LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
LEGE

LEGE nr. 429 din 29 decembrie 2023 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 41/2023 privind transferul reţelei sanitare a Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii către alte ministere şi instituţii cu reţele sanitare proprii, aşa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii

Emitent
Parlamentul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1 din 03 ianuarie 2024
Data publicării
03.01.2024
Vigoare
06 ianuarie 2024

Parlamentul României adoptă prezenta lege.ARTICOL UNICSe aprobă Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 41 din 24 mai 2023 privind transferul rețelei sanitare a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii către alte ministere și instituții cu rețele sanitare proprii, așa cum sunt reglementate la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 25 mai 2023, cu următoarele modificări și completări:1. La articolul 1, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:(1^1) După transferul prevăzut la alin. (1) se interzice schimbarea domeniului de activitate a unităților sanitare din rețeaua sanitară proprie a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prevăzute în anexă.2. La articolul 1 alineatul (4), litera d) se modifică și va avea următorul cuprins:d) proiect/program de dezvoltare și modernizare a infrastructurii de sănătate și de creștere a calității serviciului medical, inclusiv un plan de investiții și de dezvoltare a tipurilor de servicii medicale oferite.
Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

p. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR,ALFRED-ROBERT SIMONISPREȘEDINTELE SENATULUINICOLAE-IONEL CIUCĂ
București, 29 decembrie 2023.
Nr. 429.
------