un scop legitim. Acestea sunt termene pe care legiuitorul și le-a asumat și pe care trebuie să le respecte, fără a interveni pentru amânarea aplicării lor, pentru că, în acest fel, s-ar goli de conținut dreptul consacrat de norma criticată și s-ar anula însuși scopul legii. Ca atare, Curtea a constatat existența unui raport de proporționalitate rezonabil între scopul urmărit și mijloacele utilizate pentru atingerea acestuia. De asemenea, Curtea a reținut că, potrivit expunerii de motive a Legii nr. 165/2013, la stabilirea termenelor prevăzute de prevederile art. 33 din acest act normativ s-au avut în vedere procedurile administrative necesare implementării noului cadru legislativ, alocările de resurse materiale și umane pentru ca autoritățile locale și centrale să își îndeplinească obligațiile legale prevăzute de noua reglementare, numărul mare de cereri și posibilitatea completării cu înscrisuri a dosarelor depuse la entitățile învestite de lege. Așa fiind, Curtea a constatat că tratamentul juridic diferențiat instituit de textul de lege criticat are o justificare obiectivă și rezonabilă.25. În ceea ce privește susținerile referitoare la durata termenului de 6 luni pe care îl au la dispoziție persoanele care se consideră îndreptățite pentru a se adresa instanței judecătorești, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013, Curtea reține că reglementarea acestui termen, sub aspectul duratei, intră în atribuția de reglementare a legiuitorului, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție.26. Pentru aceleași considerente în prezenta cauză nu poate fi reținută nici încălcarea dispozițiilor constituționale referitoare la dreptul la apărare.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂÎn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepție ridicată de Cardaș Vlad Radu Anton, în Dosarul nr. 4.431/118/2017 al Curții de Apel Constanța - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 11 iulie 2023.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEMARIAN ENACHEMagistrat-asistent,Fabian Niculae
-----