LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 77 din 29 octombrie 2024 privind validarea unor mandate de deputat

Emitent
Camera Deputaților
Publicat
Monitorul Oficial nr. 1085 din 30 octombrie 2024
Data publicării
30.10.2024
Vigoare
30 octombrie 2024

În temeiul prevederilor art. 70 alin. (1) din Constituția României, republicată, ale art. 94 alin. (13) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 2 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 232 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat, cu modificările ulterioare, și având în vedere raportul Comisiei de validare,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1Se validează mandatul de deputat al domnului Fediuc Ilie-Cătălin, declarat supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 35 Suceava, pe lista Partidului Social Democrat, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Șoldan Gheorghe.
Articolul 2Se validează mandatul de deputat al doamnei Cojocaru Dorina-Maria, declarată supleant la alegerile din 6 decembrie 2020 în Circumscripția electorală nr. 25 Ilfov, pe lista Partidului Național Liberal, pe locul devenit vacant ca urmare a demisiei domnului Tuță George-Cristian.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 29 octombrie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VASILE-DANIEL SUCIU
București, 29 octombrie 2024.
Nr. 77.
-----