ORDIN
ORDIN nr. 1.552 din 29 octombrie 2024 privind completarea Ghidului de finanţare pentru Programul "ELECTRIC UP" privind finanţarea întreprinderilor mici şi mijlocii şi a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp şi 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creşterea gradului de autoconsum, a cel puţin o staţie de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum şi a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creşterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire şi răcire, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.441/2024
Având în vedere:– Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2020 privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA, pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a stațiilor de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in, precum și a unui sistem alternativ de încălzire/răcire, prin Programul de finanțare „ELECTRIC UP“, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 12/2022, cu modificările și completările ulterioare;– Regulamentul (UE) nr. 2.831/2023 al Comisiei din 13 decembrie 2023 privind aplicarea articolelor 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis;– Referatul de aprobare al DGEEPGN nr. 263.069/DGEEPGN din 23.10.2024 privind necesitatea modificării Ghidului de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“ - ciclul 2 de finanțare,
ținând cont de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul energiei emite prezentul ordin.Articolul ILa articolul 13 din Ghidul de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“ privind finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a operatorilor economici care activează în domeniul HORECA pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp și 150 kWp necesară consumului propriu, a unui sistem de stocare a energiei produse pentru creșterea gradului de autoconsum, a cel puțin o stație de reîncărcare de minimum 22 kW pentru vehicule electrice și electrice hibrid plug-in pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic, precum și a sistemului alternativ de încălzire/răcire pentru creșterea gradului de utilizare a energiei produse din surse regenerabile în încălzire și răcire, aprobat prin Ordinul ministrului energiei nr. 1.441/2024, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1015 și 1015 bis din 10 octombrie 2024, după litera m) se introduce o notă, cu următorul cuprins:NOTĂ:
În înțelesul prezentului ghid, noțiunea de extindere a unei capacități fotovoltaice existente înseamnă construirea unei capacități de producere a cărei funcționare depinde de o capacitate deja existentă și pusă în funcțiune la aceeași locație și care nu poate fi monitorizată separat față de capacitatea existentă.
Capacitatea fotovoltaică nou-instalată trebuie să fie monitorizată separat pentru a nu fi considerată extindere a unei capacități existente și puse în funcțiune în aceeași locație.
Articolul IIÎn vederea clarificării unor aspecte privind aplicarea și interpretarea unitară a prevederilor ghidului de finanțare pentru Programul „ELECTRIC UP“, Ministerul Energiei poate emite instrucțiuni de aplicare. Instrucțiunile se publică pe site-ul Ministerului Energiei, la secțiunea dedicată Programului „ELECTRIC UP“ - https://energie.gov.ro/electric-up-ciclul-2/.
Articolul IIIPrezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și pe pagina electronică a Ministerului Energiei.
Articolul IVDirecția generală energie electrică, petrol și gaze naturale va duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
București, 29 octombrie 2024.
Nr. 1.552.
-----
Ministrul energiei,
Sebastian-Ioan Burduja
București, 29 octombrie 2024.
Nr. 1.552.
-----