LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 4.047 din 22 martie 2024 privind acreditarea domeniului de doctorat "Inginerie şi management în agricultură şi dezvoltare rurală" în cadrul Şcolii doctorale de Ingineria resurselor vegetale şi animale, organizată la Universitatea de Ştiinţele Vieţii "Regele Mihai I" din Timişoara

Emitent
Ministerul Educației
Publicat
Monitorul Oficial nr. 302 din 05 aprilie 2024
Data publicării
05.04.2024
Vigoare
05 aprilie 2024

În conformitate cu prevederile:– art. 30 alin. (1) și (3), art. 61 și ale art. 240 alin. (2) din Legea învățământului superior nr. 199/2023, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr. 681/2011 privind aprobarea Codului studiilor universitare de doctorat, cu modificările și completările ulterioare;– Ordinului ministrului educației nr. 3.651/2021 privind aprobarea Metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat și a sistemelor de criterii, standarde și indicatori de performanță utilizați în evaluare;– Ordinului ministrului educației nr. 5.841/2021 privind menținerea acreditării Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului "Regele Mihai I al României" din Timișoara în vederea organizării programelor de studii universitare de doctorat,
luând în considerare Adresa Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) nr. 1.022 din 29.02.2024, înregistrată la Ministerul Educației cu nr. 196/GP din 6.03.2024, prin care se înaintează Hotărârea Consiliului ARACIS nr. 79/H din 29.02.2024 cu privire la acreditarea domeniului de doctorat "Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală" în cadrul Școlii doctorale de Ingineria resurselor vegetale și animale, organizată la Universitatea de Științele Vieții "Regele Mihai I" din Timișoara,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației emite prezentul ordin.Articolul 1 Se aprobă acreditarea domeniului de studii universitare de doctorat "Inginerie și management în agricultură și dezvoltare rurală", care se organizează în cadrul Școlii doctorale de Ingineria resurselor vegetale și animale din Universitatea de Științele Vieții "Regele Mihai I" din Timișoara.
Articolul 2 Direcția generală învățământ universitar din cadrul Ministerului Educației și instituția organizatoare de studii universitare de doctorat - Universitatea de Științele Vieții "Regele Mihai I" din Timișoara vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 3 Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul educației,
Gigel Paraschiv,
secretar de stat
București, 22 martie 2024.
Nr. 4.047.
---------