LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
RAPORT

RAPORT nr. 16.737 din 29 noiembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Phralipe al Romilor în anul 2023

Emitent
Autoritatea Electorală Permanentă
Publicat
Monitorul Oficial nr. 44 din 18 ianuarie 2024
Data publicării
18.01.2024
Vigoare
18 ianuarie 2024


– extras -
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.07.2023-17.09.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Phralipe al Romilor în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.I. Constatări
Echipa de control a constatat că Partidul Phralipe al Romilor nu a transmis modificarea datelor privind persoana responsabilă de administrarea fondurilor partidului politic, nu a organizat contabilitatea proprie conform reglementărilor contabile aplicabile și a utilizat alte surse de venit decât cele prevăzute de Legea nr. 334/2006 pentru plata utilităților aferente funcționării spațiului cu destinația de sediu al partidului, situat în municipiul Alba Iulia, Bd. Revoluției 1989 nr. 5, bl. V1D, ap. 14, conform Contractului de comodat nr. FN, încheiat în data de 17.10.2018.
Astfel, s-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 60 alin. (3) și ale art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.II. Sancțiuni aplicate
Partidul Phralipe al Romilor a fost sancționat cu avertisment, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 60 alin. (3) și ale art. 3 alin. (8) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 2 alin. (1) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 10/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare.
București, 29 noiembrie 2023.
Nr. 16.737.
-----