LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
REGULAMENT

REGULAMENT nr. 12 din 11 octombrie 2024 pentru modificarea Regulamentului Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 8/2024 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară

Emitent
Autoritatea de Supraveghere Financiară
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1029 din 14 octombrie 2024
Data publicării
14.10.2024
Vigoare
15 octombrie 2024

În temeiul prevederilor art. 7 alin. (2), art. 14 și ale art. 15 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în urma deliberărilor Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din ședința din data de 9.10.2024,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.Articolul IRegulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 8/2024 privind organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 27 iunie 2024, se modifică după cum urmează:1. La articolul 44, punctul 8 se modifică și va avea următorul cuprins:8. întocmește, în funcție de specificul structurii organizatorice coordonate, planul anual de control și supraveghere și rapoartele de supraveghere și control semestriale, elaborate pe grupe de entități supravegheate, cu identificarea profilelor de risc și a potențialelor vulnerabilități, după caz; întocmește rapoarte de activitate anuale până la data de 1 martie a fiecărui an;2. La articolul 100, punctul 16 se abrogă.3. La articolul 120, punctul 2 se modifică și va avea următorul cuprins:2. de coordonare a structurilor organizatorice din subordine;4. La articolul 121, alineatul (2) se abrogă.5. La articolul 121, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:(3) Relațiile funcționale ale serviciilor din cadrul sectorului instrumentelor și investițiilor financiare sunt: 1. de subordonare față de directorul general; 2. de colaborare cu celelalte structuri organizatorice din cadrul A.S.F.6. Articolul 122 se modifică și va avea următorul cuprins:Articolul 122Direcția generală este coordonată de către un director general. Directorul general asigură conducerea Direcției generale și răspunde de buna funcționare a acesteia în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin. Directorul general coordonează activitatea structurilor organizatorice din subordine prevăzute la art. 121 alin. (1).
Articolul IIPrezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare la data de 15 octombrie 2024.

p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Sorin Cristinel Mititelu
București, 11 octombrie 2024.
Nr. 12.
-----