DECIZIA nr. 303 din 18 iunie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 alin. (1) şi (1^1) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (1) și (1^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Mihaela Rădău în Dosarul nr. 22.673/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 689D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Invocă, în acest sens, deciziile nr. 122 din 15 martie 2022 și nr. 626 din 13 decembrie 2022.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 25 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 22.673/212/2016, Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (1) și (1^1) din Codul de procedură penală. Excepția a fost ridicată de Mariana Mihaela Rădău într-o cauză în care a fost respinsă cererea acesteia de judecare a cauzei în procedura simplificată, ca urmare a recunoașterii învinuirii.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia arată, în esență, că în faza judecății în fond a solicitat aplicarea procedurii simplificate. Cererea astfel formulată i-a fost respinsă având în vedere că, întrebată fiind în cadrul ascultării despre acțiunile/inacțiunile fratelui său, a dat un răspuns anume. În considerarea acelui răspuns, instanța de judecată a respins cererea de judecare a cauzei în formă abreviată, întrucât autoarea excepției nu a recunoscut și ceea ce a săvârșit o altă persoană, respectiv fratele acesteia. Apreciază că cererea de judecare în procedura simplificată a fost respinsă cu încălcarea dreptului prevăzut la art. 117 din Codul de procedură penală. În consecință, susține că textul de lege criticat nu lămurește ce semnificație are ascultarea și, totodată, nu specifică dacă, în cadrul ascultării, inculpatul care solicită procedura simplificată beneficiază în continuare de prevederile art. 117 din Codul de procedură penală, sens în care solicită Curții Constituționale dezlegarea acestor aspecte. Susține că și dispozițiile art. 375 alin. (1^1) din Codul de procedură penală urmează să fie analizate din aceeași perspectivă.6. Curtea de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Reține că rolul Curții Constituționale nu este acela de a compara diferite texte de lege și de a raporta concluziile comparației la normele și principiile constituționale (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 251 din 23 aprilie 2019). Apreciază că tratamentul procesual diferit aplicabil inculpaților care recunosc învinuirea în raport cu cei care nu o recunosc ori cu martorii nu aduce atingere dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție deoarece cei trei subiecți procesuali nu se află în situații juridice identice. Reține că art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri indiferent de natura lor (în acest sens sunt deciziile nr. 53 din 19 februarie 2002 și nr. 1.615 din 20 decembrie 2011). Subliniază că semnificația reală a criticilor de neconstituționalitate formulate este în sensul obținerii unei interpretări a noțiunilor de „ascultare“ și „audiere“ în cursul procesului penal, atribuție care aparține instanței de judecată.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 375 alin. (1) și (1^1) din Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: (1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanța procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului și ale celorlalte părți, se pronunță asupra cererii.(1^1) Inculpatul poate recunoaște faptele și solicita judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) și prin înscris autentic.11. Autoarea excepției de neconstituționalitate invocă dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că procedura simplificată de judecată în cazul recunoașterii învinuirii nu constituie o noutate în materie procesual penală, fiind reglementată pentru prima dată de dispozițiile art. 320^1 din vechiul Cod de procedură penală, cu titlul de derogare de la dreptul comun, care presupune soluționarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în faza de urmărire penală au fost dezlegate toate aspectele legate de existența infracțiunii și de vinovăția inculpatului.13. Totodată, Curtea observă că, în jurisprudența sa cu privire la dispozițiile art. 396 alin. (10) din Codul de procedură penală, criticate în mod distinct, precum și alături de alte dispoziții procesual penale, între care și art. 375 din Codul de procedură penală, a reținut că reducerea limitelor speciale de pedeapsă ca urmare a recunoașterii învinuirii nu poate fi convertită într-un drept fundamental, ci reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor, potrivit politicii sale penale, în anumite condiții, printre care se numără și recunoașterea în totalitate a faptelor reținute în sarcina inculpatului, tocmai caracterul integral al recunoașterii învinuirii fiind cel care face inutilă efectuarea cercetării judecătorești, așa cum este reglementată aceasta de dispozițiile art. 374 alin. (5)-(10) din Codul de procedură penală. Având în vedere efectele procedurii de judecată simplificate, instanța poate respinge, în baza unor criterii obiective și rezonabile, cererea formulată de inculpat, întrucât, indiferent că recunoașterea învinuirii este totală sau parțială, ceea ce prevalează este existența unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaștere a învinuirii, chiar și integrală, este determinantă pentru a se da eficiență unui proces echitabil desfășurat în limitele legalității și imparțialității, aceasta constituind doar o condiție procedurală, ci stabilirea vinovăției inculpatului cu privire la faptele reținute în sarcina sa.14. De altfel, având în vedere tocmai riscul exercitării de presiuni asupra inculpatului pentru a-și recunoaște vinovăția și cu privire la fapte pe care nu le-a săvârșit, Curtea a subliniat că posibilitatea instanței de a respinge cererea de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanție a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituție și de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Judecătorul nu este obligat, în absența convingerii cu privire la sinceritatea inculpatului - chiar dacă acesta recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa -, să admită cererea formulată de inculpat, ceea ce reprezintă o materializare a principiului constituțional al înfăptuirii justiției de către instanțele judecătorești, consacrat de art. 124 din Legea fundamentală. Prin urmare, instanța are posibilitatea de a respinge cererea inculpatului, chiar și în condițiile unei recunoașteri totale a faptelor reținute în sarcina sa, atunci când nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt ale cauzei și consideră că judecata nu poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, socotind că nu sunt satisfăcătoare, îndestulătoare, lămuritoare pentru clarificarea tuturor aspectelor necesare pentru rezolvarea corespunzătoare a cauzei, în acord cu principiul legalității și cel al aflării adevărului (în acest sens sunt deciziile nr. 484 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 10 august 2015; nr. 726 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 26 noiembrie 2015; nr. 753 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2017; nr. 723 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, și nr. 220 din 17 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 26 iunie 2018).15. De asemenea, prin Decizia nr. 600 din 1 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 841 din 11 noiembrie 2015, paragraful 15, Curtea Constituțională a mai reținut că instanța are obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei și cu privire la persoana inculpatului. Astfel, în situația în care instanța reține aceeași situație de fapt precum cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, va judeca, potrivit procedurii simplificate, dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții prevăzute de lege. Dacă instanța reține o situație de fapt diferită de cea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpat, va soluționa cauza potrivit dreptului comun, care oferă cadrul procesual în care poate lămuri prin administrarea de probe toate aspectele ce privesc cauza dedusă judecății, astfel încât să se stabilească dincolo de orice îndoială rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârșit infracțiunea ce i-a fost imputată sau, dimpotrivă, să se constate că dovezile strânse pe parcursul procesului nu confirmă ori nu demonstrează cu certitudine că acesta este autorul faptei ce formează obiectul acuzației penale.16. Considerentele care au fundamentat deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față, ilustrând faptul că normele procesual penale criticate sunt în acord cu dispozițiile constituționale invocate și stabilesc suficiente repere pentru destinatarul normei contestate, de natură să determine în mod corespunzător adaptarea conduitei sale procesuale. 17. Distinct de considerentele citate anterior, Curtea constată că, în prezenta cauză, autoarea excepției pune în discuție mai degrabă o problemă de interpretare și aplicare a legii, care excedează competenței Curții Constituționale. Prin criticile formulate autoarea susține lipsa de claritate a textului de lege criticat, care, în opinia sa, nu lămurește ce semnificație are ascultarea, și, totodată, nu specifică dacă, în cadrul ascultării, inculpatul care solicită procedura simplificată beneficiază în continuare de prevederile art. 117 din Codul de procedură penală. Curtea constată că susținerile autoarei nu tind spre evidențierea unei reale contradicții între textul de lege supus controlului de constituționalitate și dispozițiile din Legea fundamentală invocate, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normelor juridice criticate, norme care, de altfel, nu pot fi desprinse din ansamblul actului normativ din care fac parte. 18. În aceste condiții, Curtea constată, pe de o parte, că aspectele invocate de autoare țin de modalitatea de interpretare și aplicare a legii la situația individualizată a speței, iar clarificarea împrejurărilor cauzei și determinarea prevederilor de lege incidente revin competenței exclusive a instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului, nefiind de resortul contenciosului constituțional, iar, pe de altă parte, că, în cauza penală în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 375 alin. (1^1) din Codul de procedură penală, câtă vreme inculpata, autoarea excepției de neconstituționalitate, nu a recunoscut faptele și nu a solicitat judecarea cauzei în condițiile prevăzute la art. 374 alin. (4) din același act normativ, prin înscris autentic.19. Așa încât, ținând seama de exigențele dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora instanța de contencios constituțional decide asupra dispozițiilor legale „care au legătură cu soluționarea cauzei“, precum și ale art. 2 alin. (1) și (2) din același act normativ, care stabilesc că instanța de control constituțional asigură controlul de constituționalitate a legilor, a ordonanțelor Guvernului, a tratatelor internaționale și a regulamentelor Parlamentului, prin raportare la dispozițiile și principiile Constituției, Curtea urmează să constate că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (1) și (1^1) din Codul de procedură penală este inadmisibilă.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 375 alin. (1) și (1^1) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Mariana Mihaela Rădău în Dosarul nr. 22.673/212/2016 al Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Constanța - Secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 18 iunie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-----