LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 650 din 3 aprilie 2024 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei şi euro, lansate în perioada 8 aprilie-17 aprilie 2024, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.118/2020

Emitent
Ministerul Finanțelor
Publicat
Monitorul Oficial nr. 297 din 04 aprilie 2024
Data publicării
04.04.2024
Vigoare
04 aprilie 2024

Având în vedere prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 109/2008, cu modificările și completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, și al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul finanțelor emite următorul ordin:Articolul 1Se aprobă Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, lansate în perioada 8 aprilie- 17 aprilie 2024, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020, cu modificările ulterioare. Articolul 2Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, sunt prevăzuți în anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezentul ordin. Articolul 3Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin. Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor,
Alin Marius Andrieș,
secretar de stat
București, 3 aprilie 2024.
Nr. 650. Anexa nr. 1

TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2025, nominative,
denominate în lei, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont)
(Emisiunea), emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni de titluri
de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor
Perioada ofertei: 8 aprilie 2024-17 aprilie 2024
Preț de emisiune: 100% din valoarea nominală
Data emisiunii: 22 aprilie 2024
ISIN: RO7685PL69C7
Cod CFI: DBFUFR
Simbol: R2504C

NOTĂ IMPORTANTĂ:
Acești Termeni finali trebuie citiți împreună cu Prospectul de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor, ce urmează a fi listate pe piața reglementată administrată de Bursa de Valori București - S.A. și supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.118/2020 (Prospectul), întocmit în scopul Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat (Programul) de către Ministerul Finanțelor (Emitentul).
Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;c) pe website-ul Alpha Bank - www.alphabank.ro;d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro;f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp.
Informații complete despre Emitent și titlurile de stat sunt puse la dispoziție în Prospect și în acești Termeni finali.
TERMENI ȘI CONDIȚII:
Această parte a Termenilor finali va fi citită împreună cu termenii și condițiile titlurilor de stat prezentate în Prospect. Termenii scriși cu majuscule care nu sunt definiți în acești Termeni finali vor avea înțelesul menționat în Prospect, atunci când vor fi folosiți în Termenii finali.
Toate referințele în această parte a Termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.
Prevederile Prospectului vor fi considerate completate cu informațiile conținute în acești Termeni finali.
VALUTĂ, DENOMINARE, FORMA ȘI NATURA JURIDICĂ
Valuta Lei
Valoarea nominală a unui titlu de stat 100 lei
Sistemul de decontare Depozitarul Central - S.A., bd. Carol I nr. 34-36, etajele 3, 8 și 9, sectorul 2, cod poștal 020922, București
TITLURI DE STAT CU DOBÂNDĂ (CUPON) FIX/Ă
Rata dobânzii (rata cuponului) 6,00% pe an
Data începerii acumulării dobânzii (cuponului) 22 aprilie 2024
Perioada de dobândă De la, inclusiv până la, inclusiv

22 aprilie 2024 21 aprilie 2025
Plata dobânzii (cuponului) Anuală
Data de înregistrare 9 aprilie 2025
Datele de plată a dobânzii (cuponului) 22 aprilie 2025
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței) 22 aprilie 2025
AGENT DE PLATĂ
Agent de plată pentru emisiunea în lei (dobândă și valoare nominală)
Banca Transilvania Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca
LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA
Legea aplicabilă Legea română
Jurisdicția Instanțele judecătorești din România
ADMITERE LA TRANZACȚIONARE
Listare Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.
Data admiterii/admiterilor la tranzacționare 23 aprilie 2024
TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII
Revocarea subscrierilor Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.
Modificarea subscrierilor Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.
Data alocării 17 aprilie 2024
Data tranzacției 18 aprilie 2024
Data decontării 22 aprilie 2024
Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge Nu
Termen de valabilitate a adeverinței de donator de sânge/carnetului de donator de sânge/oricărui alt document ce atestă calitatea de donator de sânge
Anexa nr. 2

TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2025, nominative, denominate în lei,
emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont) (Emisiunea),
emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat
destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor

ISIN: ROM2SGP5U7L5
Cod CFI: DBFUFR
Simbol: R2504B

Prezentul prospect și orice modificări ale acestuia, precum și Termenii finali sunt disponibili:a) pe website-ul Emitentului - www.mfinante.ro;b) pe website-ul BVB - www.bvb.ro;c) pe website-ul Alpha Bank - www.alphabank.ro;d) pe website-ul BT Capital Partners - www.btcapitalpartners.ro;e) pe website-ul BCR - www.bcr.ro; f) pe website-ul BRD - www.brd.ro/mfp.

Valuta

Lei

Valoarea nominală a unui titlu de stat

100 lei

Sistemul de decontare

Depozitarul Central - S.A., bd. Carol I nr. 34-36, etajele 3, 8 și 9, sectorul 2, cod poștal 020922, București

Rata dobânzii (rata cuponului)

7,00% pe an

Data începerii acumulării dobânzii (cuponului)

22 aprilie 2024

Perioada de dobândă

De la, inclusiv până la, inclusiv

22 aprilie 2024 21 aprilie 2025

Plata dobânzii (cuponului)

Anuală

Data de înregistrare

9 aprilie 2025

Datele de plată a dobânzii (cuponului)

22 aprilie 2025

RAMBURSAREA VALORII NOMINALE

Rambursare la scadență (data scadenței)

Banca Transilvania

Calea Dorobanților nr. 30-36, Cluj-Napoca

LEGEA APLICABILĂ ȘI JURISDICȚIA

Legea aplicabilă

Legea română

Jurisdicția

Instanțele judecătorești din România

ADMITERE LA TRANZACȚIONARE

Listare

Piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București - S.A.

Data admiterii/admiterilor la tranzacționare

23 aprilie 2024

TERMENI ȘI CONDIȚII ALE EMISIUNII

Revocarea subscrierilor

Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte sunt irevocabile.

Modificarea subscrierilor

Subscrierile realizate în conformitate cu termenii acestei oferte nu sunt modificabile.

Data alocării

17 aprilie 2024

Data tranzacției

18 aprilie 2024

Data decontării

22 aprilie 2024

Eligibilitate emisiune dedicată persoanelor donatoare de sânge

Da

1 septembrie 2023-17 aprilie 2024
Anexa nr. 3

TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2025, nominative, denominate în euro,

emise în baza Programului FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate
exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanțelor

ISIN: ROF2IYUURMY1
Cod CFI: DBFUFR
Simbol: R2504AE

Euro

Valoarea nominală a unui titlu de stat

100 euro

4,00% pe an

Plata dobânzilor (cupoanelor) și a principalului pentru emisiunea denominată în euro

Având în vedere faptul că investitorii vor putea dobândi și tranzacționa titluri de stat denominate în euro atât prin intermediul membrilor Sindicatului de Intermediere, cât și prin intermediul participanților la sistemul Depozitarului Central autorizați în vederea accesării Platformei T2S, Emitentul va efectua plățile prin intermediul Depozitarului Central.

Nu

Anexa nr. 4

TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2027, nominative,

ISIN: ROFM5R7FQWV5
Cod CFI: DBFUFR
Simbol: R2704A

Toate referințele în această parte a termenilor finali la secțiuni și paragrafe sunt făcute la secțiunile și paragrafele din Prospect.

Rata dobânzii (rata cuponului) 6,85% pe an

22 aprilie 2025 21 aprilie 2026
22 aprilie 2026 21 aprilie 2027
Plata dobânzii (cuponului) anuală
Data de înregistrare 9 aprilie 2025, 9 aprilie 2026, 13 aprilie 2027
Data de plată a dobânzii (cuponului) 22 aprilie 2025, 22 aprilie 2026, 22 aprilie 2027
RAMBURSAREA VALORII NOMINALE
Rambursare la scadență (data scadenței) 22 aprilie 2027

Anexa nr. 5

TERMENI FINALI
Emisiunea de titluri de stat cu scadența în 2029, nominative, denominate
în euro, emise în formă dematerializată (prin înscriere în cont) (Emisiunea),

Perioada ofertei:

8 aprilie 2024-17 aprilie 2024

Preț de emisiune:

100% din valoarea nominală

Data emisiunii:

22 aprilie 2024

ISIN:

RO46T3V3B2W6

Cod CFI:

DBFUFR

Simbol:

R2904AE

5,00% pe an

22 aprilie 2027 21 aprilie 2028

22 aprilie 2028 21 aprilie 2029

Plata dobânzii (cuponului)

Anuală

Data de înregistrare

9 aprilie 2025, 9 aprilie 2026, 13 aprilie 2027,
11 aprilie 2028, 12 aprilie 2029

Datele de plată a dobânzii (cuponului)

22 aprilie 2025, 22 aprilie 2026, 22 aprilie 2027, 22 aprilie 2028, 22 aprilie 2029

RAMBURSAREA VALORII NOMINALE

Rambursare la scadență (data scadenței)

22 aprilie 2029

-----
Articolul 2Termenii finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei și euro, sunt prevăzuți în anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 3Direcția generală de trezorerie și datorie publică va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul finanțelor,
Alin Marius Andrieș,
secretar de stat
București, 3 aprilie 2024.
Nr. 650.
Anexa nr. 1