LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 231 din 21 martie 2024 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Relocare, dezvoltare şi construire ansamblu medical nou Institutul Clinic Fundeni"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 244 din 21 martie 2024
Data publicării
21.03.2024
Vigoare
21 martie 2024

În temeiul prevederilor art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții „Relocare, dezvoltare și construire ansamblu medical nou Institutul Clinic Fundeni“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Sănătate, prioritatea 7 „Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant“, obiectiv de politică 4 „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale“, obiectiv specific RSO4.5. „Asigurarea accesului egal la asistența medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR)“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
București, 21 martie 2024.
Nr. 231. ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
ai obiectivului de investiții „Relocare, dezvoltare și construire ansamblu medical nou Institutul Clinic Fundeni“
Titular: Ministerul Sănătății
Beneficiar: Institutul Clinic Fundeni
Amplasament: șos. Fundeni nr. 258, sectorul 2, București

Indicatori tehnico-economici

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA)

mii lei

2.651.777

(în prețuri la nivelul lunii noiembrie 2023:
1 euro = 4,9641 lei)

din care: C + M

mii lei

1.286.672

Eșalonarea investiției

Anul I

INV/CM

mii lei/mii lei

734.500/428.500

Anul II

INV/CM

mii lei/mii lei

734.500/428.500

Anul III

INV/CM

mii lei/ mii lei

1.182.777/429.672

Capacități:

- suprafața construită - Ac

mp

13.061,60

- suprafața desfășurată - Ad

mp

100.127,20

- paturi spitalizare

buc.

1.158

- săli de operație

buc.

21

Durata de execuție

luni

36
Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja cu respectarea reglementării tehnice „Cod de proiectare seismică - Partea I - Prevederi de proiectare pentru clădiri“, indicativ P 100-1/2013.
În conformitate cu prevederile:– Regulamentului privind stabilirea categoriei de importanță a construcțiilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 766/1997 pentru aprobarea unor regulamente privind calitatea în construcții, cu modificările și completările ulterioare, clădirea se încadrează în categoria de importanță B - construcție de importanță deosebită;– normativului de siguranță la foc a construcțiilor, indicativ P118/1999, gradul de rezistență la foc este II, iar riscul de incendiu este mic. Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Sănătate, prioritatea 7 „Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant“, obiectiv de politică 4 „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale“, obiectiv specific RSO4.5. „Asigurarea accesului egal la asistența medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR)“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile prin Programul operațional Sănătate, prioritatea 7 „Măsuri care susțin domeniile oncologie și transplant“, obiectiv de politică 4 „O Europă mai socială și mai favorabilă incluziunii, prin implementarea Pilonului european al drepturilor sociale“, obiectiv specific RSO4.5. „Asigurarea accesului egal la asistența medicală și asigurarea rezilienței sistemelor de sănătate, inclusiv în ceea ce privește asistența medicală primară, precum și promovarea tranziției de la îngrijirea instituționalizată către îngrijirea în familie sau în comunitate (FEDR)“, de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Sănătății, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, precum și din alte surse legal constituite, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Ministrul sănătății,
Alexandru Rafila
p. Ministrul finanțelor,
Carmen Moraru,
secretar de stat
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
București, 21 martie 2024.
Nr. 231.
ANEXĂ