LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 736 din 28 iunie 2024 privind actualizarea valorii de inventar pentru două imobile aflate în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo Bucureşti, ca urmare a reevaluării, comasarea acestora într-un singur imobil cu număr M.F. 35328, precum şi trecerea unor construcţii din imobilul rezultat în urma comasării din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcţiune şi casării

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 623 din 02 iulie 2024
Data publicării
02.07.2024
Vigoare
02 iulie 2024

Având în vedere dispozițiile art. 2^1 și 2^2 din Ordonanța Guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor publice, aprobată prin Legea nr. 493/2003, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 864 și 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, al art. 288 alin. (1), art. 361 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, al art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din funcțiune, casare și valorificare a activelor corporale care alcătuiesc domeniul public al statului și al unităților administrativ-teritoriale, aprobată prin Legea nr. 246/2001, și al art. 79 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se aprobă actualizarea valorii de inventar a imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, ca urmare a reevaluării, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1.
Articolul 2Se aprobă comasarea pozițiilor cu nr. M.F. 101026 și nr. M.F. 35328, rezultând imobilul aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 2.
Articolul 3(1) Se aprobă trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții din imobilul aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 3.(2) Trecerea în domeniul privat al statului a construcțiilor prevăzute la alin. (1) se face în vederea scoaterii din funcțiune și casării acestora.
Articolul 4Ministerul Afacerilor Interne își va actualiza în mod corespunzător datele din evidența cantitativ-valorică și, împreună cu Ministerul Finanțelor, va opera modificarea corespunzătoare a anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul finanțelor,
Marcel-Ioan Boloș
București, 28 iunie 2024.
Nr. 736.
Anexa nr. 1

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilelor aflate în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, a căror
valoare de inventar se actualizează, ca urmare a reevaluării
Nr. M.F. Codul de clasificație Denumirea imobilului Adresa imobilului Persoana juridică ce administrează imobilul
Valoarea de inventar actualizată
(lei)
35328 8.19.01 44-01 Municipiul București
Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
CUI 4266340
1.417.137.088,03
101026 8.19.01 44-01 Municipiul București
Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
CUI 4266340
17.913.415,82
Anexa nr. 2

DATELE DE IDENTIFICARE
a imobilului rezultat în urma comasării pozițiilor cu nr. M.F. 101026 și
nr. M.F. 35328, aflat în domeniul public al statului și în administrarea
Ministerului Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
Nr. M.F. care se comasează Nr. M.F. rezultat în urma comasării Codul de clasificație Denumirea imobilului Adresa imobilului Persoana juridică ce administrează imobilul CUI Datele de identificare aferente imobilului rezultat în urma comasării Valoarea de inventar actualizată a imobilului rezultat în urma comasării (lei)
101026 35328 8.19.01 44-01 Municipiul București Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București CUI 4266340
Teren, construcții și amenajări la teren
CF nr. 242362
CF nr. 242363
CF nr. 242364
CF nr. 232853
1.435.050.503,85
35328
Anexa nr. 3

DATELE DE IDENTIFICARE
a construcțiilor aflate în administrarea Ministerului Afacerilor
Interne - Clubul Sportiv Dinamo București, care trec din domeniul public
al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării

Nr. M.F.

Codul de clasificație

Denumirea imobilului

Adresa imobilului

Persoana juridică ce administrează imobilul
(CUI)

Datele de identificare a construcțiilor care trec în domeniul privat al statului

Valoarea de inventar a construcției care trece în domeniul privat al statului
(lei)

35328
(parțial)

8.19.01

44-01

Municipiul București

Ministerul Afacerilor Interne - Clubul Sportiv Dinamo București
CUI 4266340

Construcția C1 Stadion central tribună Suprafața construită = 8.641 mp CF nr. 242362

46.841.862,80

Construcția C2 Stadion central tribună oficială Suprafața construită = 207 mp CF nr. 242362

1.372.628,46

Construcția C3 Stadion central construcție supraveghere Suprafața construită = 21 mp CF nr. 242362

84.719,16

Construcția C4 Stadion central trepte acces Suprafața construită = 231 mp CF nr. 242362

100.738,64

Construcția C5 Instalație nocturnă SC tablou general ST2 Suprafața construită = 18 mp CF nr. 242362

1.127.320,59

Construcția C6 Instalație nocturnă SC tablou general ST1 Suprafața construită = 20 mp CF nr. 242362

1.252.578,43

Construcția C7 Instalație nocturnă SC tablou general ST4 Suprafața construită = 22 mp CF nr. 242362

1.377.836,28

Construcția C8 WC public 1 Suprafața construită = 137 mp CF nr. 242362

113.412,48

Construcția C9 Baracă metalică garaj rampă Suprafața construită = 168 mp CF nr. 242362

173.506,8

Construcția C10 Garaj auto utilaje Suprafața construită = 30 mp CF nr. 242362

52.755,45

Construcția C11 Intrare principală potcoavă Suprafața construită = 222 mp CF nr. 242362

411.492,48

Construcția C12 Fântână platou 1 Suprafața construită = 115 mp CF nr. 242362

33.169,98

Construcția C13 Fântână platou 2 Suprafața construită = 115 mp CF nr. 242362

33.169,98

Construcția C14 Instalație nocturnă stâlp iluminat ST1 Suprafața construită = 11 mp CF nr. 242362

688.918,14

Construcția C15
Instalație nocturnă stâlp iluminat ST2
Suprafața construită = 11 mp
CF nr. 242362

688.918,14

Construcția C16
Instalație nocturnă stâlp iluminat
ST4
Suprafața construită = 11 mp CF nr. 242362

688.918,14

Construcția C18 Cabină poartă 1 - BV Suprafața construită = 7 mp CF nr. 242362

17.288,29

Construcția C19 Cabină poartă 2 - BV Suprafața construită = 7 mp CF nr. 242362

17.288,29

Construcția C20 Adăpost grup electrogen Suprafața construită = 39 mp CF nr. 242362

25.843,3

Construcția C4 Instalație nocturnă stâlp iluminat ST3 Suprafața construită = 11 mp CF nr. 242363

688.918,14

Împrejmuire - 20.100 ml

4.244.166,69

Stadion central - amenajări teren gazon

4.927.325,94

Stadion central - pistă de atletism

20.110.295,47

Amenajare teren tenis bazin

250.287,63

Rețele exterioare ape uzate Lot 1/1

4.530.750,73

------