LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 771 din 4 iulie 2024 privind reaprobarea caracteristicilor principale şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi obiectivului de investiţii "Îmbunătăţirea condiţiilor de funcţionare în siguranţă a acumulării Leşu, judeţul Bihor"

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 648 din 08 iulie 2024
Data publicării
08.07.2024
Vigoare
08 iulie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 42 alin. (2) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se reaprobă caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării Leșu, județul Bihor“, prevăzuți în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Articolul 2Finanțarea obiectivului de investiții prevăzut la art. 1 se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență, componenta 1 - Managementul apei, și din finanțare publică națională, de la bugetul de stat, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
Articolul 3Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Crișuri, răspunde de modul de utilizare a sumelor aprobate potrivit prevederilor prezentei hotărâri.
Articolul 4La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, Hotărârea Guvernului nr. 781/2018 privind reaprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții „Punerea în siguranță a acumulării Leșu, județul Bihor“, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 8 octombrie 2018, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Viceprim-ministru,
Marian Neacșu
Viceprim-ministru, ministrul afacerilor interne,
Marian-Cătălin Predoiu
Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
Ministrul investițiilor și proiectelor europene,
Adrian Câciu
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
p. Ministrul finanțelor,
Alin Marius Andrieș,
secretar de stat
București, 4 iulie 2024.
Nr. 771.
ANEXĂ

CARACTERISTICILE PRINCIPALE ȘI INDICATORII TEHNICO-ECONOMICI
aferenți obiectivului de investiții „Îmbunătățirea condițiilor de
funcționare în siguranță a acumulării Leșu, județul Bihor“
Titular: Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Beneficiar: Administrația Națională „Apele Române“ - Administrația Bazinală de Apă Crișuri
Amplasament: Lucrările hidrotehnice propuse vor fi realizate pe actualul amplasament al acumulării permanente Leșu-pe Valea Iadului, afluent de stânga al râului Crișul Repede, cod cadastral III.1.44.10 la 6 km amonte de satul Remeți, comuna Bulz, județul Bihor.
Indicatori tehnico-economici
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): mii lei 206.684
din care: construcții-montaj (inclusiv TVA): mii lei 112.020
(în prețuri valabile la 1.12.2023, 1 euro = 4,9726 lei),

din care:

Rest de executat

Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA): mii lei 199.375
din care: construcții-montaj (inclusiv TVA): mii lei 105.615
(în prețuri valabile la 1.12.2023, 1 euro = 4,9726 lei)


Eșalonarea investiției rest de executat

Anul I INV mii lei 179.430
C + M mii lei 90.050
Anul II INV mii lei 19.945
C + M mii lei 15.565
Capacități:

- Îmbunătățirea condițiilor de funcționare în siguranță a acumulării

Durata de execuție a investiției (rest de executat): luni 13

Factori de risc
Obiectivul de investiții se va proteja antiseismic potrivit prevederilor Normativului P100-1/2013, cu modificările și completările ulterioare.
Finanțarea investiției
Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din sumele aferente componentei de împrumut a Planului național de redresare și reziliență, componenta 1 - Managementul apei, și din finanțare publică națională, de la bugetul de stat, prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, din veniturile proprii ale Administrației Naționale „Apele Române“, precum și din alte surse legal constituite, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate potrivit legii.
-----