DECIZIA nr. 542 din 29 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9) și art. 147 alin. (1) și (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în Dosarul nr. 1.414/115/2023 al Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.649D/2023.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 3.650D/2023, nr. 3.651D/2023, nr. 183D/2024, nr. 315D/2024, nr. 316D/2024, nr. 317D/2024, nr. 469D/2024, nr. 470D/2024, nr. 471D/2024, nr. 472D/2024, nr. 473D/2024, nr. 474D/2024, nr. 612D/2024, nr. 613D/2024, nr. 614D/2024, nr. 615D/2024, nr. 616D/2024, nr. 620D/2024, nr. 621D/2024, nr. 622D/2024, nr. 832D/2024, nr. 886D/2024, nr. 887D/2024, nr. 1.012D/2024, nr. 1.013D/2024, nr.1.014D/2024, nr. 1.015D/2024, nr. 1.016D/2024, nr. 1.116D/2024, nr. 1.117D/2024, nr. 1.118D/2024, nr. 1.348D/2024, nr. 1.349D/2024, nr. 1.350D/2024, nr. 1.422D/2024, nr. 1.424D/2024, nr. 1.425D/2024, nr. 1.426D/2024, nr. 1.456D/2024, nr. 1.458D/2024, nr. 1.459D/2024, nr. 1.720D/2024, nr. 1.721D/2024, nr. 1.722D/2024, nr. 1.775D/2024, nr. 1.776D/2024, nr. 1.777D/2024, nr. 1.778D/2024, nr. 1.779D/2024, nr. 1.780D/2024, nr. 1.781D/2024, nr. 1.782D/2024, nr. 1.783D/2024, nr. 1.784D/2024, nr. 1.975D/2024, nr. 1.976D/2024, nr. 1.992D/2024, nr. 1.993D/2024, nr. 1.994D/2024, nr. 1.995D/2024, nr. 1.996D/2024, nr. 1.997D/2024, nr. 1.998D/2024, nr. 1.999D/2024, nr. 2.000D/2024, nr. 2.271D/2024, nr. 2.272D/2024, nr. 2.337D/2024, nr. 2.338D/2024, nr. 2.339D/2024, nr. 2.341D/2024, nr. 2.342D/2024, nr. 2.458D/2024, nr. 2.459D/2024, nr. 2.460D/2024, nr. 2.461D/2024 și nr. 2.674D/2024, având ca obiect excepția de neconstituționalitate, după caz: (i) a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu dispozițiile art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9) și art. 147 alin. (1) și (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; (ii) dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum și la art. 292 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de aceeași autoare în dosare ale aceleiași instanțe judecătorești.4. Curtea, din oficiu, pune în discuție problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.5. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că autoarea excepției de neconstituționalitate a depus concluzii scrise prin care solicită admiterea excepției, astfel cum a fost formulată.6. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 3.650D/2023, nr. 3.651D/2023, nr. 183D/2024, nr. 315D/2024, nr. 316D/2024, nr. 317D/2024, nr. 469D/2024, nr. 470D/2024, nr. 471D/2024, nr. 472D/2024, nr. 473D/2024, nr. 474D/2024, nr. 612D/2024, nr. 613D/2024, nr. 614D/2024, nr. 615D/2024, nr. 616D/2024, nr. 620D/2024, nr. 621D/2024, nr. 622D/2024, nr. 832D/2024, nr. 886D/2024, nr. 887D/2024, nr. 1.012D/2024, nr. 1.013D/2024, nr. 1.014D/2024, nr. 1.015D/2024, nr. 1.016D/2024, nr. 1.116D/2024, nr. 1.117D/2024, nr. 1.118D/2024, nr. 1.348D/2024, nr. 1.349D/2024, nr. 1.350D/2024, nr. 1.422D/2024, nr. 1.424D/2024, nr. 1.425D/2024, nr. 1.426D/2024, nr. 1.456D/2024, nr. 1.458D/2024, nr. 1.459D/2024, nr. 1.720D/2024, nr. 1.721D/2024, nr. 1.722D/2024, nr. 1.775D/2024, nr. 1.776D/2024, nr. 1.777D/2024, nr. 1.778D/2024, nr. 1.779D/2024, nr. 1.780D/2024, nr. 1.781D/2024, nr. 1.782D/2024, nr. 1.783D/2024, nr. 1.784D/2024, nr. 1.975D/2024, nr. 1.976D/2024, nr. 1.992D/2024, nr. 1.993D/2024, nr. 1.994D/2024, nr. 1.995D/2024, nr. 1.996D/2024, nr. 1.997D/2024, nr. 1.998D/2024, nr. 1.999D/2024, nr. 2.000D/2024, nr. 2.271D/2024, nr. 2.272D/2024, nr. 2.337D/2024, nr. 2.338D/2024, nr. 2.339D/2024, nr. 2.341D/2024, nr. 2.342D/2024, nr. 2.458D/2024, nr. 2.459D/2024, nr. 2.460D/2024, nr. 2.461D/2024 și nr. 2.674D/2024 la Dosarul nr. 3.649D/2023, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, sens în care arată că dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, nu aduc atingere dispozițiilor art. 15 și ale art. 16 din Constituție. Astfel cum a arătat și instanța supremă prin decizia menționată, dispozițiile criticate nu retroactivează, ci valorifică beneficiile în discuție pentru viitor, de la data intrării în vigoare a normelor criticate, iar, în ceea ce privește principiul egalității, acestea trebuie interpretate în mod unitar, atât din perspectiva faptului că locurile de muncă respective nu mai au accepțiunea unor condiții normale de muncă, cât și cu privire la obligațiile care incumbă angajaților și angajatorului, cu consecințe practice asupra sistemului de salarizare și asupra mecanismului de contribuții la sistemul de pensii.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin Încheierea din 5 decembrie 2023 - pronunțată în Dosarul nr. 1.414/115/2023, Încheierea din 5 decembrie 2023 - pronunțată în Dosarul nr. 1.480/115/2023, Încheierea din 5 decembrie 2023 - pronunțată în Dosarul nr. 1.508/115/2023, Sentința civilă nr. 1.046 din 8 decembrie 2023 - pronunțată în Dosarul nr. 1.418/115/2023, Încheierea din 18 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.619/115/2023, Încheierea din 18 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.672/115/2023, Încheierea din 18 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.715/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.504/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.560/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.742/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.969/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.010/115/2023, Încheierea din 30 ianuarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.011/115/2023, Încheierea din 12 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.633/115/2023, Încheierea din 12 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.062/115/2023, Încheierea din 12 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.100/115/2023, Încheierea din 12 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.101/115/2023, Încheierea din 12 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.161/115/2023, Încheierea din 15 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.964/115/2023, Încheierea din 15 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.993/115/2023, Încheierea din 15 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.008/115/2023, Încheierea din 7 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.282/115/2023, Sentința civilă nr. 108 din 14 februarie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.616/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.661/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.630/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.703/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.208/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.406/115/2023, Încheierea din 12 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.410/115/2023, Încheierea din 28 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.609/115/2023, Sentința civilă nr. 176 din 6 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.716/115/2023, Încheierea din 28 martie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.407/115/2023, Încheierea din 2 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.188/115/2023, Încheierea din 2 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.420/115/2023, Încheierea din 2 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.617/115/2023, Încheierea din 18 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.496/115/2023, Încheierea din 18 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.207/115/2023, Încheierea din 18 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.220/115/2023, Încheierea din 18 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.279/115/2023, Încheierea din 23 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.774/115/2023, Încheierea din 23 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.626/115/2023, Încheierea din 23 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.233/115/2023, Încheierea din 14 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.563/115/2023, Încheierea din 14 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.405/115/2023, Încheierea din 14 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 109/115/2024, Sentința civilă nr. 340 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.466/115/2023, Sentința civilă nr. 341 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.495/115/2023, Sentința civilă nr. 342 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.514/115/2023, Sentința civilă nr. 347 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.551/115/2023, Sentința civilă nr. 349 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.627/115/2023, Sentința civilă nr. 351 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.660/115/2023, Sentința civilă nr. 352 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.662/115/2023, Sentința civilă nr. 356 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.173/115/2023, Sentința civilă nr. 357 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.217/115/2023, Sentința civilă nr. 358 din 17 aprilie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.218/115/2023, Încheierea din 4 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 208/115/2024, Încheierea din 4 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 309/115/2024, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.462/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.567/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.579/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.618/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.409/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.403/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.344/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.219/115/2023, Încheierea din 30 mai 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.994/115/2023, Încheierea din 25 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.959/115/2023, Încheierea din 25 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.086/115/2023, Încheierea din 20 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.898/115/2023, Încheierea din 20 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 1.995/115/2023, Încheierea din 20 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.647/115/2023, Încheierea din 20 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 92/115/2024, Încheierea din 20 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 153/115/2024, Sentința civilă nr. 693 din 14 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.408/115/2023, Sentința civilă nr. 695 din 14 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.537/115/2023, Sentința civilă nr. 699 din 14 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.538/115/2023, Sentința civilă nr. 698 din 14 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 2.614/115/2023 și Sentința civilă nr. 721 din 19 iunie 2024 - pronunțată în Dosarul nr. 737/115/2024, Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate, după caz: (i) a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, precum și la dispozițiile art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, coroborate cu art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9) și art. 147 alin. (1) și (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare; (ii) a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, precum și la art. 292 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în cauze întemeiate pe dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000.9. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003, coroborate cu art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9) și art. 147 alin. (1) și (17) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, sau, după caz, raportate la art. 292 din Legea nr. 227/2015, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.10. Se învederează că neconstituționalitatea textelor legale criticate este generată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece, atunci când a pronunțat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, și-a depășit atribuțiile încălcând art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție și nu a ținut seama de normele legale care instituie, pentru fiecare contribuabil, obligația unor contribuții de asigurări sociale, conform art. 27 din Legea nr. 263/2010, raportate și la dispozițiile Codului fiscal mai sus menționate. În acest context, personalul silvic a fost privilegiat, în sensul că acestuia i-au fost recunoscute anumite drepturi prevăzute de textele criticate - locuri de muncă în condiții speciale - și i-au fost atribuite și celui care, în virtutea legilor aplicabile la un moment dat, nu a fost obligat la plata contribuțiilor de asigurări sociale. 11. Astfel, în materie de pensii acordate în sistemul public de pensii, Legea nr. 263/2010 constituie cadrul legal, iar dispozițiile art. 30 alin. (1) din această lege stipulează, în mod concret, care sunt locurile de muncă în condiții speciale. Or, din evaluarea acestui cadru normativ, reiese că locurile de muncă din domeniul silvicultură, considerate ca fiind locuri de muncă în condiții speciale, conform prevederilor art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, nu sunt menționate în cuprinsul art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. Conform prevederilor legale în materie de pensii, începând cu data de 1 aprilie 2001 se valorifică la pensie doar informațiile din baza națională privind veniturile realizate după această dată (a se vedea prevederile art. 166 din Legea nr. 263/2010 - care se referă la determinarea punctajelor lunare, la veniturile care se utilizează la determinarea punctajelor lunare, la declarația de asigurare sau, după caz, contractul de asigurare socială). Prin urmare, casele județene de pensii, conform dispozițiilor legale, au obligația să preia informațiile existente în baza de date națională privind veniturile realizate după data menționată, dată de la care angajatorii sunt obligați să întocmească și să depună declarația nominală de asigurare, conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, astfel că fostul angajator va trebui să întocmească și să depună declarația rectificativă prevăzută de lege (D112), pentru această perioadă, astfel încât activitatea desfășurată de asigurat să figureze în baza națională ca fiind perioadă lucrată în condiții speciale de muncă. 12. Or, la pronunțarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu a ținut cont de aceste aspecte și nici de dispozițiile art. 100 din Legea nr. 263/2010. Conform acestor din urmă prevederi legale menționate, pentru ca perioada anterioară datei de 1 aprilie 2001 să poată fi recunoscută ca lucrată în condiții speciale, persoana care a solicitat acordarea dreptului în discuție (reclamantul din dosarul de recalculare a pensiei) trebuia să fi fost încadrată în grupa I sau grupa a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, respectiv acest stagiu de cotizare să fie asimilat stagiului de cotizare în condiții speciale, iar această încadrare să fi fost făcută în baza unei legislații anterioare acestei date. Însă personalul silvic - solicitantul drepturilor prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, cu modificările și completările ulterioare, nu a fost încadrat în nicio grupă - I sau a II-a de muncă - în baza Ordinului nr. 50/1990 pentru precizarea locurilor de muncă, activităților și categoriilor profesionale cu condiții deosebite, care se încadrează în grupele I și II de muncă în vederea pensionării (emis de Ministerul Muncii și Ocrotirilor Sociale, Ministerul Sănătății și Comisia Națională pentru Protecția Muncii, în prezent abrogat), și nici nu a fost asimilat în condiții speciale conform legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, astfel că nu poate beneficia de condiții speciale. Or, în raport cu dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, care consacră principiul neretroactivității legii, Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic a intrat în vigoare în data de 16 decembrie 2019, iar nu anterior acestei date, astfel cum a solicitat personalul silvic acordarea dreptului în discuție. 13. De asemenea, invocând dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (2) referitor la egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) teza întâi referitor la dreptul la un proces echitabil, se apreciază că, dacă este instituită o obligație prin lege, înseamnă că toate persoanele fizice sau juridice la care își desfășoară activitatea asigurații, denumite angajatori sau entități asimilate angajatorului, precum și asigurații care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală și instituțiile care efectuează plata drepturilor de șomaj sunt obligate să întocmească și să depună la organul fiscal central declarația nominală de asigurare, întrucât nimeni nu poate fi mai presus de lege (indiferent de statut), iar casele județene de pensii trebuie să beneficieze de un proces echitabil în litigiile respective.14. Ca atare, se consideră că Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin pronunțarea Deciziei nr. 36 din 15 mai 2023, și-a depășit competențele, în sensul că nu a ținut cont de prevederile art. 15 alin. (2) și ale art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României, încălcând principiul egalității în fața legii, și a acordat un privilegiu personalului silvic, întrucât „obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001“.15. Tribunalul Caraș-Severin - Secția I civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materia principiilor invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, se apreciază că normele criticate nu sunt contrare principiului neretroactivității legii, întrucât o lege nouă nu este retroactivă atunci când modifică o stare de drept născută anterior, însă numai pentru viitor. Astfel, art. 15 alin. (2) din Constituție consacră principiul neretroactivității, prevăzând că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile, iar art. 6 alin. (1) din Codul civil prevede că legea civilă este aplicabilă cât timp este în vigoare și nu are putere retroactivă. Deși, potrivit acestui principiu, legea nouă nu poate fi aplicată asupra unor fapte petrecute înainte de intrarea ei în vigoare, aceasta trebuind să respecte situațiile juridice definitive constituite și efectele acestora consemnate anterior, deoarece în acest mod se asigură stabilitatea raporturilor juridice, totuși legea nouă se va aplica de la intrarea în vigoare fără a fi retroactivă, nu numai situațiilor juridice care se vor naște, se vor modifica ori se vor stinge după această dată, ci, de regulă, și situațiilor juridice în curs de formare, modificare sau stingere la data intrării ei în vigoare, precum și efectelor prezente sau viitoare ale unor raporturi juridice trecute. De altfel, în legătură cu acest principiu constituțional, Curtea Constituțională a statuat că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supraviețuirea legii vechi și să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (Decizia nr. 291 din 1 iulie 2004). De asemenea, dispozițiile supuse controlului de constituționalitate nu contravin nici prevederilor art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, din moment ce legiuitorul a avut în vedere situația specială a personalului silvic care desfășoară doar activitățile prevăzute expres de art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000.16. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 17. Guvernul, în Dosarele Curții Constituționale nr. 469D/2024-474D/2024, arată că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, în raport cu criticile formulate, deoarece: (i) având în vedere prevederile constituționale și jurisprudența Curții Constituționale cu privire la competența instanțelor de judecată și la procedura de judecată, precum și la rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție în arhitectura statului român, instanța supremă își exercită competența constituțională pentru a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii de către toate instanțele judecătorești prin intermediul recursului în interesul legii, iar nu prin intermediul altor căi de atac stabilite prin lege în temeiul art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, spre exemplu calea de atac extraordinară a recursului în casație; (ii) prin interpretarea dată normelor criticate prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt respectate dispozițiile constituționale invocate în susținerea excepției de neconstituționalitate, întrucât Înalta Curte de Casație și Justiție a analizat soluția legislativă a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 în limitele competenței sale constituționale având ca rațiune recunoașterea și valorificarea unor beneficii aferente desfășurării unei munci în anumite condiții de risc, care, fie că a fost prestată ulterior adoptării legii de recunoaștere a condițiilor speciale, fie că a fost prestată anterior acestui moment, a avut drept efect o erodare suplimentară a capacităților fizice și mentale ale acestor angajați, față de lucrătorii care muncesc în condiții normale.18. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, notele scrise depuse, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 19. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.20. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie, după caz: (i) dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 30 mai 2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, coroborate cu art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9) și art. 147 alin. (1) și (17) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare; (ii) dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, raportate la art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27 și art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, precum și la art. 292 din Legea nr. 227/2015.21. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea reține ca obiect al acesteia dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 27 iunie 2023. Dispozițiile legale criticate au următorul cuprins:– Art. 20 alin. (2) și (3):(2) Locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale.(3) Perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform prezentei ordonanțe de urgență reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie.22. Curtea observă că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 au fost legiferate cu ocazia modificărilor operate asupra art. 20 din același act normativ prin art. I pct. 15 din Legea nr. 234/2019 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1004 din 13 decembrie 2019, și au format obiectul unei dezlegări de drept, concretizat prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.23. Prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost admisă sesizarea formulată de Curtea de Apel Oradea - Secția I civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 23 iulie 2001, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 234/2019, și, în consecință, s-a stabilit că: (i) locurile de muncă din domeniul silvicultură, în care se desfășoară activitățile menționate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, se încadrează ope legis în condiții speciale; (ii) personalul silvic care a desfășurat activitățile indicate la art. 20 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 234/2019, beneficiază de încadrarea locului de muncă în condiții speciale și de drepturile prevăzute la art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000; (iii) obținerea beneficiilor prevăzute de art. 20 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 la data deschiderii drepturilor de pensie nu este condiționată de plata contribuțiilor de asigurări sociale, iar dovada acestora nu trebuie să rezulte din declarația nominală de asigurare pentru perioada ulterioară datei de 1 aprilie 2001.24. În acest context, este de precizat că art. 167 din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1089 din 4 decembrie 2023, dispune că această lege intră în vigoare la data de 1 septembrie 2024, iar art. 168 alin. (1) lit. e) din aceeași lege prevede că la data intrării sale în vigoare se abrogă dispozițiile art. 20 alin. (2)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 427/2001, cu modificările și completările ulterioare. Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată.25. În susținerea neconstituționalității dispozițiilor legale criticate sunt invocate prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivității legii civile, ale art. 16 alin. (1) și (2) privind egalitatea în drepturi și ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil. 26. De asemenea, în susținerea excepției de neconstituționalitate sunt menționate, în esență, următoarele acte normative [prin raportare la și în coroborare cu care autoarea acesteia își fundamentează motivarea neconstituționalității dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000]: (i) Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare [în prezent abrogată prin art. 168 alin. (1) lit. a) din titlul VI capitolul II din Legea nr. 360/2023]: art. 7 alin. (1) cu referire la obligația subiecților prevăzuți de lege de a întocmi și de a depune, la organul fiscal central, declarația nominală de asigurare; art. 10 alin. (1) referitor la informațiile care constituie elementele pe baza cărora se stabilesc stagiul de cotizare în sistemul public de pensii și punctajul anual pentru asigurații sistemului public de pensii pentru perioadele de după 31 martie 2001; art. 27 privind stabilirea ariei contribuabililor sistemului public de pensii și indicarea cotelor de contribuții de asigurări sociale, care sunt prevăzute în Codul fiscal; art. 30 alin. (1) cu privire la aria locurilor de muncă în condiții speciale, în sensul Legii nr. 263/2010; art. 100 referitor la beneficiul de majorare a punctajelor lunare realizate de persoanele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în grupele I și a II-a de muncă, potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, și de cele care au desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții deosebite sau condiții speciale; (ii) Legea nr. 571/2003 (în prezent abrogată): art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003; (iii) Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare: art. 136: Contribuabilii/Plătitorii de venit la sistemul public de pensii; art. 137: Categorii de venituri supuse contribuțiilor de asigurări sociale; art. 138: Cotele de contribuții de asigurări sociale; art. 146 alin. (1), (3), (9): Stabilirea și plata contribuțiilor de asigurări sociale; art. 147 alin. (1) și (17): Depunerea Declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate; art. 292: Scutiri pentru anumite activități de interes general și scutiri pentru alte activități. 27. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 fac parte din capitolul IV - Drepturi și îndatoriri, iar art. 20, în ansamblul său, stabilește că: (i) personalul silvic are drepturile și obligațiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și pe cele stabilite prin contractele individuale și/sau colective de muncă și contractele de mandat încheiate în condițiile legii; (ii) locurile de muncă din domeniul silvicultură, care presupun desfășurarea a cel puțin uneia dintre următoarele activități: paza fondului forestier, a fondurilor cinegetice și piscicole și a ariilor naturale protejate; control silvic și cinegetic; exploatări forestiere; construcții forestiere; lucrări specifice de teren în activitatea de fond forestier și împăduriri, reprezintă locuri de muncă în condiții speciale, conform reglementărilor legale; (iii) perioadele în care personalul silvic a desfășurat activități în locuri de muncă încadrate în condiții speciale conform ordonanței de urgență analizate reprezintă stagiu de cotizare realizat în condiții speciale de muncă, determină reducerea vârstei standard de pensionare cu 1 an pentru fiecare 5 ani în care și-a exercitat profesia în locurile de muncă prevăzute la alin. (2), precum și majorarea punctajelor lunare de pensie; (iv) perioada de vechime în muncă realizată în condiții speciale de muncă se înregistrează de către angajator, iar dovada se face cu adeverințe eliberate de către angajatori sau de către deținătorii legali de arhive.28. Față de acest context legislativ și jurisprudențial, autoarea excepției de neconstituționalitate este nemulțumită de faptul că, în procesul de interpretare și aplicare a legii, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind sesizată de către instanțele judecătorești în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, a pronunțat Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, ocazie cu care și-ar fi depășit atribuțiile, încălcând prevederile constituționale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și (2) și ale art. 21 alin. (3), întrucât nu a ținut seama de normele legale care instituie, pentru fiecare contribuabil, obligația unor contribuții de asigurări sociale, respectiv de cadrul legislativ în materie de pensii - reprezentat de Legea nr. 263/2010, cu modificările și completările ulterioare, în vigoare la data respectivă, coroborat cu cel în materie fiscală - reprezentat de Legea nr. 571/2003 și de Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare. 29. În acest context, Curtea are în vedere faptul că sistemul de drept și normele sale sunt într-o permanentă dinamică, datorită evoluției societății, iar dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, astfel că, pe baza principiilor aplicabile sistemului de drept, acesta lasă posibilitatea persoanelor îndrituite într-un anumit domeniu să interpreteze legea și recunoaște judecătorului competența de a tranșa ceea ce a scăpat atenției legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul adoptării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conținutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice în cazul concret. Astfel, interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicație corectă înțelesului, scopului și finalității acesteia. În mod concret, orice normă juridică ce va fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret urmează să fie interpretată de subiecții de drept dintr-o anumită materie, precum și de instanțele judecătorești din punct de vedere judiciar și cazual, pentru a emite un act de aplicare legal (Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016, paragraful 62). Totodată, prin Decizia nr. 393 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 773 din 25 august 2020, paragraful 25, instanța de contencios constituțional a reținut că interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept, în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii.30. În ceea ce privește interpretarea și aplicarea legii, cu referire la conținutul și întinderea celor două noțiuni cuprinzătoare, Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, a reținut că acestea acoperă identificarea normei aplicabile, analiza conținutului său și o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, iar instanța de judecată este cea care poate dispune de instrumentele necesare pentru a decide cu privire la aceste aspecte (a se vedea Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009). Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, iar Înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale. 31. Dând eficiență dispozițiilor constituționale antereferite, legiuitorul, prin Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă (titlul III: Dispoziții privind asigurarea unei practici judiciare unitare, capitolul II: Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, art. 519 și următoarele), a recunoscut posibilitatea instanțelor de a solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe hotărâri prin care să dea rezolvări de principiu chestiunilor de drept de a căror clarificare depinde soluționarea pe fond a cauzelor și cu privire la care judecătorii, în cursul judecății, consideră că este necesar să solicite concursul instanței supreme pentru a tranșa cu titlu definitiv problema în discuție. Această competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost reglementată în scopul prevenirii apariției jurisprudenței neunitare la nivelul instanțelor naționale, prin oferirea de soluții care se impun cu forță obligatorie atât instanței care a solicitat pronunțarea unei astfel de hotărâri prealabile, cât și celorlalte instanțe confruntate cu probleme de drept similare, decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție având, în toate cazurile, efecte doar pentru viitor. Analiza Înaltei Curți de Casație și Justiție poartă exclusiv asupra problemei punctuale indicate de judecătorul cauzei, care, anticipând dificultatea chestiunii și riscul ca aceasta să genereze interpretări diferite în momentul în care diverse instanțe ar ajunge să examineze respectiva chestiune de drept, solicită instanței supreme să statueze într-o manieră care să clarifice și să fixeze o optică unitară, generalizată la nivelul tuturor instanțelor din țară. Funcția preventivă și unificatoare a acestei proceduri este benefică actului de justiție, asigurând realizarea premiselor pentru întrunirea caracteristicilor unui proces echitabil, ca exigență a statului de drept izvorâtă din prevederile art. 21 din Legea fundamentală, dar și din cele ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Aceasta, deoarece se evită interpretările diferite pe care diverse instanțe le-ar putea da aceleiași problematici, iar părțile din proces beneficiază de certitudinea previzibilității dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt conflictuale în care se află. Totodată, prin această procedură se asigură și respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii și a autorităților publice, procesele urmând să fie soluționate în baza unor prevederi legale interpretate unitar, astfel încât persoanele implicate în litigii aflate pe rolul unor instanțe diferite vor beneficia de un tratament juridic egal (pentru identitate de rațiune, a se vedea Decizia nr. 541 din 26 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 27 ianuarie 2020, paragrafele 14-16). 32. Prin urmare, în virtutea dispozițiilor art. 126 alin. (3) din Constituție, obiectivul privind asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii se realizează atât prin intermediul pronunțării unor hotărâri prealabile, cât și prin intermediul recursului în interesul legii. Spre deosebire, însă, de acesta din urmă, hotărârile prealabile nu intervin după soluționarea definitivă a cauzelor, ci înainte de soluționarea acestora, astfel încât procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine apariția unei practici neunitare în aplicarea și interpretarea legii de către instanțele judecătorești (Decizia nr. 393 din 28 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 12 august 2015, paragraful 22 și următoarele).33. Referitor la controlul de constituționalitate al unei dispoziții dintr-o lege interpretată printr-o decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a arătat că Legea fundamentală reprezintă cadrul și măsura în care legiuitorul și celelalte autorități pot acționa, astfel că și interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să țină cont de această exigență de ordin constituțional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia, în România, respectarea Constituției și a supremației sale este obligatorie (Decizia nr. 854 din 23 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 21 septembrie 2011). Din perspectiva raportării la prevederile Constituției, Curtea Constituțională verifică constituționalitatea textelor legale aplicabile în interpretarea consacrată prin recursurile în interesul legii (sau prin dezlegări ale unor chestiuni de drept), putând fi identificate două situații distincte, în funcție de obiectul criticii de neconstituționalitate, respectiv: aceea în care autorul excepției critică însăși decizia pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii și ipoteza în care autorul critică textul de lege în interpretarea obligatorie conferită de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia care soluționează recursul în interesul legii (Decizia nr. 96 din 16 martie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 7 august 2023, paragraful 26).34. Față de această împrejurare, având în vedere argumentația autoarei excepției de neconstituționalitate, mai sus învederată, Curtea constată că aceasta critică, în realitate, însăși Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv faptul că în procesul de interpretare a normelor legale cuprinse în art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000, mai exact, în raționamentul și în considerentele acesteia, nu s-a ținut seama și de normele legale în materie de pensii și în materie fiscală menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate [spre exemplu, art. 7 alin. (1), art. 10 alin. (1), art. 27, art. 30 alin. (1), art. 100 din Legea nr. 263/2010, art. 296^2-296^20 din titlul IX^2: Contribuții sociale obligatorii, capitolul I din Legea nr. 571/2003, coroborate cu art. 136, art. 137, art. 138, art. 146 alin. (1), (3) și (9), art. 147 alin. (1) și (17) și art. 292 din Legea nr. 227/2015].35. Prin urmare, din analiza aspectelor invocate în susținerea excepției rezultă că autoarea acesteia dorește ca instanța constituțională (i) să realizeze un control asupra modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție a înțeles să soluționeze problematica privind dezlegarea unor chestiuni de drept cu care a fost sesizată și (ii) să efectueze un control al normelor criticate, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la normele legale în materie de pensii și în materie fiscală, antereferite, iar concluzia rezultată din această comparație să o raporteze la normele constituționale menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate.36. Or, referitor la aceste aspecte, prin Decizia nr. 397 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 14 august 2020, paragraful 18, Curtea a reținut că, în cadrul controlului de constituționalitate pe care îl realizează asupra dispozițiilor unei legi sau ordonanțe, potrivit prevederilor art. 146 lit. d) din Constituție și ale art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, poate analiza interpretarea dată unor texte de lege de către instanța supremă în temeiul art. 514-518, respectiv al art. 519-521 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. În cadrul acestui control, instanța de contencios constituțional trebuie să se circumscrie însă aspectelor ce vizează respectarea prevederilor Legii fundamentale, astfel că poate analiza atât conformitatea constituțională a dispozițiilor de lege, așa cum au fost interpretate de instanța supremă, cât și modul în care Înalta Curte de Casație și Justiție a respectat prevederile constituționale în exercitarea atribuțiilor sale ce vizează asigurarea unei practici judiciare unitare. Însă controlul exercitat de Curtea Constituțională nu se poate extinde - fără să încalce prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat și pe cele ale art. 126 alin. (1), potrivit cărora „justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ - și asupra modului în care Înalta Curte de Casație și Justiție înțelege să aplice unele reguli sau principii de drept, în cadrul sistemului constituțional de referință. 37. Aplicând aceste considerente de principiu la speța dedusă controlului de constituționalitate și având în vedere că nu se aduc veritabile critici de neconstituționalitate textului în interpretarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ci sunt vizate aspecte care țin de modul în care a fost motivată și argumentată Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, fără ca aceste susțineri să evidențieze un anumit nivel de relevanță constituțională, Curtea reține că, din această perspectivă, în virtutea art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. 38. Distinct de acestea, chiar dacă instanța constituțională ar efectua un control asupra problematicii supuse controlului de constituționalitate, având în vedere că pretinsa neconstituționalitate a normelor criticate este dedusă din compararea soluțiilor legislative consacrate prin textele de lege la care se face referire și la care se raportează critica de neconstituționalitate, excepția de neconstituționalitate ar urma să fie respinsă ca inadmisibilă. Astfel, așa cum Curtea Constituțională a statuat constant în jurisprudența sa (spre exemplu, Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele, aspect ce conduce, din această perspectivă, la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate (Decizia nr. 266 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, paragraful 18, Decizia nr. 277 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 23 iunie 2015, paragraful 20, Decizia nr. 409 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 august 2014, paragraful 23).39. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 20 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, în interpretarea dată prin Decizia nr. 36 din 15 mai 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepție ridicată de Casa Județeană de Pensii Caraș-Severin în dosarele nr. 1.414/115/2023, nr. 1.480/115/2023, nr. 1.508/115/2023, nr. 1.418/115/2023, nr. 1.619/115/2023, nr. 1.672/115/2023, nr. 1.715/115/2023, nr. 1.504/115/2023, nr. 1.560/115/2023, nr. 1.742/115/2023, nr. 1.969/115/2023, nr. 2.010/115/2023, nr. 2.011/115/2023, nr. 1.633/115/2023, nr. 2.062/115/2023, nr. 2.100/115/2023, nr. 2.101/115/2023, nr. 2.161/115/2023, nr. 1.964/115/2023, nr. 1.993/115/2023, nr. 2.008/115/2023, nr. 2.282/115/2023, nr. 1.616/115/2023, nr. 1.661/115/2023, nr. 1.630/115/2023, nr. 1.703/115/2023, nr. 2.208/115/2023, nr. 2.406/115/2023, nr. 2.410/115/2023, nr. 1.609/115/2023, nr. 1.716/115/2023, nr. 2.407/115/2023, nr. 2.188/115/2023, nr. 1.420/115/2023, nr. 2.617/115/2023, nr. 1.496/115/2023, nr. 2.207/115/2023, nr. 2.220/115/2023, nr. 2.279/115/2023, nr. 1.774/115/2023, nr. 1.626/115/2023, nr. 2.233/115/2023, nr. 1.563/115/2023, nr. 2.405/115/2023, nr. 109/115/2024, nr. 1.466/115/2023, nr. 1.495/115/2023, nr. 1.514/115/2023, nr. 1.551/115/2023, nr. 1.627/115/2023, nr. 1.660/115/2023, nr. 1.662/115/2023, nr. 2.173/115/2023, nr. 2.217/115/2023, nr. 2.218/115/2023, nr. 208/115/2024, nr. 309/115/2024, nr. 1.462/115/2023, nr. 1.567/115/2023, nr. 1.579/115/2023, nr. 1.618/115/2023, nr. 2.409/115/2023, nr. 2.403/115/2023, nr. 2.344/115/2023, nr. 2.219/115/2023, nr. 1.994/115/2023, nr. 1.959/115/2023, nr. 2.086/115/2023, nr. 1.898/115/2023, nr. 1.995/115/2023, nr. 2.647/115/2023, nr. 92/115/2024, nr. 153/115/2024, nr. 2.408/115/2023, nr. 2.537/115/2023, nr. 2.538/115/2023, nr. 2.614/115/2023 și nr. 737/115/2024 ale Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Caraș-Severin - Secția I civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
------