LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
DECIZIE

DECIZIE nr. 661 din 24 noiembrie 2023 privind completarea Procedurii de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activităţi şi programe educative, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială, activităţi lucrative, precum şi la prevenirea situaţiilor de risc, aprobată prin Decizia directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 443/2016

Emitent
Administrația Națională a Penitenciarelor
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1078 din 29 noiembrie 2023
Data publicării
29.11.2023
Vigoare
29 noiembrie 2023

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (4), art. 97 alin. (4), art. 98, 99, art. 153 alin. (3), art. 170, 171 și ale art. 180 alin. (5) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 65, art. 88 alin. (1) și ale art. 208 alin. (9) din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 157/2016, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 756/2016 pentru organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Justiției, cu completările ulterioare, și al art. 4 alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Administrației Naționale a Penitenciarelor, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 160/C/2018,
directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor emite prezenta decizie.Articolul IProcedura de lucru pentru acordarea recompenselor pe baza Sistemului de creditare a participării la activități și programe educative, de asistență psihologică și asistență socială, activități lucrative, precum și la prevenirea situațiilor de risc, aprobată prin Decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nr. 443/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 7 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare, se completează după cum urmează:– În anexa nr. 5, după punctul 32 se introduc două noi puncte, punctele 33 și 34, cu următorul cuprins:

33.

Campanii de informare, educare și conștientizare pentru sănătate (organizate pe baza proiectului de activitate, în colaborare cu sectorul medical)

5

34.

Participarea persoanelor private de libertate la activități de testare voluntară în scop profilactic și de tratament specific din cadrul programelor naționale de sănătate (organizate pe baza proiectului de activitate, în colaborare cu sectorul medical)

10
Articolul IIPrezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor,Dan Halchin
București, 24 noiembrie 2023.
Nr. 661.
------