LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 1.081 din 15 mai 2024 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva prevăzute la pct. 1-23 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare

Emitent
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Publicat
Monitorul Oficial nr. 663 din 11 iulie 2024
Data publicării
11.07.2024
Vigoare
11 iulie 2024

Având în vedere Referatul de aprobare nr. 16.789/MF din 15.05.2024,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct sau indirect o participație majoritară, aprobată cu completări prin Legea nr. 47/2014, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) și (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 13 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 43/2020 privind organizarea și funcționarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 18 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 23/2022 privind organizarea și funcționarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 10 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul mediului, apelor și pădurilor, ministrul muncii și solidarității sociale și ministrul finanțelor emit următorul ordin:Articolul 1Se aprobă bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2024 ale unităților cu personalitate juridică ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva prevăzute la pct. 1-23 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva și aprobarea regulamentului de organizare și funcționare, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 2Bugetele de venituri și cheltuieli pe anul 2024 ale unităților cu personalitate juridică ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva prevăzute la pct. 1-23 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, cu modificările și completările ulterioare, sunt prevăzute în anexele nr. 1-23*) care fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1-23 sunt reproduse în facsimil.
Articolul 3Unitățile cu personalitate juridică ale Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva prevăzute la pct. 1-23 din anexa nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 229/2009, cu modificările și completările ulterioare, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 4Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul mediului, apelor și pădurilor,
Mircea Fechet
Ministrul muncii și solidarității sociale,
Simona Bucura-Oprescu
p. Ministrul finanțelor,
Alin Marius Andrieș,
secretar de stat
Anexa nr. 1REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Buila-Vânturarița
Adresa: Str. Pieții nr. 7, localitatea Horezu, județul Vâlcea

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

1.652

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

1.652

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

1.652

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

1.652

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

64

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

2

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.581

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.548

C1

ch. cu salariile

12

1.400

C2

bonusuri

13

148

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

33

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

5

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

36

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

36

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

36

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

0

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

0

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

10

2

Nr.mediu de salariați total

51

10

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

12.500

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

12.500

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

165

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

165

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 2REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Călimani
Adresa: comuna Șaru Dornei, satul Șaru Dornei nr. 54 C, județul Suceava

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.859

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.859

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.859

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.859

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

418

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

10

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.376

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.128

C1

ch. cu salariile

12

1.925

C2

bonusuri

13

203

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

200

11.311

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.311

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

191

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

191

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 3REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș
Adresa: Izvorul Mureșului nr. 664, județul Harghita

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

1.820

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

1.820

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

1.820

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

1.820

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

181

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

14

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.615

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.582

C1

ch. cu salariile

12

1.450

C2

bonusuri

13

132

10.667

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.667

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

152

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

152

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 4REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița
Adresa: Str. Principală nr. 194, localitatea Sasca Montană, județul Caraș-Severin

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.460

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.460

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.460

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.460

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

286

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

25

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.099

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.057

C1

ch. cu salariile

12

1.883

C2

bonusuri

13

174

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

42

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

50

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

642

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

642

a)

cheltuieli materiale

41

8

b)

cheltuieli cu salariile

42

560

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

4

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

70

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

18

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

18

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

15

2

Nr.mediu de salariați total

51

15

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.044

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.044

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

164

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

164

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 5REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Cozia
Adresa: Str. Lotrului nr. 8A, orașul Brezoi, județul Vâlcea

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.400

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.400

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.400

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.400

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

458

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

10

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.906

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.868

C1

ch. cu salariile

12

1.681

C2

bonusuri

13

187

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

38

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

26

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

2.550

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

2.550

a)

cheltuieli materiale

41

700

b)

cheltuieli cu salariile

42

900

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

650

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

300

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

5.000

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

5.000

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

15

2

Nr.mediu de salariați total

51

13

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.436

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.436

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

185

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

185

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 6REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Domogled-Valea Cernei
Adresa: Str. Uzinei nr. 9, Băile Herculane, județul Caraș-Severin

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

3.619

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

3.619

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

3.619

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

3.616

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

737

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

10

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.571

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.514

C1

ch. cu salariile

12

2.290

C2

bonusuri

13

224

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

57

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

298

2

Cheltuieli financiare

19

3

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

3.512

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

3.512

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

1.794

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

1.575

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

143

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

183

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

183

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

19

2

Nr.mediu de salariați total

51

19

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.640

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.640

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

190

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

190

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 7REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Munții Măcinului
Adresa: Str. 9 Mai nr. 4 bis, localitatea Tulcea, județul Tulcea

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

3.006

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

3.006

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

3.006

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

3.006

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

441

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

13

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.546

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.490

C1

ch. cu salariile

12

2.244

C2

bonusuri

13

246

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

56

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

6

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

1.691

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

1.691

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

1.691

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

7.493

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

7.493

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

18

2

Nr.mediu de salariați total

51

18

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.056

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.056

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

167

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

167

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 8REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Munții Rodnei
Adresa: Strada Principală nr. 1445, localitatea Rodna, județul Bistrița-Năsăud

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.627

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.627

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.627

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.627

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

290

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

5

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.329

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.281

C1

ch. cu salariile

12

2.103

C2

bonusuri

13

178

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

48

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

3

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

2.750

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

2.750

a)

cheltuieli materiale

41

1.000

b)

cheltuieli cu salariile

42

500

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

1.200

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

50

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

0

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

0

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

18

2

Nr.mediu de salariați total

51

17

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.926

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.926

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

155

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

155

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 9REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Piatra Craiului
Adresa: str. Toplița nr. 150, localitatea Zărnești, județul Brașov

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.567

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.567

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.567

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.567

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

540

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

7

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.985

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.943

C1

ch. cu salariile

12

1.816

C2

bonusuri

13

127

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

42

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

35

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

252

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

252

a)

cheltuieli materiale

41

20

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

30

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

202

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

30

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

30

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

14

2

Nr.mediu de salariați total

51

15

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.639

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.639

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

171

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

171

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 10REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Retezat
Adresa: satul Nucșoara nr. 284, comuna Sălașu de Sus, județul Hunedoara

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.993

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.993

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.993

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.993

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

498

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

58

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.420

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.369

C1

ch. cu salariile

12

2.190

C2

bonusuri

13

179

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

51

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

17

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

68

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

68

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

68

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

90

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

17

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

17

2

Nr.mediu de salariați total

51

17

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.324

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.324

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

176

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

176

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 11REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Semenic-Cheile Carașului
Adresa: str. Petru Maior nr. 69A, localitatea Reșița, județul Caraș-Severin

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.226

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.226

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.226

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.226

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

311

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

1

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.910

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.871

C1

ch. cu salariile

12

1.719

10.744

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.744

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

159

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

159

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 12REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Apuseni
Adresa: localitatea Sudrigiu, nr. 136, comuna Rieni, județul Bihor

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

3.072

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

3.072

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

3.072

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

3.072

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

347

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

2

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.704

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.649

C1

ch. cu salariile

12

2.421

C2

bonusuri

13

228

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

55

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

19

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

7.537

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

7.537

a)

cheltuieli materiale

41

816

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

15

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

6.706

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

6.725

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

6.723

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

19

2

Nr.mediu de salariați total

51

19

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.377

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.377

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

162

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

162

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 13REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Balta Mică a Brăilei
Adresa: str. Golești nr. 29, localitatea Brăila, județul Brăila

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.884

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.884

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.884

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.884

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

659

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

13

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.152

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.108

C1

ch. cu salariile

12

1.926

C2

bonusuri

13

182

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

44

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

60

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

158

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

158

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

158

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

60

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

60

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

16

2

Nr.mediu de salariați total

51

16

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.672

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.672

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

180

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

180

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 14REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Bucegi
Adresa: Moroeni, Strada Principală nr. 71, județul Dâmbovița

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.929

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.929

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.929

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.929

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

419

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

10

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.500

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.449

C1

ch. cu salariile

12

2.261

C2

bonusuri

13

188

11.227

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.227

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

163

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

163

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 15REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Comana
Adresa: str. Gellu Naum nr. 608, comuna Comana, județul Giurgiu

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.168

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.168

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.168

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.168

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

338

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

8

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.822

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.782

C1

ch. cu salariile

12

1.669

C2

bonusuri

13

113

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

40

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

0

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21- Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

40

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

40

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

30

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

10

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

0

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

0

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

0

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

12

2

Nr.mediu de salariați total

51

12

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

12.208

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

12.208

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

181

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

181

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 16REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Național Defileul Jiului
Adresa: str. Dumitru Petrescu nr. 3, Târgu Jiu, județul Gorj

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

1.854

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

1.854

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

1.854

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

1.854

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

195

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

2

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.655

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.621

C1

ch. cu salariile

12

1.486

C2

bonusuri

13

135

11.118

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.118

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

155

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

155

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 17REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Grădiștea Muncelului-Cioclovina
Adresa: Aleea Parcului nr. 21, Deva, județul Hunedoara

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.609

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.609

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.609

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.609

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

338

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

2

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.244

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.195

C1

ch. cu salariile

12

2.009

C2

bonusuri

13

186

11.826

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.826

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

174

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

174

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 18REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Lunca Mureșului
Adresa: Pădurea Ceala FN, localitatea Arad, județul Arad

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.473

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.473

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.473

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.469

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

405

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

5

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.017

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.977

C1

ch. cu salariile

12

1.800

C2

bonusuri

13

177

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

40

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

42

2

Cheltuieli financiare

19

4

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

1.522

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

1.522

a)

cheltuieli materiale

41

10

b)

cheltuieli cu salariile

42

501

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

371

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

640

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

476

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

476

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

14

2

Nr.mediu de salariați total

51

13

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

12.564

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

12.564

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

190

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

190

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 19REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Munții Maramureșului
Adresa: Str. 22 Decembrie nr. 20, localitatea Vișeu de Sus, județul Maramureș

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.330

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.330

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.330

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.328

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

375

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

16

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.923

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.886

C1

ch. cu salariile

12

1.646

C2

bonusuri

13

240

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

37

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

14

2

Cheltuieli financiare

19

2

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21- Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

262

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

262

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

262

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

14

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

14

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

13

2

Nr.mediu de salariați total

51

13

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.564

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.564

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

179

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

179

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 20REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Porțile de Fier
Adresa: Str. Banatului nr. 92, localitatea Orșova, județul Mehedinți

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

3.939

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

3.939

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

3.939

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

3.939

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

849

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

25

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.942

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.877

C1

ch. cu salariile

12

2.640

C2

bonusuri

13

237

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

65

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

123

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

387

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

387

a)

cheltuieli materiale

41

175

b)

cheltuieli cu salariile

42

34

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

10

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

168

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

215

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

215

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

21

2

Nr.mediu de salariați total

51

21

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

11.131

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

11.131

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

188

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

188

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 21REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Putna-Vrancea
Adresa: localitatea Tulnici, județul Vrancea

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.128

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.128

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.128

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.128

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

200

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

12

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.916

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.878

C1

ch. cu salariile

12

1.616

C2

bonusuri

13

262

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

38

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

0

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

221

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

221

a)

cheltuieli materiale

41

30

b)

cheltuieli cu salariile

42

174

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

17

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

0

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

0

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

14

2

Nr.mediu de salariați total

51

14

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.702

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.702

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

152

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

152

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 22REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Administrația Parcului Natural Vânători-Neamț
Adresa: localitatea Vânători-Neamț, Str. Zimbrului nr. 2, județul Neamț

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

2.721

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

2.721

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

2.721

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

2.721

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

510

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

5

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

2.173

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

2.129

C1

ch. cu salariile

12

1.945

C2

bonusuri

13

184

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

44

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

33

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20-Rd.21 Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

227

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

227

a)

cheltuieli materiale

41

26

b)

cheltuieli cu salariile

42

87

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

20

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

94

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

30

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

30

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

16

2

Nr.mediu de salariați total

51

16

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

10.724

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

10.724

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

170

6

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu recalculată cf. Legii anuale a bugetului de stat (mii lei/persoană)

55

170

7

Productivitatea muncii în unități fizice pe total personal mediu (cantitate produse finite / persoana)

56

0

8

Cheltuieli totale la 1000 lei venituri totale (Rd.6/Rd.1)x1000

57

1.000

9

Plăți restante, în prețuri curente

58

0

10

Creanțe restante, în prețuri curente

59

0
Anexa nr. 23REGIA NAȚIONALĂ A PĂDURILOR - ROMSILVA
Muzeul Cinegetic al Carpaților Posada
Adresa: cartierul Posada, nr. 11, localitatea Comarnic, județul Prahova

BUGETUL DE VENITURI ȘI CHELTUIELI
pe anul 2024

mii lei

INDICATORI

Nr. rd.

Propuneri 2024

0

1

2

3

4

I.

VENITURI TOTALE (Rd.1=Rd.2+Rd.5)

1

3.098

1

Venituri totale din exploatare, din care:

2

3.098

a)

subventii cf. prevederilor legale in vigoare

3

0

b)

transferuri, cf. prevederilor legale in vigoare

4

0

2

Venituri financiare

5

0

II

CHELTUIELI TOTALE (Rd.6=Rd.7+Rd.19)

6

3.098

1

Cheltuieli de exploatare, din care:

7

3.098

A.

cheltuieli cu bunuri si servicii

8

1.095

B.

cheltuieli cu impozite, taxe si varsaminte asimilate

9

1

C.

cheltuieli cu personalul , din care:

10

1.741

C0

Cheltuieli de natura salariala (Rd.12+Rd.13)

11

1.703

C1

ch. cu salariile

12

1.557

C2

bonusuri

13

146

C3

alte cheltuieli cu personalul, din care:

14

0

cheltuieli cu plati compensatorii aferente disponibilizărilor de personal

15

0

C4

cheltuieli aferente contractului de mandat si a altor organe de conducere si control, comisii si comitete

16

0

C5

Cheltuieli cu contribuțiile datorate de angajator

17

38

D.

alte cheltuieli de exploatare

18

261

2

Cheltuieli financiare

19

0

III

REZULTATUL BRUT (profit/pierdere)

20

0

IV

1

IMPOZIT PE PROFIT CURENT

21

0

2

IMPOZIT PE PROFIT AMÂNAT

22

0

3

VENITURI DIN IMPOZITUL PE PROFIT AMÂNAT

23

0

4

IMPOZITUL SPECIFIC UNOR ACTIVITAȚI

24

0

5

ALTE IMPOZITE NEPREZENTATE LA ELEMENTELE DE MAI SUS

25

0

V

PROFITUL/PIERDEREA NETA A PERIOADEI DE RAPORTARE (Rd. 26=Rd.20- Rd.21-Rd.22+Rd.23-Rd.24-Rd.25), din care:

26

0

1

Rezerve legale

27

0

2

Alte rezerve reprezentând facilități fiscale prevăzute de lege

28

0

3

Acoperirea pierderilor contabile din anii precedenți

29

0

4

Constituirea surselor proprii de finanțare pentru proiectele cofinanțate din împrumuturi externe, precum și pentru constituirea surselor necesare rambursării ratelor de capital, plații dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente acestor împrumuturi

30

0

5

Alte repartizări prevăzute de lege

31

0

6

Profitul contabil rămas după deducerea sumelor de la Rd. 27, 28, 29, 30, 31 ( Rd. 32= Rd.26-(Rd.27 la Rd. 31)>= 0)

32

0

7

Participarea salariaților la profit în limita a 10% din profitul net, dar nu mai mult de nivelul unui salariu de bază mediu lunar realizat la nivelul operatorului economic în exercițiul financiar de referință

33

0

8

Minimum 50% vărsăminte la bugetul de stat sau local în cazul regiilor autonome, ori dividende cuvenite actionarilor, în cazul societăților/ companiilor naționale și societăților cu capital integral sau majoritar de stat, din care:

34

0

a)

- dividende cuvenite bugetului de stat

35

0

b)

- dividende cuvenite bugetului local

36

0

c)

- dividende cuvenite altor actionari

37

0

9

Profitul nerepartizat pe destinațiile prevăzute la Rd.33 - Rd.34 se repartizează la alte rezerve și constituie sursă proprie de finanțare

38

0

VI

VENITURI DIN FONDURI EUROPENE

39

0

VII

CHELTUIELI ELIGIBILE DIN FONDURI EUROPENE, din care

40

0

a)

cheltuieli materiale

41

0

b)

cheltuieli cu salariile

42

0

c)

cheltuieli privind prestarile de servicii

43

0

d)

cheltuieli cu reclama si publicitate

44

0

e)

alte cheltuieli

45

0

VIII

SURSE DE FINANȚARE A INVESTIȚIILOR, din care:

46

261

1

Alocații de la buget, din care:

47

0

alocatii bugetare aferente platii angajamentelor din anii anteriori

48

0

IX

CHELTUIELI PENTRU INVESTIȚII

49

245

X

DATE DE FUNDAMENTARE

1

Nr. de personal prognozat la finele anului

50

15

2

Nr.mediu de salariați total

51

15

3

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natura salariala

52

9.239

4

Câștigul mediu lunar pe salariat (lei/persoană) determinat pe baza cheltuielilor de natură salarială recalculat cf. Legii anuale a bugetului de stat

53

9.239

5

Productivitatea muncii în unități valorice pe total personal mediu (mii lei/persoană) (Rd.2/Rd.51)

54

207

----