HOTĂRÂRE
HOTĂRÂRE nr. 105 din 17 decembrie 2024 privind adoptarea opiniei referitoare la propunerea de Recomandare a Consiliului privind carierele atractive şi durabile în învăţământul superior - COM (2024) 145
În temeiul prevederilor art. 67 și ale art. 148 din Constituția României, republicată, ale Legii nr. 373/2013 privind cooperarea dintre Parlament și Guvern în domeniul afacerilor europene și ale art. 165-190 din Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8/1994, republicat,
Camera Deputaților adoptă prezenta hotărâre.ARTICOL UNICLuând în considerare Opinia nr. 4c-22/612, adoptată de Comisia pentru afaceri europene în ședința din 18 noiembrie 2024, Camera Deputaților:1. susține obiectivele și orientările Recomandării Consiliului privind carierele atractive și durabile în învățământul superior;2. atrage atenția asupra necesității de a aduce învățământul preuniversitar cât mai aproape de cerințele pieței europene, astfel încât învățământul superior să pornească de la o bază de cunoaștere cât mai adaptată progresului tehnic al celor ce doresc să devină studenți;3. recomandă inițierea unor programe de cooperare ale sectorului universitar cu furnizorii de educație din afara școlii, în scopul întăririi legăturii acestuia cu societatea, în special cu comunitățile locale;4. recomandă inițierea unui schimb de bune practici între unitățile de învățământ universitar europene în ceea ce privește abordarea pedagogică a transmiterii de cunoștințe și a formării de îndemânări, în special în domeniile inginerești și în ceea ce privește tranziția verde;5. recomandă încurajarea cooperării dintre instituțiile europene de învățământ superior și alte organizații din afara sistemului de învățământ, precum companiile, sau ale societății civile, pentru a identifica operativ cerințele sociale din domeniul educației;6. recomandă continuarea analizei competitivității în învățământul superior european, în ceea ce privește poziționarea sa față de alte sisteme de pe plan internațional, și a practicilor protecționiste față de accesul talentelor în materie de predare și al candidaților din alte state membre;7. recomandă analizarea obstacolelor în calea exprimării libertății academice atât a celor ce provin din exteriorul unităților de învățământ universitar, cât și a celor din interiorul acestora;8. subliniază necesitatea de a controla aspectele legate de obținerea de venituri de către unitățile de învățământ superior, astfel încât modalitățile de finanțare să nu afecteze negativ procesul de învățământ;9. recomandă încurajarea contribuției unităților de învățământ superior din toate domeniile la formarea de îndemânări pentru protecția mediului, punerea în practică a economiei circulare și a consolidării tranziției verzi și digitale;10. recomandă inițierea unei dezbateri cu privire la viitorul învățământului superior, ca urmare a noilor practici de învățare la distanță pe cale electronică, a impactului inteligenței artificiale, atât pozitiv, cât și negativ, a impactului microcertificării, a sporirii capacității de învățare autodirijată și a oportunităților în creștere de obținere a cunoștințelor și îndemânărilor de nivel ridicat în afara sistemului de învățământ instituțional;11. recomandă continuarea consultărilor cu părțile interesate, precum și stimularea atragerii de noi parteneri sociali în eforturile de consolidare a spațiului european al educației, atât din sfera largă a învățământului, cât și din domenii conexe, cum ar fi dezvoltarea rurală, dezvoltarea durabilă sau de nișă, precum arhitectura verde sau proiectarea de produse, în vederea reducerii impactului asupra mediului;12. recomandă încurajarea cooperării europene în materie de cercetare științifică la care participă universități, ce se concretizează în rezultate benefice rapide pentru societate, cu utilizarea eficientă și responsabilă a resurselor europene alocate, cu evitarea creșterii nejustificate a numărului de parteneri, a formalismului cererilor de finanțare și a cerințelor exagerate de raportare;13. recomandă intensificarea eforturilor și alocarea de resurse pentru a populariza măsurile luate pe plan european în scopul consolidării spațiului european al educației, astfel încât cât mai mulți cetățeni să recunoască valoarea adăugată a statutului de stat membru al Uniunii Europene.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 17 decembrie 2024, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.
PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
VASILE-DANIEL SUCIU
București, 17 decembrie 2024.
Nr. 105.
-----