HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 1.163 din 18 septembrie 2024 privind aprobarea stemei comunei Sânsimion, judeţul Harghita
În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema comunei Sânsimion, județul Harghita, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei comunei Sânsimion, județul Harghita, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
p. Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Marin Țole,
secretar de stat
București, 18 septembrie 2024.
Nr. 1.163.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.
STEMA
comunei Sânsimion, județul Harghita
STEMA
comunei Sânsimion, județul Harghita
Anexa nr. 2
DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei comunei Sânsimion, județul Harghita
Descrierea stemei
Stema comunei Sânsimion se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat printr-un brâu undat, de argint.
În partea superioară, în câmp negru, poziționate în săritoare, se află o secure de luptă, cu lama de argint și coada de aur, spre dextra, și un joagăr, cu pânza de argint și mânerele de aur, spre senestra, totul flancat de un soare de aur, la dextra, respectiv o semilună crescătoare, la senestra.
În partea inferioară, în câmp roșu, se află un cocostârc de argint, cu vârful aripilor negru, ciocul și picioarele de aur, piciorul drept ridicat, întors spre dextra.
Scutul este timbrat cu o coroană murală de argint cu un turn crenelat.
Semnificațiile elementelor însumate
Culorile roșu și negru sunt principalele culori ale portului tradițional local. Securea de luptă este atributul Sfântului Ladislau, hramul bisericii romano-catolice din localitatea reședință de comună, Sânsimion, iar fierăstrăul este atributul Sfântului Simion, hramul bisericii romano-catolice din Cetățuia, localitate aparținătoare comunei. Totodată este sfântul de la care derivă denumirea comunei.
Soarele și semiluna provin din sigiliul localității din secolul al XIX-lea; totodată arată faptul că această localitate este așezată în fostul scaun al Ciucului, spre deosebire de celelalte localități cu denumirea Sânsimion.
Cocostârcul face referire la faptul că această comună este una dintre cele mai bogate în populații de berze din țară.
Brâul undat face referire la râul Olt, care străbate comuna.
Coroana murală cu un turn crenelat semnifică faptul că localitatea are rangul de comună.
-----