LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
ORDIN

ORDIN nr. 4.442 din 30 iunie 2025 privind aprobarea programelor şcolare pentru discipline opţionale din oferta naţională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta şcolii - "Ora de fotbal", clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II-a, învăţământul primar, şi "Ora de fotbal", clasele a III-a şi a IV-a, învăţământul primar

Emitent
Ministerul Educației și Cercetării
Publicat
Monitorul Oficial nr. 634 din 07 iulie 2025
Data publicării
07.07.2025
Vigoare
07 iulie 2025

În conformitate cu prevederile art. 86 alin. (3) și (4) și ale art. 88 alin. (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 4 lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 251/2025 privind organizarea și funcționarea Centrului Național pentru Curriculum și Evaluare,
având în vedere Ordinul ministrului educației nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu modificările ulterioare,
în baza Ordinului ministrului educației naționale nr. 3.593/2014 pentru aprobarea Metodologiei privind elaborarea și aprobarea curriculumului școlar - planuri-cadru de învățământ și programe școlare,
având în vedere Referatul de aprobare nr. 487/CNCE din 12.06.2025,
în temeiul art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației și Cercetării, cu modificările și completările ulterioare,
ministrul educației și cercetării emite prezentul ordin.Articolul 1Se aprobă programa școlară „Ora de fotbal“, clasa pregătitoare, clasa I și clasa a II-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 1.
Articolul 2Se aprobă programa școlară „Ora de fotbal“, clasele a III-a și a IV-a, învățământul primar, opțional ca nouă disciplină din curriculumul la decizia elevului din oferta școlii, prevăzută în anexa nr. 2.
Articolul 3Programele școlare prevăzute la art. 1 și 2 se aplică începând cu anul școlar 2025-2026.
Articolul 4Anexele nr. 1 și 2*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
*) Anexele nr. 1 și 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 634 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.
Articolul 5Direcția generală echitate și performanță în învățământul preuniversitar, Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, inspectoratele școlare și unitățile de învățământ duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Articolul 6Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Ministrul educației și cercetării,
Daniel-Ovidiu David
București, 30 iunie 2025.
Nr. 4.442.