DECIZIA nr. 82 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi şi lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) şi ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)-(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.069D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 1.500D/2020, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de George Marin și de Marian Moise în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.4. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, iar reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu aceasta. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.500D/2020 la Dosarul nr. 1.069D/2020, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004. Totodată, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. În acest sens, invocă Decizia Curții Constituționale nr. 71 din 9 februarie 2021.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 8 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)–(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Excepția a fost ridicată de Răducu Valentin Preda într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației în anulare prin care s-a invocat nelegala compunere a completului de 3 judecători, care a soluționat cauza în apel.8. Prin Încheierea din 2 septembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3) din Legea nr. 304/2004. Excepția a fost ridicată de George Marin și Marian Moise într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației în anulare în care s-a criticat modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile criticate acordă colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție putere discreționară în determinarea compunerii completurilor de 3 judecători. Susțin că noțiunea de „compunere“ a instanței, utilizată de art. 126 alin. (4) din Constituție, este o noțiune constituțională autonomă, ce nu are în vedere numărul total de judecători al instanței, ci privește organizarea și compunerea secțiilor, a secțiilor unite, a completurilor de judecată, care realizează funcția jurisdicțională. Prin urmare, susțin că nu numai regulile generale de organizare ale instanței supreme trebuie reglementate prin lege organică, ci toate aspectele în legătură cu organizarea și compunerea secțiilor, a secțiilor unite și a completurilor de judecată ale acesteia. Așadar, consideră că dispozițiile legale criticate, contrar prevederilor art. 73 alin. (3) lit. l) și ale art. 126 alin. (4) din Constituție, nu numai că nu asigură reglementarea constituirii completurilor de 3 judecători, dar deleagă acest atribut colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care sunt abilitate să stabilească, în mod unilateral și arbitrar, completurile specializate de 3 judecători. Apreciază că normele privind compunerea instanțelor de judecată ar trebui să se bucure de accesibilitate, previzibilitate și stabilitate. Or, delegarea atribuției de a stabili aceste norme în sarcina colegiilor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin emiterea unor hotărâri, care sunt acte administrative cu caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică. Compunerea completurilor, reprezentând desemnarea nominală a judecătorilor ce urmează să formeze un complet, este o problemă jurisdicțională ce ține de însăși săvârșirea actului de justiție și, prin urmare, autorii susțin că trebuie realizată printr-o procedură legală, menită să asigure independența și imparțialitatea judecătorilor. Invocă, în acest sens, considerente ale Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 149, 179, 180, 181 și 187. Totodată, susțin că normele criticate instituie un regim diferențiat și discriminatoriu în ceea ce privește completurile de 3 judecători spre deosebire de completurile de 5 judecători. Astfel, în cadrul acestor din urmă completuri, judecătorii care fac parte din acestea sunt trași la sorți, pe când, în cazul completurilor de 3 judecători, președinții de secții stabilesc compunerea acestora și colegiul de conducere o aprobă.10. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că, prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, paragrafele 177 și 178, Curtea Constituțională a reținut că instanțele judecătorești, astfel cum sunt reglementate prin Constituție și Legea nr. 304/2004, își realizează funcția de înfăptuire a justiției prin intermediul judecătorilor organizați în completuri de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătorești să nu devină în sine aleatorie și pentru a nu permite apariția unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabilește prin lege, iar, în ceea ce privește Înalta Curte de Casație și Justiție, a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică. Astfel, instanța supremă apreciază că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii, iar desemnarea membrilor completurilor de judecată la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea colegiului de conducere nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor. Tragerea la sorți a membrilor completului nu este singura modalitate de desemnare în mod transparent a acestora, existând și alte modalități de desemnare, cum este aceea a aprobării de către colegiul de conducere a compunerii completurilor de 3 judecători, la propunerea președintelui de secție.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate invocate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulat, îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) și f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) raportat la art. 32 alin. (4)-(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005. Analizând critica de neconstituționalitate, Curtea constată că, în realitate, obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, care au următorul cuprins:– Art. 19 alin. (3): „(3) La începutul fiecărui an, Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, la propunerea președintelui sau a vicepreședintelui acesteia, poate aproba înființarea de complete specializate în cadrul secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în funcție de numărul și natura cauzelor, de volumul de activitate al fiecărei secții, precum și de specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora.“;– Art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f):(1) Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție are următoarele atribuții:a) aprobă Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă
(...)f) exercită alte atribuții prevăzute în Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.;– Art. 31 alin. (1) lit. c):(1) În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează:
(...)c) pentru apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de apel și de Curtea Militară de Apel, completul de judecată este format din 3 judecători;;– Art. 32 alin. (4)-(7):(4) Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție. Schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție.(5) Completul de 5 judecători este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2 vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați potrivit alin. (4).(6) În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora.(7) Cauzele care intră în competența completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.;– Art. 52 alin. (1): (1) Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului. Schimbarea membrilor completelor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul de ordine interioară a instanțelor judecătorești.15. Ulterior invocării prezentei excepții de neconstituționalitate, Legea nr. 304/2004 a fost abrogată prin art. 168 alin. (5) din titlul IX al Legii nr. 304/2002 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1104 din 16 noiembrie 2022. Cu privire la o astfel de ipoteză, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, prin care a constatat că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor art. 29 alin. (1) și ale art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi sau din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Pentru aceste motive, Curtea se va pronunța asupra constituționalității prevederilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c), ale art. 32 alin. (4)-(7) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, în forma în vigoare la data sesizării Curții Constituționale.16. Autorii excepției de neconstituționalitate invocă atât dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalității, ale art. 11 alin. (1) și (2) privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniile de reglementare ale legii organice și ale art. 126 alin. (4) privind instanțele judecătorești, cât și dispozițiile art. 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, și ale art. 14, privind interzicerea discriminării, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și dispozițiile art. 1 paragraful 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție, referitor la interzicerea generală a discriminării.17. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea reține că acestea privesc aprobarea de către Colegiul de conducere, la începutul fiecărui an, la propunerea președintelui sau a vicepreședinților Înaltei Curți de Casație și Justiție, a numărului și compunerii completurilor de 5 judecători. În acest sens, alin. (2)-(7) ale art. 32 din Legea nr. 304/2004 prevăd că, în materie penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători din cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, în alte materii decât cea penală, completurile de 5 judecători sunt formate din judecători specializați, în funcție de natura cauzelor. De asemenea, norma stabilește că judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar schimbarea membrilor completurilor se face în mod excepțional, pe baza criteriilor obiective stabilite de Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Completul de 5 judecători este prezidat de președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, de unul dintre cei 2 vicepreședinți sau de președinții de secție atunci când aceștia fac parte din complet, desemnați potrivit aceleiași proceduri. În cazul în care niciunul dintre aceștia nu a fost desemnat să facă parte din completurile de 5 judecători, completul este prezidat, prin rotație, de fiecare judecător, în ordinea vechimii în magistratură a acestora. De asemenea, cauzele care intră în competența completurilor de 5 judecători sunt repartizate aleatoriu în sistem informatizat.18. Totodată, Curtea reține că prezenta excepție de neconstituționalitate a fost ridicată în cauze având ca obiect soluționarea contestației în anulare în care autorii au criticat modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători. În aceste condiții, Curtea constată că dispozițiile art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, nu au legătură cu soluționarea acesteia, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. „Legătura cu soluționarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun dispozițiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului. În consecință, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară este inadmisibilă.19. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, Curtea constată că acestea au mai fost supuse controlului instanței constituționale din perspectiva unor critici similare, bazate pe premisa că stabilirea completurilor specializate se face numai prin lege și că legea nu poate lăsa la discreția/aprecierea unui organ administrativ o asemenea competență, cu raportare și la considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1021 din 29 noiembrie 2018, invocate deopotrivă în cauzele soluționate de Curte.20. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, și Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 9 februarie 2023, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate, reținând că textele de lege criticate nu încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil și ale art. 126 referitoare la stabilirea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a regulilor de organizare și funcționare a acesteia.21. Curtea a reținut, în esență, că legiuitorul are competența atât de a înființa el însuși completuri specializate, cât și de a reglementa în sarcina organului de conducere al instanței judecătorești competența de a înființa un astfel de complet. Nu există o regulă într-un sens sau altul, ambele modalități dând expresie ideii de instanță constituită potrivit legii. Niciun text constituțional sau convențional nu impune ca aceste completuri specializate să fie stabilite în mod nemijlocit și direct de legiuitor, din contră, rațiuni ce țin de flexibilitatea și suplețea reglementării pot determina legiuitorul să nu stabilească o obligație, ci o posibilitate de constituire a completurilor, caz în care evaluarea criteriilor care impun constituirea acestora trebuie realizată de organul de conducere al respectivei instanțe. Așadar, pot fi situații în care completurile specializate sunt stabilite direct prin lege, însă, în mod alternativ, pentru a răspunde unor realități aflate în desfășurare, nimic nu împiedică legiuitorul să încredințeze decizia înființării unor asemenea completuri colegiului de conducere al instanței (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 19; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 20).22. Curtea a mai reținut că, deși luarea deciziei de constituire a completurilor specializate aparține Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, temeiul înființării lor este legea, ceea ce înseamnă că textul criticat respectă garanția dreptului la un proces echitabil ca litigiile să fie judecate de o instanță stabilită prin lege. Prin urmare, nu se poate susține încălcarea art. 21 alin. (3) din Constituție, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 26; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 21).23. Cu privire la competența Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ca, printr-un regulament, să stabilească atât organul administrativ competent să aprobe compunerea completurilor de 3 judecători în materie penală, cât și modalitatea de desemnare a membrilor acestora, Curtea Constituțională a statuat că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Faptul că Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condițiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorității legii, cu eventuala consecință a creării unei paradigme juridice neconstituționale. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar.24. Potrivit Curții, dacă legiuitorul ar fi dorit ca și pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorți, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanței supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri (paragraful 52). Fără ca situația normativă existentă la instanțele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanțele inferioare și a membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează același algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost și este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opțiune între tragerea la sorți și nominalizare în privința completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalități de desemnare antereferite (paragraful 54).25. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu încalcă exigențele constituționale ale art. 126 alin. (4), întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Această desemnare este un aspect al compunerii completurilor menționate, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege (paragraful 57). Soluția aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor menționate la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completurilor nu este unica și singura modalitate prin care se asigură imparțialitatea obiectivă a acestora, putând exista și modalități alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură să înlăture orice suspiciune privind modul în care sunt repartizați judecătorii în aceste completuri (paragraful 60).26. Ca și în cauzele soluționate prin deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 și nr. 562 din 22 noiembrie 2022, raportat la criticile de neconstituționalitate formulate în cauza de față, Curtea reține că instanța de control constituțional nu este chemată să se pronunțe asupra soluției normative cuprinse în regulamentul antereferit cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completurilor. Dacă ar fi așa, excepția de neconstituționalitate ar fi inadmisibilă, întrucât prevederile regulamentare nu pot forma obiect al controlului de constituționalitate. Curtea este chemată să se pronunțe dacă un act de reglementare primară poate transfera în domeniul actelor de reglementare secundară stabilirea organului competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală și a modului concret de desemnare a membrilor acestor completuri. Sub acest aspect, Curtea a reținut că legiuitorul are opțiunea să stabilească el însuși organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Textele criticate dau expresie celei de-a doua ipoteze menționate, astfel că au reglementat doar competența organului administrativ de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție de a adopta regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă, lăsându-se, astfel, acesteia obligația de a stabili, ca act de aplicare a legii, atât organul competent să aprobe/valideze compunerea completurilor de judecată în materie penală, cât și modul concret de desemnare a membrilor completurilor (Decizia nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 29; Decizia nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 25).27. Cu privire la modul concret de desemnare a membrilor completului sunt aplicabile mutatis mutandis (așa cum Curtea a reținut și în deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021, paragraful 34, și nr. 562 din 22 noiembrie 2022, paragraful 26) paragrafele 48 și 51 din Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar. Nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completurilor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare, prin care se lasă la latitudinea actului administrativ normativ alegerea celei mai articulate soluții, în lipsa unei reglementări restrictive de nivel legal, nu echivalează cu conferirea de competențe legislative unei autorități administrative.28. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, care își mențin valabilitatea, nu se poate susține încălcarea, prin normele criticate, a art. 21 alin. (3) din Constituție, în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești, și nici a prevederilor art. 126 alin. (2) și (4) din Constituție, referitoare la stabilirea numai prin lege a competenței instanțelor judecătorești și a procedurii de judecată, respectiv stabilirea prin lege organică a compunerii Înaltei Curți de Casație și Justiție și a regulilor de organizare și funcționare a acesteia. Tot astfel, nu poate fi reținută nici încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 și ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea pentru toți a justiției, criticate din aceeași perspectivă, a unei pretinse discriminări determinate de discreția/aprecierea unui organ administrativ în stabilirea completurilor specializate.29. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția care au fundamentat deciziile nr. 71 din 9 februarie 2021 și nr. 562 din 22 noiembrie 2022 își păstrează valabilitatea și în cauza de față.30. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 32 alin. (4)-(7) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.2. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Răducu Valentin Preda în Dosarul nr. 3.180/1/2019/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală, precum și de George Marin și de Marian Moise în Dosarul nr. 3.446/1/2019/a1 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și constată că dispozițiile art. 19 alin. (3), ale art. 29 alin. (1) lit. a) teza întâi și lit. f), ale art. 31 alin. (1) lit. c) și ale art. 52 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
-------