LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 710 din 28 iunie 2024 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 738/2011 pentru aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 607 din 28 iunie 2024
Data publicării
28.06.2024
Vigoare
28 iunie 2024

Având în vedere prevederile art. XX alin. (7) din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilității financiare a României pe termen lung, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. LXIX din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice, pentru consolidare fiscală, combaterea evaziunii fiscale, pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru prorogarea unor termene, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 28 alin. (2) din Legea nr. 61/2011 privind organizarea și funcționarea Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul IRegulamentul de organizare și funcționare al Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 738/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 553 din 4 august 2011, se modifică după cum urmează:1. La articolul 7, partea introductivă, literele h) și i) vor avea următorul cuprins:Articolul 7Serviciul relații mass-media, protocol și registratură din cadrul Direcției afaceri juridice are următoarele atribuții:
.............................................................................................h) asigură îndeplinirea obligațiilor Departamentului privind transparența decizională;i) inițiază și coordonează campanii de informare a opiniei publice, în vederea prevenirii activităților ilegale ce aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene în România;
2. La articolul 8, litera f) va avea următorul cuprins:f) întocmește și gestionează planul de formare profesională a personalului Departamentului, conform cerințelor legale, cu prealabila consultare a Direcției afaceri juridice;3. La articolul 11, partea introductivă va avea următorul cuprins:Articolul 11Direcția afaceri juridice exercită următoarele atribuții în domeniul pregătirii profesionale în domeniul protecției intereselor financiare ale Uniunii Europene:4. Anexa nr. 2 se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
Articolul IIPentru respectarea dreptului la carieră, încadrarea personalului în numărul maxim de posturi și în noua structură organizatorică prevăzută în anexa nr. 2 la Regulamentul de organizare și funcționare al Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF se realizează în condițiile și cu respectarea prevederilor legale.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Șeful Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF,
Bogdan Ionuț Dințoi
Secretarul general al Guvernului,
Mircea Abrudean
Ministrul afacerilor externe,
Luminița-Teodora Odobescu
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Simona Bucura-Oprescu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 28 iunie 2024.
Nr. 710.
ANEXĂ*)*) Anexa este reprodusă în facsimil.
(Anexa nr. 2 la regulament)

STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
a Departamentului pentru lupta antifraudă - DLAF și numărul maxim de posturi