DECIZIA nr. 662 din 3 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valer Stancu în Dosarul nr. 1.733/107/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 392D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă, întrucât autorul solicită completarea dispozițiilor legale criticate, ceea ce excedă competența Curții Constituționale. Mai mult, se arată că, din modul foarte general de redactare a excepției, nu se poate desluși, în mod rezonabil, în ce constă pretinsa contrarietate dintre dispozițiile legale criticate și prevederile constituționale invocate de autorul excepției.4. Pe fondul excepției de neconstituționalitate, se solicită respingerea acesteia, ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, respectiv deciziile nr. 616 din 21 noiembrie 2023 și nr. 450 din 13 iulie 2023.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 26 februarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 1.733/107/2018, Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Valer Stancu într-o cauză având ca obiect stabilirea vinovăției autorului excepției sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată, în esență, că, prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească ce nu soluționează fondul cauzei.7. Se susține însă că soluția mai sus arătată este lipsită de eficiență în ipoteza schimbării încadrării juridice în faza apelului prin încheiere. Aceasta întrucât, potrivit art. 408 alin. (2) din Codul de procedură penală, încheierile pot fi atacate cu apel numai odată cu sentința, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu apel. Așa fiind, încheierile pronunțate în cursul soluționării apelului rămân definitive, într-o astfel de ipoteză neputând fi atacată nici încheierea prin care este schimbată încadrarea juridică a faptei.8. Pentru aceste motive, se susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21, art. 24 și art. 129, precum și dispozițiilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.9. Curtea de Apel Alba Iulia - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în esență, că inculpații aflați în faza judecății în primă instanță și care solicită schimbarea încadrării juridice se află într-o situație diferită de cea a inculpaților care formulează cerere de schimbare a încadrării juridice în faza judecății în apel, diferență care justifică asigurarea unui regim juridic diferit al acestora sub aspectul asigurării dreptului de a formula o cale de atac împotriva încheierii prin care este schimbată încadrarea juridică a faptelor. De asemenea, se susține că apelul este o cale de atac integral devolutivă care nu se impune a fi asigurată împotriva tuturor categoriilor de încheieri. În acest sens se subliniază că, din considerentele Deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019, citată de autorul excepției, rezultă că inculpatul aflat în ipoteza invocată în prezenta cauză beneficiază de garanțiile necesare exercitării drepturilor fundamentale pretins încălcate prin faptul că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.10. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, conform încheierii de sesizare, dispozițiile art. 386 din Codul de procedură penală. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea reține însă că, în realitate, autorul critică prevederile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, care, la data invocării excepției aveau următorul conținut: „(1) Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea.“14. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. I pct. 46 din Legea nr. 201/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 618 din 6 iulie 2023, având în prezent următorul cuprins: „Dacă în cursul judecății se consideră că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare urmează a fi schimbată, instanța este obligată să pună în discuție noua încadrare și să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Dacă dispune schimbarea încadrării juridice, instanța pune în vedere inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru pregătirea apărării față de noua încadrare.“15. Având însă în vedere cele reținute de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, prin care instanța de contencios constituțional a reținut că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare, Curtea reține ca obiect al prezentei excepții de neconstituționalitate dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, în forma lor în vigoare la data invocării prezentei excepții.16. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, textul legal criticat contravine prevederilor constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum și prevederilor art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție cu privire la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, astfel cum arată și autorul acesteia, prin Decizia nr. 250 din 16 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 20 iunie 2019, instanța constituțională a decis că dispozițiile art. 377 alin. (4) teza întâi și ale art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare printr-o hotărâre judecătorească ce nu soluționează fondul cauzei.18. Prin decizia precitată, Curtea a reținut, la paragrafele 40-42, că punerea în discuția părților a noii încadrări juridice și informarea inculpatului referitor la dreptul de a cere lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea, astfel cum prevede art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, au semnificația unei „simple menționări a posibilității teoretice ca instanța să ajungă la o concluzie diferită de cea a parchetului în ceea ce privește încadrarea infracțiunii“, insuficientă pentru exercitarea în mod efectiv a dreptului la apărare și pentru menținerea caracterului echitabil al procedurii. S-a reținut, totodată, că formularea cu caracter general și imperativ a normei procesuale referitoare la obligativitatea punerii în discuție de către instanță a oricărei schimbări de încadrare juridică, precum și modalitatea specifică în care este reglementată desfășurarea unei atari proceduri în fața instanței constituie o garanție ca părțile să nu fie surprinse de o altă încadrare juridică a faptelor și ca ele să nu fie lipsite de posibilitatea de a pune concluzii cu privire la această nouă eventualitate. Însă respectarea de către instanța de judecată a obligațiilor reglementate în art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală, în condițiile în care aceasta se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, nu este în măsură să mențină caracterul echitabil al procesului penal și exercitarea în mod efectiv de către inculpat a dreptului la apărare în procesul penal.19. Curtea a subliniat că anterioara concluzie este justificată, având în vedere că încadrarea juridică a faptei are efecte atât în sfera dreptului substanțial, determinând stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale, a felului și a limitelor pedepsei aplicabile, cât și în plan procesual penal, din perspectiva menținerii și luării măsurilor preventive, a dispunerii asistării obligatorii de către avocat a inculpatului, a stabilirii competenței instanței de judecată, astfel că schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare are consecințe cu privire la toate aceste aspecte, instanța fiind obligată, față de noua încadrare juridică a faptei, să dispună în consecință, potrivit normelor procesual penale în vigoare, cu privire la eventualele măsuri preventive dispuse în cauză, obligativitatea asigurării asistenței juridice a inculpatului ori să își decline competența în favoarea instanței superioare, dacă infracțiunea este de competența materială a acesteia. Însă, în măsura în care instanța de judecată se pronunță cu privire la schimbarea încadrării juridice (pusă în discuție din oficiu ori potrivit cererii părților sau reprezentantului Ministerului Public) la finalul procesului, prin hotărâre judecătorească, sentință sau decizie, în funcție de stadiul procesual, o eventuală antamare a aspectelor menționate apare ca fiind tardivă procedural. Particularizând, Curtea a reținut că echitatea procedurii impune ca soluționarea cauzei să se facă de către o instanță competentă material, care să dispună, în mod legal, cu privire la luarea, prelungirea, revocarea, înlocuirea măsurilor preventive ori cu privire la asistarea de către avocat a inculpatului, atunci când asistența este obligatorie, în raport cu „acuzația penală“ ce constituie obiectul procesului penal. De altfel, chiar și în situația în care instanța de judecată schimbă încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare, însă consecințele procedurale relevate nu se produc, Curtea a constatat că, pronunțând noua încadrare juridică a faptei direct prin hotărârea judecătorească, la finalul procesului, instanța de judecată privează inculpatul de posibilitatea reală de a se apăra în procesul penal, cu nerespectarea art. 24 alin. (1) din Constituție, și îi încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta instituit în art. 6 paragraful 1 și paragraful 3 lit. a) din Convenție și art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală.20. În aceste condiții, Curtea a constatat că numai dispunerea schimbării încadrării juridice a faptei, prin hotărâre care nu soluționează fondul cauzei, ulterior punerii în discuția părților a noii încadrări juridice, însă anterior soluționării cauzei, prin sentință sau decizie, asigură caracterul echitabil al procesului și posibilitatea exercitării în continuare a unei apărări efective, în procesul penal, de către inculpat, în condițiile în care doar în raport cu o încadrare juridică în mod definitiv stabilită, în cursul procesului penal, iar nu la finalul acestuia, inculpatul își poate face apărări concrete.21. Contrar celor reținute de Curtea Constituțională prin decizia precitată, autorul prezentei excepții de neconstituționalitate susține că schimbarea încadrării juridice în cursul soluționării apelului, prin încheiere, anterior pronunțării hotărârii prin care se soluționează fondul cauzei, încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiție, ale art. 24 cu privire la dreptul la apărare și ale art. 129 referitoare la folosirea căilor de atac, precum și prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil și ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție cu privire la dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală, întrucât împotriva încheierii astfel pronunțate nu poate fi formulată nicio cale de atac.22. Cu privire la critica astfel formulată, Curtea reține că aceasta nu poate fi reținută, pe de o parte, având în vedere considerentele Deciziei nr. 250 din 16 aprilie 2019, precitate, iar, pe de altă parte, pentru următoarele motive:23. În condițiile schimbării încadrării juridice a faptei prin încheiere pronunțată în faza apelului, soluționarea cauzei penale va continua conform dispozițiilor procesual penale ce reglementează această fază a procesului penal, cu asigurarea tuturor garanțiilor specifice dreptului de acces liber la justiție și dreptului la apărare. Așa fiind, în ipoteza unei schimbări a încadrării juridice a faptei în defavoarea inculpatului, ulterior acestui moment procesual, inculpatul poate face noi apărări, putând solicita administrarea unor noi probe în vederea stabilirii nevinovăției sale sau a obținerii unei situații procesuale mai favorabile. Totodată, în continuarea soluționării apelului, atât procurorul, cât și instanța, din oficiu, pot administra noi probe. Astfel, până la soluționarea definitivă a apelului prin decizie, instanța poate schimba de mai multe ori, succesiv, încadrarea juridică a faptei, prin încheiere, după fiecare astfel de schimbare a încadrării juridice, soluționarea procesului penal continuând, cu asigurarea garanțiilor procesuale anterior menționate.24. De asemenea, textul criticat reglementează garanții ale dreptului la apărare ce pot fi exercitate în momentul procesual al punerii de către instanță în dezbaterea procurorului și a părților a schimbării încadrării juridice a faptei. În acest sens, dispozițiile art. 386 din Codul de procedură penală prevăd că, în ipoteza schimbării încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, instanța este obligată să atragă atenția inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă sau amânarea judecății, pentru a-și pregăti apărarea. Or, dreptul de a solicita lăsarea cauzei la urmă și dreptul de a cere amânarea judecății constituie garanții ale dreptului la apărare care ar putea determina schimbarea viziunii instanței asupra încadrării juridice pe care urmează să o stabilească în vederea soluționării acțiunii penale. În acest sens Curtea reține că, având în vedere mijloacele procesuale care îi sunt asigurate, în cazul în care se consideră a fi nevinovat de comiterea faptei reținute în sarcina sa ori în cazul în care apreciază că încadrarea juridică pusă în discuție nu corespunde realității, nimic nu împiedică inculpatul să formuleze apărările necesare în vederea stabilirii acelei încadrări juridice a faptei pe care o consideră corectă.25. Pentru aceste motive, textul criticat nu contravine dreptului de acces la justiție și dreptului la apărare ale inculpatului în privința căruia se dispune schimbarea încadrării juridice date faptei prin actul de sesizare, dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind, așadar, în acord cu prevederile constituționale ale art. 21 și 24, precum și cu dispozițiile art. 6 din Convenție.26. În ceea ce privește invocarea de către autorul excepției de neconstituționalitate a obligației asigurării dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzută la art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, Curtea constată că prin încheierea de schimbare a încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului nu este soluționată latura penală a cauzei, în ansamblul său, ci se dispune doar cu privire la un element al acesteia. Astfel, prin încheiere prevăzută la art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală nu se stabilește vinovăția inculpatului pentru comiterea respectivei fapte, acesta nefiind, de plano, condamnat cu reținerea noii încadrări juridice. Dimpotrivă, prin pronunțarea unei astfel de încheieri se stabilește, cu caracter nedefinitiv, doar un aspect din ansamblul elementelor a căror stabilire se impune pentru soluționarea cauzei penale și care concură, împreună, la răsturnarea prezumției de nevinovăție a inculpatului. Totodată, astfel cum s-a arătat mai sus, încadrarea stabilită prin încheierea de schimbare a încadrării juridice a faptei poate fi modificată, succesiv, pe parcursul soluționării apelului, atunci când din probele administrate rezultă noi circumstanțe ale cauzei potrivit cărora fapta reținută în sarcina inculpatului constituie elementul material al laturii obiective a altei infracțiuni.27. Pentru aceste motive, Curtea reține că nu se impune asigurarea unei căi de atac care să poată fi exercitată, în mod distinct, împotriva fiecărei încheieri prin care instanța schimbă încadrarea juridică a faptei pe parcursul soluționării apelului. De altfel, o asemenea soluție legislativă ar determina creșterea duratei soluționării cauzelor penale în faza apelului, putând duce la tergiversarea pronunțării unor soluții definitive.28. Pentru aceste considerente, Curtea conchide că dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin prevederilor art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție.29. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 129 din Constituție, având în vedere considerentele mai sus invocate, Curtea constată că aceasta nu poate fi reținută. În acest sens, instanța constituțională menționează că a statuat, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că norma constituțională anterior menționată nu impune asigurarea tuturor căilor de atac în toate categoriile de cauze, reglementarea acestora fiind de competența exclusivă a legiuitorului (a se vedea în acest sens Decizia nr. 23 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 117 din 10 februarie 2004, și Decizia nr. 441 din 26 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 4 ianuarie 2005).30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Valer Stancu în Dosarul nr. 1.733/107/2018 al Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și constată că dispozițiile art. 386 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Alba Iulia - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 3 decembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----