LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.707 din 20 septembrie 2023 pentru aprobarea reglementării tehnice "Ghid tehnic pentru reglementarea circulaţiei rutiere în soluţie 2+1 (benzi de circulaţie) pe drumurile naţionale aflate în administrarea Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.", indicativ AND 617-2023

Emitent
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
Publicat
Monitorul Oficial nr. 482 din 24 mai 2024
Data publicării
24.05.2024
Vigoare
23 iulie 2024

Având în vedere prevederile art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 57 lit. h) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 7 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul transporturilor și infrastructurii și viceprim-ministrul, ministrul afacerilor interne, emit următorul ordin:Articolul 1Se aprobă reglementarea tehnică „Ghid tehnic pentru reglementarea circulației rutiere în soluție 2+1 (benzi de circulație) pe drumurile naționale aflate în administrarea Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A.“, indicativ AND 617-2023, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în 60 de zile de la data publicării.

Ministrul transporturilor și infrastructurii,
Sorin-Mihai Grindeanu
p. Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Bogdan Despescu,
secretar de stat