LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.711 din 27 decembrie 2023 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investiţiilor în modernizare, monitorizarea şi eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienţei energetice în sectorul industrial, aferentă măsurii de investiţii I.5 - Asigurarea eficienţei energetice în sectorul industrial, din cadrul componentei C.6 Energie din Planul naţional de redresare şi rezilienţă al României

Emitent
Ministerul Energiei
Publicat
Monitorul Oficial nr. 4 din 03 ianuarie 2024
Data publicării
03.01.2024
Vigoare
03 ianuarie 2024

Având în vedere Referatul Direcției eficiență energetică nr. 244.479 din 22.12.2023 pentru aprobarea modificării și completării Schemei de ajutor de stat aferente măsurii de investiții I.5, din cadrul componentei C.6 Energie din Planul național de redresare și reziliență al României (PNRR),
în temeiul:– prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare;– Avizului Consiliului Concurenței nr. 17.999 din 21.12.2023 pentru aprobarea prin ordin de ministru a Schemei de ajutor de stat aferente măsurii de investiții I.5;– Avizului Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 218.420 din 22.12.2023 privind avizarea Schemei de ajutor de stat aferente măsurii de investiții I.5,
ministrul energiei emite prezentul ordin. Articolul 1Se aprobă Schema de ajutor de stat având ca obiectiv Sprijinirea investițiilor în modernizare, monitorizarea și eficientizarea consumului de energie la nivelul operatorilor economici în vederea asigurării eficienței energetice în sectorul industrial, aferentă măsurii de investiții I.5 - Asigurarea eficienței energetice în sectorul industrial, din cadrul componentei C.6 Energie din Planul național de redresare și reziliență al României, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Prevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Articolul 3Direcția eficiență energetică, Direcția generală juridică și relații instituționale și Direcția generală buget, financiar, contabilitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Ministrul energiei,Sebastian-Ioan Burduja
București, 27 decembrie 2023.
Nr. 1.711.