ORDIN
ORDIN nr. 1.355 din 17 septembrie 2024 pentru aprobarea Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investiţiilor în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanţare din Fondul pentru modernizare
Având în vedere:– prevederile art. 10d din Directiva 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 octombrie 2003 de stabilire a unui sistem de comercializare a cotelor de emisie de gaze cu efect de seră în cadrul Uniunii și de modificare a Directivei 96/61/CE a Consiliului, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/1.001 al Comisiei din 9 iulie 2020 de stabilire a unor norme detaliate de aplicare a Directivei 2003/87/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește funcționarea Fondului pentru modernizare care sprijină investițiile în vederea modernizării sistemelor energetice și a îmbunătățirii eficienței energetice a anumitor state membre ale Uniunii Europene, cu modificările ulterioare; – Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piața internă în aplicarea art. 107 și 108 din tratat, cu modificările și completările ulterioare;– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 60/2022 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar de implementare și gestionare a fondurilor alocate României prin Fondul pentru modernizare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, aprobată cu completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare; – Avizul Consiliului Concurenței nr. 11.117 din 28.08.2024 referitor la Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare;– Referatul Direcției generale investiții nr. 238.683 din 5.09.2024 privind necesitarea aprobării Schemei de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă Schema de ajutor de stat privind sprijinirea investițiilor în dezvoltarea capacităților de stocare a energiei electrice (baterii) cu finanțare din Fondul pentru modernizare, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2Schema de ajutor de stat prevăzută la art. 1 intră în vigoare la data publicării prezentului ordin în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la data de 31 decembrie 2027.
Articolul 3Direcția generală investiții va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
București, 17 septembrie 2024.
Nr. 1.355.
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
București, 17 septembrie 2024.
Nr. 1.355.