RAPORT
RAPORT nr. 15.607 din 14 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Uniunea Familiei Româneşti
- extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-3.11.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Uniunea Familiei Românești în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2022 Partidul Uniunea Familiei Românești a obținut venituri în cuantum total de 600,00 lei, proveniți dintr-un împrumut, și a avut cheltuieli în cuantum total de 238,00 lei.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Uniunea Familiei Românești a fost sancționat cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (2), (4) și (8), art. 13 alin. (1) și ale art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru nerespectarea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
București, 14 noiembrie 2023.
Nr. 15.607.
------