DECIZIA nr. 167 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de către instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 36.535/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.191D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca neîntemeiată, având în vedere că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, sens în care menționează jurisprudența Curții Constituționale în materie, spre exemplu, Decizia nr. 468 din 15 octombrie 2024, și nu au intervenit elemente noi, care să conducă la schimbarea acestei jurisprudențe.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 17 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 36.535/3/2019, Tribunalul București - Secția a VI-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, excepție ridicată de către instanța judecătorească, din oficiu, într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 101/2016.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 sunt neconstituționale, în raport cu art. 21 din Constituție, coroborat cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât impunerea, prin acestea, a unei valori excesive a taxei judiciare de timbru prin raportare la valoarea estimată a contractului, indiferent de valoarea pretențiilor ce sunt efectiv solicitate în fața instanței de judecată, este de natură să aducă atingere dreptului de acces la instanță și să descurajeze promovarea unei astfel de cereri și, prin urmare, restrânge acest drept. Dispozițiile legale supuse controlului sunt și discriminatorii, deoarece atât persoanele care solicită întreaga contravaloare a contractului, cât și cele care solicită numai o parte sunt supuse aceluiași tratament juridic și trebuie să plătească aceeași taxă judiciară de timbru, fără a se avea în vedere situațiile diferite în care aceste persoane se află. În contextul criticilor de neconstituționalitate este învederată jurisprudența Curții Constituționale în materia principiilor menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate.6. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.7. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 8. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.9. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016. În dinamica legislativă, prevederile criticate au fost modificate, succesiv, prin mai multe acte normative, nemaifiind păstrate nici structura articolului și nici soluția legislativă criticată în prezenta cauză. Prin urmare, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să exercite controlul de constituționalitate asupra prevederilor criticate în forma în care au produs efecte în cauza aflată pe rolul instanței de judecată. Așa cum reiese din încheierea de sesizare, în cauză au fost incidente dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 4 iunie 2018, care au următorul cuprins: „(1) Cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează, în funcție de valoarea estimată a contractului, după cum urmează: a) până la 100.000.000 lei inclusiv - 2%;“.10. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 21 - Accesul liber la justiție, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și ale art. 53 - Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. De asemenea, sunt menționate dispozițiile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil și la garanțiile procesuale ce decurg din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.11. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că soluția legislativă criticată a mai format obiect al controlului de constituționalitate, din perspectiva unor critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu, Decizia nr. 827 din 17 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 587 din 11 iunie 2021, Decizia nr. 189 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022, Decizia nr. 221 din 28 aprilie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 764 din 1 august 2022, sau Decizia nr. 242 din 3 mai 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022, Decizia nr. 468 din 15 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 112 din 7 februarie 2025, prin care s-a constatat conformitatea acesteia cu Legea fundamentală.12. În esență, din perspectiva criticilor formulate, prin jurisprudența precitată, Curtea a reținut că, în ceea ce privește înțelesul dispozițiilor art. 21 din Constituție, în mod constant a statuat că principiul privind accesul liber la justiție semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanțele judecătorești în cazul în care consideră că drepturile, libertățile sau interesele sale legitime au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei condiționări (Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, sau Decizia nr. 242 din 3 mai 2022, precitată, paragrafele 12-16). De asemenea, accesul liber la justiție nu presupune gratuitatea actului de justiție și, implicit, nici realizarea unor drepturi pe cale judecătorească în mod gratuit, în cadrul mecanismului statului, activitatea autorității judecătorești corespunzând asigurării unui serviciu public ale cărui costuri sunt suportate de la bugetul de stat. În consecință, legiuitorul este îndreptățit să instituie taxe judiciare de timbru, pentru a nu afecta bugetul de stat prin costurile procedurii judiciare deschise de părțile aflate în litigiu. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiție sunt cheltuieli publice, la a căror acoperire, potrivit art. 56 din Constituție, cetățenii sunt obligați să contribuie prin impozite și taxe, stabilite în condițiile legii (Decizia nr. 852 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iunie 2019, paragraful 15).13. Curtea observă că dispozițiile legale criticate stabilesc modalitatea de calcul al taxelor judiciare de timbru aplicabile sistemului de remedii judiciare în materia privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii și care reprezintă un procent din valoarea estimată a contractului, în contextul în care acesta are o valoare anume stabilită potrivit legii [în dinamica legislativă fiind, spre exemplu, de: până la 450.000 lei inclusiv - 2%; până la 100.000.000 lei inclusiv - 2%; peste 100.000.000 lei - 1%; în prezent, la art. 56, statuându-se astfel: cererile introduse la instanțele judecătorești potrivit prevederilor prezentului capitol se taxează cu 2% din valoarea cererii, dar nu mai mult de 100.000.000 lei; cererile neevaluabile în bani formulate potrivit acestei legi se taxează cu 450 lei; recursul/apelul se taxează cu 50% din taxa prevăzută la alin. (1) și/sau alin. (2), după caz; sunt scutite de taxa judiciară de timbru prevăzută la alin. (1) și/sau alin. (2) recursurile/ apelurile formulate de autoritățile contractante], și al căror cuantum va fi stabilit și aplicat de către instanța judecătorească în funcție de particularitatea fiecărei spețe, de destinatarii normei prevăzuți de lege, de etapa procesuală incidentă, în acord cu scopul legii în ansamblu.14. Față de acest cadru legislativ, Curtea a învederat că legiuitorul are deplina legitimitate constituțională să impună taxe judiciare de timbru fixe sau calculate la valoare în funcție de obiectul litigiului, întrucât stabilirea modalității de plată a taxelor judiciare de timbru, ca, de altfel, și a cuantumului acestora este o opțiune a acestuia, ce ține de politica legislativă fiscală (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 626 din 9 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 176 din 5 martie 2019, paragraful 19). De asemenea, acest aspect nu este de natură să afecteze accesul liber la justiție, ca drept fundamental, deoarece, astfel cum instanța de contencios constituțional a statuat prin numeroase decizii, nicio dispoziție constituțională nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiție, fiind justificat ca persoanele care se adresează autorităților judecătorești să contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiție (spre exemplu, Decizia nr. 832 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 7 decembrie 2012).15. Totodată, Curtea observă că în cadrul aceluiași articol din care fac parte și dispozițiile legale criticate se stipulează că persoana care a formulat cerere potrivit prevederilor acestui articol poate beneficia, dacă solicită, de facilități sub formă de reduceri, eșalonări sau amânări pentru plata taxelor judiciare de timbru datorate, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 392 din 29 iunie 2013, cu modificările și completările ulterioare [art. 56 alin. (4) din Legea nr. 101/2016]. De asemenea, potrivit legii și jurisprudenței instanței de contencios constituțional, echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor de judecată stabilite de instanța de judecată prin hotărârea pe care o pronunță în cauză, plata acestora revenind părții care cade în pretenții (a se vedea Decizia nr. 231 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 483 din 29 iunie 2016, paragraful 17). Prin urmare, față de acest context legislativ, Curtea, prin Decizia nr. 189 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 7 septembrie 2022, paragraful 19, a reținut că, în practică, prevederile criticate își au înrâurirea prin interpretare și aplicare în coroborare cu alte norme din dreptul comun în materia taxelor judiciare de timbru, reprezentate de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013, în măsura compatibilității acestora, spre exemplu, cu art. 31 alin. (1) din această ordonanță de urgență, care prevede că determinarea, în concret, a cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată, desigur ținând seama de natura juridică a litigiului, a acțiunilor și a cererilor.16. Curtea a apreciat că toate cele prezentate mai sus se circumscriu dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt cele prevăzute numai prin lege, iar, în conformitate cu prevederile art. 129 din Legea fundamentală, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Astfel, în virtutea acestei învestiri constituționale, legiuitorul are competența de a adopta reglementări cu caracter general sau special, derogatoriu, cu aplicabilitate în anumite situații, în mod egal, pentru toți cei interesați în exercitarea drepturilor constituționale și legale (Decizia nr. 468 din 15 octombrie 2024, precitată, paragraful 19).17. Prin urmare, Curtea constată că nu pot fi reținute criticile formulate, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, iar soluția și argumentele cuprinse în deciziile amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.18. Referitor la dispozițiile art. 53 din Legea fundamentală, menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale dezvoltate în dinamica controlului de constituționalitate, acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale în sensul prevăzut de textul constituțional (Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020, paragraful 26), ci vizează aspecte ce țin de modalitatea de stabilire a taxelor judiciare de timbru în materia achizițiilor publice.19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de către instanța judecătorească, din oficiu, în Dosarul nr. 36.535/3/2019 al Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și constată că dispozițiile art. 56 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 101/2016 privind remediile și căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziție publică, a contractelor sectoriale și a contractelor de concesiune de lucrări și concesiune de servicii, precum și pentru organizarea și funcționarea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, astfel cum au fost modificate prin art. IV pct. 37 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 45/2018 pentru modificarea și completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achizițiilor publice, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a VI-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 8 aprilie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
------