LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 193 din 10 mai 2024 pentru aprobarea transmiterii unor bunuri din infrastructura secundară de irigaţii aparţinând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare şi situată pe teritoriul Organizaţiei utilizatorilor de apă pentru irigaţii Uda-Paciurea SPP21 din judeţul Teleorman, în proprietatea acestei organizaţii

Emitent
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Publicat
Monitorul Oficial nr. 456 din 17 mai 2024
Data publicării
17.05.2024
Vigoare
17 mai 2024

Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 252.609 din 7.05.2024 al Direcției îmbunătățiri funciare și fond funciar,
în baza prevederilor art. 27 alin. (1) și (4) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 57 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 9 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 30/2017 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum și pentru modificarea art. 6 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea și funcționarea Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul agriculturii și dezvoltării rurale emite următorul ordin:Articolul 1Se aprobă transmiterea unor bunuri din infrastructura secundară de irigații aparținând domeniului privat al statului, aflată în administrarea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare și situată pe teritoriul Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Uda-Paciurea SPP21 din județul Teleorman, în proprietatea acestei organizații, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin, sub condițiile rezolutorii prevăzute de art. 27 alin. (1) din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2Predarea-primirea infrastructurii secundare de irigații, prevăzută în anexa menționată la art. 1, se face la starea fizică existentă la momentul solicitării de preluare, pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, în termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, în condițiile legii, în care sunt specificate obligațiile prevăzute de Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 3Patrimoniul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare se diminuează cu valoarea de inventar a bunurilor transmise potrivit art. 1, răspunderea pentru exactitatea, realitatea și corectitudinea datelor aferente bunurilor ce fac obiectul prezentului act normativ aparținând acestei entități.
Articolul 4Prin ordin al ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la propunerea Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, se aprobă retragerea dreptului de proprietate asupra infrastructurii de îmbunătățiri funciare preluate de către organizația utilizatorilor de apă pentru irigații prevăzută la art. 1, în termen de 30 de zile de la data constatării nerespectării de către această organizație a obligațiilor prevăzute la art. 27 alin. (1), prin aplicarea dispozițiilor art. 29^3 din Legea îmbunătățirilor funciare nr. 138/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Ministrul agriculturii și dezvoltării rurale,
Adrian Pintea,
secretar de stat
București, 10 mai 2024.
Nr. 193.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
ale bunurilor din infrastructura secundară de irigații, aflate în
domeniul privat al statului și în administrarea Agenției Naționale
de Îmbunătățiri Funciare, care se transmit în proprietatea
Organizației utilizatorilor de apă pentru irigații Uda-Paciurea
SPP21 din județul Teleorman

Nr.
crt.

Codul de clasificare și nr. MFP alocat prin Ordinul ministrului finanțelor publice și al ministrului delegat pentru buget nr. 668/2014, cu modificările și completările ulterioare

Persoana juridică de la care se transmite imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Denumirea bunului

Descrierea tehnică

Adresa

Valoarea
de
inventar
(lei)

1

1.8.12/45732379-2023

Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare
CIF 29275212

Organizația utilizatorilor de apă pentru irigații Uda-Paciurea SPP21, județul Teleorman
Sediul:
municipiul Alexandria, Str. Abatorului nr. 1b, județul Teleorman (în incinta S.C. Mara Prod Com - S.R.L.)
Înregistrată în Registrul național al organizațiilor de îmbunătățiri funciare la nr. 667 din 31.07.2020
CIF 42960301/25.08.2020

Stație pompare SPP21

Clădire stație de pompare
Suprafață construită = 63,75 mp
Suprafață desfășurată = 63,75 mp
Suprafața totală a imobilului = 63,75 mp
Regim de înălțime P

UAT Saelele,
județul Teleorman

9.853,20

2

9/45732380-2023

Teren stație SPP21

Suprafață teren = 1.550 mp

UAT Saelele,
județul Teleorman

30,00

-----