DECIZIA nr. 693 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 alin. (1) şi ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii privind evidenţa persoanelor şi cartea electronică de identitate

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Cristina-Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, excepție ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.600D/2021.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent arată că autorul excepției a depus la dosar o copie de pe Hotărârea din 22 februarie 2024, pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în Cauza C-491/21, prilej cu care a invocat și încălcarea art. 11 alin. (2) și a art. 148 alin. (2) și (3) din Constituție. De asemenea, acesta a depus și o cerere motivată prin care învederează Curții că nu se poate prezenta la termen și solicită judecarea în lipsă. Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne a depus hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, hotărâre prin care aceasta a fost obligată să emită carte de identitate sau carte electronică de identitate pentru autorul excepției. De asemenea, a depus note scrise, prin care solicită respingerea excepției ca inadmisibilă deoarece aceasta nu mai prezintă relevanță în soluționarea cauzei, de vreme ce Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a dispus cu privire la eliberarea cărții de identitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că în cauza în care a fost ridicată excepția, după primirea hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis cererea autorului și a obligat Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor din subordinea Ministerului Afacerilor Interne să îi elibereze carte de identitate sau carte electronică de identitate și a lăsat modalitatea de punere în executare a hotărârii la latitudinea autorității administrative. Instanța care a judecat recursul a aplicat direct dreptul Uniunii Europene, așa cum a fost interpretat prin hotărârea anterior menționată. Declararea neconstituționalității ar crea un vid de reglementare pentru un interval de timp în care autoritățile române nu ar mai putea elibera nici cărți de identitate provizorii. Adaptarea legislației naționale la standardul impus prin hotărârea Curții de Justiție a Uniunii Europene poate fi realizată prin adaptarea altor dispoziții legale prevăzute de Codul civil sau legea specială, cum ar fi reconsiderarea regulii privind unicitatea domiciliului din dreptul național, în sensul flexibilizării sale, sau dacă s-ar opta pentru menținerea unicității domiciliului, reconsiderarea valabilității mențiunii privind reședința din actul de identitate al unui cetățean român cu domiciliul în străinătate în sensul de a nu fi limitată la un interval de un an.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:5. Prin Încheierea din 20 aprilie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români. Excepția a fost ridicată de Corneliu-Liviu Popescu într-o cauză având ca obiect recursul împotriva unei hotărâri prin care s-a respins acțiunea având ca obiect obligarea Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (în prezent denumită Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor) la emiterea unei cărți de identitate.6. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul arată, în esență, că este cetățean român cu domiciliul în Franța și reședința în România și anual i se eliberează de autoritatea română o carte de identitate provizorie, în care sunt menționate reședința din România și calitatea de cetățean român cu domiciliul în străinătate. Autorul precizează că își desfășoară viața privată și profesională atât în Franța, unde are domiciliul, cât și în România, unde are reședința, călătorind adesea între cele două țări. Autoritatea cu atribuții în domeniu a respins cererea sa de a i se elibera o carte de identitate, arătând că, potrivit textelor de lege criticate, cărțile de identitate se eliberează numai cetățenilor români cu domiciliul în România, iar nu și cetățenilor români cu domiciliul în străinătate.7. Autorul menționează că, potrivit art. 12 alin. (3), art. 16 alin. (3) și art. 17 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, actele de identitate care se eliberează cetățenilor români sunt cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate, precum și cartea de identitate provizorie. Dacă prevederile art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 se interpretează în sensul în care prin domiciliu se înțelege numai domiciliul aflat în România, iar nu și domiciliul aflat în străinătate, atunci cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate se eliberează numai cetățenilor români cu domiciliul în România, iar nu și cetățenilor români cu domiciliul în străinătate. Acestora din urmă li se poate elibera numai o carte de identitate provizorie dacă au reședința în România.8. Documentul de călătorie în străinătate este pașaportul, potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, însă, în statele membre ale Uniunii Europene, documente de călătorie sunt și cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate, potrivit art. 13 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 și art. 6^1 alin. (1) din Legea nr. 248/2005.9. Autorul arată că deținerea unei cărți de identitate permite autentificarea titularului în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne, în sistemele informatice ale altor instituții publice sau private și în Platforma informatică din asigurările de sănătate din România (înlocuind cardul de asigurări de sănătate) și permite, totodată, utilizarea semnăturii electronice, potrivit art. 13 alin. (3) și art. 17^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, precum și art. 338 alin. (4) și alin. (5) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.10. Referitor la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, autorul excepției arată că există o diferență de tratament juridic între cetățeanul român cu domiciliul în România și cetățeanul român cu domiciliul într-un stat membru al Uniunii Europene, diferență care nu urmărește un scop legitim, nu este proporțională și nu este justificată.11. În acest sens arată că, pe de-o parte, cetățeanul român cu domiciliul în România dispune de două documente de călătorie - pașaportul și cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate. Acesta poate folosi cartea electronică de identitate, care îndeplinește rolul de card național de asigurări de sănătate, pentru a avea acces în sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate, se poate autentifica în sistemele informatice ale autorităților publice și poate utiliza semnătura electronică folosind cartea electronică de identitate.12. Pe de altă parte, un cetățean român cu domiciliul în străinătate posesor doar al cărții de identitate provizorii, care nu este document de călătorie, dispune de un singur document de călătorie, pașaportul, nu poate avea acces la sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate deoarece nu poate folosi cartea de identitate provizorie în acest scop, nu se poate autentifica în sistemele informatice ale autorităților publice și nu poate utiliza semnătura electronică.13. În ceea ce privește libera circulație între statele membre ale Uniunii Europene, diferența de tratament juridic între un cetățean român cu domiciliul în România și un cetățean român cu domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene constă în faptul că primul dispune de două documente de călătorie emise de statul român - pașaportul și cartea de identitate, cartea de identitate simplă sau cartea electronică de identitate -, pe când cel de-al doilea dispune de un singur document de călătorie, respectiv pașaportul, deoarece cartea de identitate provizorie nu are valoarea unui document de călătorie.14. Criteriul de distincție privind numărul documentelor de călătorie eliberate de statul român cetățenilor români este cel al domiciliului în România sau în străinătate. Nu există niciun scop legitim și nicio proporționalitate pentru această diferență de tratament. Mai mult, este posibil ca acei cetățeni români care nu au domiciliul în România, posesori ai unui singur document de călătorie, să călătorească mai des între țara în care au domiciliul și țara în care au reședința decât cetățenii români care au domiciliul în România, posesori a două documente de călătorie.15. În opinia autorului, art. 16 alin. (1) din Constituție trebuie interpretat cu aplicarea art. 20 alin. (1) din Legea fundamentală în lumina art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Art. 20 și 21 din cartă consacră dreptul la egalitate și la interzicerea discriminării, cuprinzând o enumerare a criteriilor de discriminare care nu este exhaustivă. Egalitatea și nediscriminarea, în prezenta cauză, se raportează la dreptul la liberă circulație în interiorul Uniunii Europene, drept fundamental consacrat de art. 45 din cartă. Or, potrivit acestui articol, toți cetățenii Uniunii Europene trebuie să fie tratați în mod egal și nediscriminatoriu indiferent de locul unde au domiciliul în interiorul Uniunii Europene. În concret, un cetățean român care nu are domiciliul în țară trebuie să aibă acces la același număr de documente de călătorie ca un cetățean român care are domiciliul în țară.16. În plus, autorul excepției arată că profesează și în România și în Franța, iar în ceea ce îl privește legislația națională de securitate socială care i se aplică este cea română întrucât are calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor publice de sănătate din România unde plătește contribuțiile inclusiv pentru veniturile obținute în Franța. Deoarece, potrivit textelor de lege criticate, nu are dreptul la o carte de identitate electronică, ci doar la o carte de identitate provizorie cu care nu are acces la sistemul informatic al asigurărilor publice de sănătate, îi este limitat în mod nejustificat și discriminatoriu dreptul la ocrotirea sănătății prin raportare la cetățenii români cu domiciliul în România care beneficiază de carte de identitate electronică și de acces la identificarea în sistemul public al asigurărilor de sănătate.17. Cartea electronică de identitate permite accesul titularului în sistemele informatice ale Ministerului Afacerilor Interne și în sistemele informatice ale altor instituții publice sau private și utilizarea semnăturii electronice, în mod gratuit. Cum aceasta se eliberează numai cetățenilor români cu domiciliul în România, înseamnă că un cetățean român cu domiciliul în alt stat membru al Uniunii Europene, care este rezident fiscal român și care plătește în România impozit pentru toate veniturile sale (cu excepția celor enumerate în convențiile bilaterale de evitare a dublei impuneri) și care deține numai o carte de identitate provizorie, nu poate accesa sistemele informatice publice din România și va trebui să plătească pentru cumpărarea unei semnături electronice. Astfel, accesul gratuit la sistemele informatice publice și deținerea gratuită a unei semnături electronice sunt refuzate cetățenilor români cu domiciliul în străinătate în mod nejustificat și discriminatoriu în raport cu cetățenii români cu domiciliul în România, ceea ce aduce atingere principiului constituțional al așezării juste a sarcinilor fiscale reglementat de art. 56 alin. (2) din Constituție.18. În concluzie, autorul solicită declararea ca neconstituționale a sintagmei „a adresei de domiciliu“, cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv despre domiciliu în România, iar nu și despre domiciliu într-un stat membru al Uniunii Europene, precum și a dispozițiilor art. 20 alin. (1) lit. c) din aceeași ordonanță de urgență, prin raportare la art. 16 alin. (1) din Constituție, interpretat conform art. 20 alin. (1) din Constituție, în lumina art. 20 și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.19. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că excepția este neîntemeiată și face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 72 din 23 februarie 2016, prin care s-a reținut că statul are libertatea de a reglementa cadrul legal referitor la actele de identitate. Din perspectiva constituționalității, prin condiționarea emiterii unuia dintre documentele prevăzute la art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 (de exemplu, cartea electronică de identitate) de atestarea în cuprinsul său a domiciliului pe teritoriul României, nu se poate vorbi în concret despre o îngrădire a liberei circulații între statele membre ale Uniunii Europene sau despre îngrădirea accesului la sistemul național de sănătate, ci despre exercitarea de către legiuitor a atribuției de a reglementa cadrul legal referitor la actele de identitate.20. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, actele depuse la dosar, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.23. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 13 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 719 din 12 octombrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, care, la data sesizării Curții Constituționale, aveau următorul cuprins:– Art. 13 alin. (1): „Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române, a adresei de domiciliu și, după caz, a adresei de reședință.“;– Art. 20 alin. (1) lit. c): „Cartea de identitate provizorie se eliberează în următoarele cazuri: [...] c) în cazul cetățenilor români cu domiciliul în străinătate, care locuiesc temporar în România“.24. În prezent, ca urmare a modificării prin art. I pct. 12 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 31 ianuarie 2023, art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 are următorul cuprins: „Actul de identitate face dovada identității, a cetățeniei române și, după caz, a domiciliului sau a reședinței din România. Dovada reședinței se face și cu documentul prevăzut la art. 33.“25. Curtea observă că autorul excepției solicită declararea ca neconstituțională a sintagmei „a adresei de domiciliu“, cuprinsă în art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, în redactarea în vigoare la momentul sesizării Curții Constituționale, „în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv de domiciliu în România, iar nu și de domiciliu într-un alt stat membru al Uniunii Europene“. Pornind de la modul de formulare a excepției, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța Guvernului nr. 12/2023.26. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că, prin decizia pronunțată în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a obligat Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor să îi elibereze autorului carte de identitate sau carte electronică de identitate. Pentru a pronunța această decizie, instanța a arătat că în cauză s-a admis cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Prin Hotărârea din 22 februarie 2024, pronunțată în Cauza C-491/21, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a soluționat cererea de trimitere prejudicială și a hotărât că articolul 21 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și articolul 45 alineatul (1) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene coroborate cu articolul 4 alineatul (3) din Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii și membrii familiilor acestora, de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1.612/68 și de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE, 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE și 93/96/CEE trebuie interpretate în sensul că se opun unei legislații a unui stat membru în temeiul căreia unui cetățean al Uniunii Europene, resortisant al acestui stat membru, care și-a exercitat dreptul de liberă circulație și de ședere în alt stat membru, i se refuză eliberarea unei cărți de identitate cu valoare de document de călătorie în interiorul Uniunii Europene pentru singurul motiv că și-a stabilit domiciliul pe teritoriul acestui alt stat membru.27. Curtea reține că, potrivit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“. Referitor la condiția de admisibilitate privind relevanța unei excepții de neconstituționalitate, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că prima teză a art. 146 lit. d) din Constituție reglementează un control de constituționalitate a posteriori, concret și incident, ce presupune existența unui litigiu pendinte, în cadrul căruia să se invoce neconstituționalitatea unor acte normative de reglementare primară care să aibă legătură cu soluționarea acestuia (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 253 din 2 aprilie 2019, paragraful 14). Acest control de constituționalitate este a posteriori pentru că vizează acte normative de reglementare primară intrate în vigoare. Este un control concret pentru că pornește de la un litigiu concret, aflat pe rolul unei instanțe judecătorești, aceasta din urmă sesizând judecătorul constituțional doar cu soluționarea chestiunii de constituționalitate, adică a raportului abstract de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituția. În sfârșit, acesta este un control incident pentru că apare în cadrul unui litigiu pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești, dar nu poate fi soluționat de aceasta, ci trebuie deferit Curții Constituționale, care îl va soluționa fără să cunoască sau să intervină pe fondul cauzei litigioase care l-a determinat. Excepția de neconstituționalitate nu urmărește să rezolve situația concretă în care s-ar afla autorii săi, ci își păstrează natura juridică abstractă de întrebare adresată unei jurisdicții specializate și care vizează un raport de conformitate a actului de reglementare primară cu Constituția, relevant însă pentru soluționarea pe fond a cauzei în care este incidentă (a se vedea Decizia nr. 507 din 13 iulie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 23 martie 2022, paragraful 24). Prin urmare, Curtea a constatat că, de principiu, condiționarea sesizării sale cu o excepție de neconstituționalitate de legătura dispoziției legale criticate cu soluționarea cauzelor reprezintă un aspect esențial al acestui tip de control de constituționalitate (a se vedea Decizia nr. 793 din 6 decembrie 2018, precitată, paragraful 19).28. Aplicând cele menționate mai sus la situația procesuală anterior expusă, Curtea va face trimitere la jurisprudența sa în care a reținut că „legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014, paragraful 15). Or, așa cum s-a arătat la paragraful 26 din prezenta decizie, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a obligat Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date să îi elibereze autorului carte de identitate sau carte electronică de identitate, astfel că o eventuală admitere a excepției nu ar produce niciun efect în cauza în care aceasta a fost ridicată.29. Totodată, din examinarea motivării excepției, Curtea reține că autorul solicită Curții Constituționale să pronunțe o decizie interpretativă prin care să fie declarată neconstituțională sintagma „a adresei de domiciliu“ din cuprinsul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, „în măsura în care se interpretează că este vorba exclusiv de domiciliu în România, iar nu și de domiciliu într-un alt stat membru al Uniunii Europene“. Această solicitare ar avea ca efect modificarea și completarea textului criticat în sensul în care cetățenilor români care domiciliază într-un alt stat membru al Uniunii să li se elibereze act de identitate cu domiciliul din statul respectiv.30. Or, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.31. Având în vedere toate aceste aspecte, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța Guvernului nr. 12/2023, este inadmisibilă, urmând să o respingă ca atare.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 13 alin. (1) și ale art. 20 alin. (1) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanța Guvernului nr. 12/2023 pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții privind evidența persoanelor și cartea electronică de identitate, excepție ridicată de Corneliu-Liviu Popescu în Dosarul nr. 9.625/2/2017/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu
------