RAPORT
RAPORT nr. 11.088 din 28 august 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Alianţa pentru Unirea Românilor
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-28.08.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Alianța pentru Unirea Românilor în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2022 veniturile conform balanței consolidate la nivel național au totalizat suma de 3.079.111,06 lei și au fost obținute din venituri din cotizații în sumă de 2.021.188,84 lei, venituri din donații în sumă de 885.286,71 lei, venituri din diferențe favorabile de curs valutar în sumă de 71,80 lei, venituri din dobânzi în sumă de 170.238,66 lei, venituri din sconturi obținute în sumă de 2.325,05 lei și venituri din subvenții de la bugetul de stat în sumă de 19.998.733,37 lei. Conform balanței consolidate, cheltuielile au fost în sumă de 2.861.644,25 lei.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4) și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, cu amendă în cuantum de 15.000 lei pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și s-a hotărât confiscarea sumei de 8.099,50 lei.
București, 28 august 2023.
Nr. 11.088.
-----