LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 1.186 din 25 septembrie 2024 privind aprobarea stemei oraşului Avrig, judeţul Sibiu

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1005 din 08 octombrie 2024
Data publicării
08.10.2024
Vigoare
08 octombrie 2024

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, și al art. 10 din Legea nr. 102/1992 privind stema țării și sigiliul statului, cu modificările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNIC(1) Se aprobă stema orașului Avrig, județul Sibiu, prevăzută în anexa nr. 1.(2) Descrierea și semnificațiile elementelor însumate ale stemei orașului Avrig, județul Sibiu, sunt prevăzute în anexa nr. 2.(3) Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU
ION-MARCEL CIOLACU
Contrasemnează:
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației,
Adrian-Ioan Veștea
București, 25 septembrie 2024.
Nr. 1.186.
Anexa nr. 1*)*) Anexa nr. 1 este reprodusă în facsimil.

STEMA
orașului Avrig, județul Sibiu
Anexa nr. 2

DESCRIEREA ȘI SEMNIFICAȚIILE
elementelor însumate ale stemei orașului Avrig, județul Sibiu
Descrierea stemei
Stema orașului Avrig se compune dintr-un scut triunghiular cu marginile rotunjite, tăiat în bară.
În partea superioară, în dreapta, pe fond verde, este reprezentat un cocoș de munte, de argint.
În partea inferioară, în stânga, pe fond albastru, se află o cruce, având capul și vârful terminate în formă de obadă de roată, de argint.
Scutul este timbrat de o coroană murală, de argint, cu trei turnuri crenelate.Semnificațiile elementelor însumate
Cocoșul de munte semnifică firea aprigă a locuitorilor orașului Avrig.
Crucea, având capul și vârful terminate în formă de obadă de roată, reprezintă cea mai veche emblemă a localității, atestată în documente, pe pietrele de hotare sau pe case. Aceasta a fost folosită ca însemn de înfierat vitele.
Coroana murală, cu trei turnuri crenelate, semnifică faptul că localitatea are rangul de oraș.
-----