LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 49 din 25 ianuarie 2024 privind închirierea unei părţi din imobilul 822, aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 84 din 30 ianuarie 2024
Data publicării
30.01.2024
Vigoare
30 ianuarie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 822, aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amplasării unor distribuitoare automate de cafea și băuturi calde.(2) Închirierea părții de imobil prevăzută la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților. (4) Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 822 este de 101 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu-euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Articolul 2Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 822, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzută la art. 1 alin. (1).
Articolul 3Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
p. Ministrul apărării naționale,
Eduard Bachide,
secretar de stat
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
București, 25 ianuarie 2024.
Nr. 49.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părți din imobilul 822, aflat în domeniul public al statului și
în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt. Nr. MF Codul de clasificare Denumirea bunului imobil Adresa Elementele-cadru de descriere tehnică, nr. carte funciară/nr. cadastral, valoarea de inventar a imobilului înscrisă în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții din imobilul 822
care se închiriază, valoarea de inventar, nr. carte funciară/nr. cadastral
Persoana juridică în administrarea căreia se află imobilul
0 1 2 3 4 5 6 7
1 103568 - parțial 8.19.01 Imobil 822 - parțial Municipiul București, sectorul 6, strada General Vasile Milea nr. 7B
Construcții și teren
Carte funciară nr. 210196, sectorul 6, București
Nr. cadastral 210196
Valoarea de inventar - 25.515.645 lei*

Construcții
Pavilionul A2 - parțial
Suprafața construită - 0,5 mp Valoare de inventar - 28,05 lei Pavilionul A3 - parțial
Suprafața construită - 0,5 mp Valoarea de inventar - 3.954,08 lei
Carte funciară nr. 210196, sectorul 6, București
Nr. cadastral 210196
Ministerul Apărării Naționale CUI 11424532

* Conform prevederilor Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.718/2011 pentru aprobarea Precizărilor privind întocmirea și actualizarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare, instituțiile a căror activitate este organizată în baza unor legi speciale și care au bunuri cu date de identificare clasificate completează anexele la hotărârile Guvernului numai cu acele date care nu sunt clasificate.
-----