DECIZIA nr. 83 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II pct. 2 şi ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Mihaela Ionescu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepție ridicată de Neculai-Marius Măgureanu în Dosarul nr. 12.413/245/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.190D/2020.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât controlul de constituționalitate are în vedere conformitatea normelor criticate în raport cu dispozițiile constituționale, iar nu cu alte prevederi legale, invocate de autor.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 3 iulie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 12.413/245/2020, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Excepția a fost ridicată de Neculai-Marius Măgureanu într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației la executare, prin care a solicitat aplicarea dispozițiilor Legii nr. 169/2017 până la finalul executării pedepsei.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că, la data de 20 decembrie 2019, a fost abrogată Legea nr. 169/2017 privind recursul compensatoriu pentru condițiile neconforme din penitenciare, dată la care autorul se afla în executarea unei pedepse cu închisoarea. Susține că dispozițiile art. III din Legea nr. 240/2019 sunt contrare art. 5 și 6 din Codul penal și Constituției, întrucât nu se mai aplică Legea nr. 169/2017 după data abrogării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. Având în vedere normele penale privind aplicarea legii penale mai favorabile, susține că Legea nr. 169/2017 produce efecte pentru persoanele aflate în executarea pedepsei și după abrogarea art. 55^1 din Legea nr. 254/2013.6. Judecătoria Iași - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, prin abrogarea dispozițiilor legale care reglementau recursul compensatoriu legiuitorul acționând în limitele atribuțiilor care îi revin de a edicta politica penală a statului. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, reține că abrogarea dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 se înscrie în sfera atribuțiilor organului legiuitor, conform politicii penale a statului, potrivit rolului său constituțional de unică autoritate legiuitoare a țării, prevăzut la art. 61 alin. (1) din Legea fundamentală. În consecință, consideră că dispoziția abrogatoare respectă exigențele impuse de normele constituționale invocate. Menționează că dispozițiile art. III din Legea nr. 240/2019 au caracter tranzitoriu, iar dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 sunt cuprinse în legea-cadru în materia executării pedepselor, fiind norme execuțional-penale care nu intră în sfera de aplicabilitate a principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile stabilit în art. 15 alin. (2) din Constituție. 9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au transmis punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, punctul de vedere al Guvernului, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Având în vedere criticile autorului, formulate prin notele scrise, Curtea reține că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1028 din 20 decembrie 2019. Dispozițiile criticate au următorul conținut:– Art. II pct. 2: Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
[...]2. Articolul 55^1 se abrogă.;– Art. III: Prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările și completările ulterioare, se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a prezentei legi, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a prezentei legi.12. În ceea ce privește aplicarea dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, referitoare la condiția ca textul criticat să fie „în vigoare“, Curtea reține că dispozițiile abrogate se aplică în continuare persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, urmând ca acestora să li se aplice măsura compensatorie prevăzută de art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019). Așa fiind, având în vedere Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea constată că dispozițiile criticate îndeplinesc condiția de a fi „în vigoare“, astfel că urmează ca excepția de neconstituționalitate să fie analizată pe fond.13. În formularea criticilor, autorul nu indică dispozițiile din Legea fundamentală pretins încălcate. 14. Curtea reține, cu titlu preliminar, că, în motivarea excepției, autorul invocă dispozițiile art. 5 și 6 din Codul penal și Constituția, întrucât nu se mai aplică Legea nr. 169/2017 după data abrogării art. 55^1 din Legea nr. 254/2013. 15. Cu referire la motivarea excepției de neconstituționalitate invocate, prin indicarea de către autorul acesteia a dispoziției constituționale încălcate, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012, a teoretizat existența unei anumite structuri a excepției de neconstituționalitate. Este vorba despre trei elemente, inerente și intrinseci oricărei excepții de neconstituționalitate, și anume: textul de lege contestat din punctul de vedere al constituționalității, textul de referință pretins încălcat și motivarea de către autorul excepției a relației de contrarietate existente între cele două texte, adică motivarea neconstituționalității textului criticat. Curtea a observat în decizia precitată că, „dacă primele două elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportă un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul său subiectiv“. Mai mult decât atât, „chiar dacă excepția de neconstituționalitate este în mod formal motivată, deci cuprinde cele trei elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legătură cu textul criticat, iar textul de referință este unul general“, soluția pronunțată de Curte va fi de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate, ca urmare a neîndeplinirii condiției cuprinse în art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Totodată, Curtea, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit că „simpla enumerare a unor dispoziții constituționale sau convenționale nu poate fi considerată o veritabilă critică de neconstituționalitate. Dacă ar proceda la examinarea excepției de neconstituționalitate motivate într-o asemenea manieră eliptică, instanța de control constituțional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituționalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil, în condițiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizează că «Sesizarea Curții Constituționale se dispune de către instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale părților, opinia instanței asupra excepției și va fi însoțită de dovezile depuse de părți»“.16. Curtea reține, de asemenea, că, potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene referitoare la aplicarea articolului 21 primul paragraf din Statutul Curții de Justiție a Uniunii Europene și a articolului 44 alineatul (1) litera (c) din Regulamentul de procedură, un reclamant nu este obligat să indice explicit norma de drept specifică pe care își întemeiază motivul, cu condiția ca argumentația sa să fie suficient de clară și de precisă pentru ca partea adversă și instanța Uniunii să poată identifica fără dificultate această normă (a se vedea în acest sens Hotărârea din 10 mai 2006, Galileo International Technology și alții/Comisia, T-279/03, paragrafele 38–41; a se vedea în acest sens și prin analogie Hotărârea din 13 noiembrie 2008, SPM/Consiliul și Comisia, T-128/05, paragraful 65). Astfel, o prezentare a motivelor, mai degrabă pe fondul acestora decât prin calificarea lor legală, poate fi suficientă, cu condiția ca aceste motive să rezulte din cererea introductivă cu o claritate suficientă (Hotărârea din 26 martie 2010, Proges/Comisia, T-577/08, paragraful 21).17. Față de cele reținute, Curtea constată că, deși motivarea excepției de neconstituționalitate cuprinde afirmații generale, se poate deduce, în mod rezonabil, că prevederile art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 sunt criticate prin raportare la art. 15 alin. (2) din Constituție referitor la retroactivitatea legii penale mai favorabile. Cum din această formulare a excepției se poate identifica textul de referință pretins încălcat, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză întrunește condiția de admisibilitate referitoare la motivare, așa încât instanța de control constituțional poate exercita controlul de constituționalitate a posteriori.18. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că normele criticate au mai fost supuse controlului instanței constituționale din perspectiva unor critici similare, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 8 august 2022, și Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 987 din 31 octombrie 2023, excepția de neconstituționalitate fiind respinsă ca neîntemeiată.19. În motivarea soluției sale, Curtea Constituțională a constatat că prin art. II pct. 2 din Legea nr. 240/2019 au fost abrogate dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, care instituiau o procedură de compensare pentru persoanele care executau pedeapsa cu închisoarea în condiții necorespunzătoare (recursul compensatoriu). Astfel, la calcularea pedepsei executate efectiv se avea în vedere, indiferent de regimul de executare a pedepsei, ca măsură compensatorie, și executarea pedepsei în condiții necorespunzătoare, caz în care, pentru fiecare perioadă de 30 de zile executate în condiții necorespunzătoare, chiar dacă acestea nu erau consecutive, se considerau executate, suplimentar, 6 zile din pedeapsa aplicată (Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragraful 23; Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 49).20. Prin dispozițiile art. III din Legea nr. 240/2019, legiuitorul a reglementat o dispoziție tranzitorie, potrivit căreia prevederile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se aplică persoanelor aflate în executarea pedepselor privative de libertate, a măsurilor preventive privative de libertate, minorilor care execută măsuri educative în centre de detenție, în centre educative sau în penitenciare, respectiv minorilor care au executat pedepse în penitenciare, potrivit Legii nr. 15/1968 privind Codul penal al României, cu modificările și completările ulterioare, și care execută, la data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019, măsuri educative în centre de detenție, în aplicarea art. 21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și data intrării în vigoare a legii (Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragraful 25; Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 50).21. În ceea ce privește reglementarea recursului compensatoriu, Curtea a statuat, prin Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 596 din 25 iulie 2017, că inițiativa legislativă a fost justificată în expunerea de motive de necesitatea soluționării problemelor sistemului penitenciar din România privind supraaglomerarea și condițiile de detenție și are ca scop să acorde o compensare persoanelor care execută pedepse privative de libertate în condiții de supraaglomerare severă și să contribuie, în același timp, la degrevarea penitenciarelor. Astfel, toate persoanele private de libertate vor avea în mod automat vocația de a beneficia de liberarea condiționată, dacă îndeplinesc condițiile stabilite în proiectul de lege (Decizia nr. 515 din 5 iulie 2017, paragraful 24).22. Curtea a luat act de contextul juridic și social în care legiuitorul și-a manifestat intervenția modificatoare a legii privind executarea pedepselor și măsurilor privative de libertate. Instanța constituțională a constatat că premisa legiferării a constituit-o jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care instanța europeană a constatat încălcări ale art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care interzice în termeni categorici tortura sau tratamentele și pedepsele inumane sau degradante, indiferent de comportamentul victimei, în legătură cu condițiile de detenție care au existat de-a lungul anilor în penitenciarele din România, mai ales supraaglomerarea, igiena necorespunzătoare și lipsa asistenței medicale corespunzătoare. Totodată, Curtea a analizat în detaliu Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunțată de instanța europeană în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, concluzionând că legiuitorul român a adoptat dispozițiile art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 în considerarea vastei jurisprudențe a Curții Europene a Drepturilor Omului. Așa fiind, Curtea a observat că prin Hotărârea din 24 iulie 2012, pronunțată în Cauza Iacov Stanciu împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, deși a constatat o încălcare a prevederilor art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a reținut că „nu este sarcina Curții să stabilească ce măsuri reparatorii ar fi indicat de luat de către un stat pârât în conformitate cu obligațiile acestuia prevăzute la art. 46 din Convenție. Cu toate acestea, preocuparea Curții este de a facilita eliminarea rapidă și eficace a unei nereguli constatate în cadrul sistemului național pentru apărarea drepturilor omului“ (paragraful 194). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „pentru a atinge o conformitate corespunzătoare cu obligațiile care rezultă din hotărârile pronunțate anterior de Curte în cauze similare, ar trebui instituit un sistem corespunzător și eficient de căi de atac la nivel național, disponibil reclamanților și capabil să permită autorităților să se ocupe de fondul respectivului capăt de cerere întemeiat pe Convenție și să acorde o reparație corespunzătoare. Calea de atac care, conform legislației românești, se bazează în principal pe judecătorul delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate ar trebui să permită judecătorului delegat și instanțelor interne să stopeze o situație declarată contrară art. 3 din Convenție și să acorde despăgubiri dacă se fac asemenea constatări. Referitor la legislația internă privind despăgubirile, aceasta trebuie să reflecte existența prezumției că respectivele condiții de detenție necorespunzătoare i-au cauzat persoanei afectate un prejudiciu moral. Condițiile de detenție necorespunzătoare nu sunt în mod obligatoriu cauzate de probleme ale sistemului penitenciarelor ca atare, ci pot fi legate de probleme mai generale ale politicii în materie penală. De asemenea, chiar și într-o situație în care aspecte distincte ale condițiilor de detenție sunt în conformitate cu reglementările interne, efectul cumulat al acestora poate fi de așa natură încât să constituie un tratament inuman. Așa cum a subliniat Curtea în mod repetat, Guvernului îi revine sarcina de a-și organiza sistemul penitenciar de așa natură încât să asigure respectarea demnității deținuților. Nivelul despăgubirilor acordate pentru prejudiciul moral de către instanțele naționale în cazul constatării încălcării art. 3 nu trebuie să fie nerezonabil, luând în considerare reparațiile echitabile acordate de Curte în cauze similare. Dreptul de a nu fi supus la tratamente inumane sau degradante este atât de important și central în sistemul apărării drepturilor omului, încât autoritatea sau instanța națională care se ocupă de această chestiune va trebui să prezinte motive convingătoare și serioase pentru justificarea deciziei de a acorda o despăgubire semnificativ mai mică sau de a nu acorda nicio despăgubire cu titlu de prejudiciu moral“ (paragrafele 197-199).23. Așadar, instanța europeană a constatat că intră în marja de apreciere a fiecărui stat stabilirea măsurilor reparatorii aplicabile în cazul executării pedepselor cu închisoarea în care se constată existența unei situații contrare art. 3 din Convenție. În acest context, Curtea Constituțională a reținut, prin Decizia nr. 181 din 31 martie 2022, paragrafele 23-25, că legiuitorul și-a manifestat intenția de modificare a legii privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate și de adoptare a soluției legislative a compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare într-un anumit context juridic și social. Astfel, Curtea a apreciat că soluția de abrogare a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 se încadrează în competența exclusivă a Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare, de a identifica și edicta soluții normative, cu respectarea exigențelor constituționale, în acord cu realitățile prezente ale societății. Deplina competență în ceea ce privește stabilirea acestor soluții revine legiuitorului, în acest sens fiind prevederile constituționale ale art. 126 alin. (2), potrivit cărora „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“. Curtea a observat, de asemenea, că abrogarea măsurii compensării în cazul cazării în condiții necorespunzătoare este însoțită de reglementarea unor dispoziții tranzitorii care permit aplicarea prevederilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 persoanelor enumerate în art. III din Legea nr. 240/2019, pentru perioada cuprinsă între 24 iulie 2012 și 23 decembrie 2019 (data intrării în vigoare a Legii nr. 240/2019).24. Totodată, Curtea Constituțională a observat că, potrivit art. 55^1 alin. (6) din Legea nr. 254/2013, „dispozițiile prezentului articol nu se aplică în cazul în care persoana a fost despăgubită pentru condiții necorespunzătoare de detenție, prin hotărâri definitive ale instanțelor naționale sau ale Curții Europene a Drepturilor Omului, pentru perioada pentru care s-au acordat despăgubiri și a fost transferată sau mutată într-un spațiu de detenție având condiții necorespunzătoare“. Cu alte cuvinte, însuși legiuitorul recunoaște mai multe forme de compensare pentru condiții necorespunzătoare în cazul cazării în centrele de detenție din România a persoanelor aflate în executarea unor pedepse privative de libertate ori a unor măsuri preventive (Decizia nr. 293 din 9 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 985 din 26 octombrie 2020, paragraful 19).25. În ceea ce privește natura juridică a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013, Curtea a apreciat că acestea nu reprezintă o normă de drept penal material, ci o normă care reglementează în materia executării pedepselor, astfel că principiul aplicării legii penale mai favorabile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, nu poate fi aplicat prin raportare la norma de lege criticată (Decizia nr. 243 din 27 aprilie 2023, paragraful 58).26. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția și considerentele care au fundamentat-o își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Neculai-Marius Măgureanu în Dosarul nr. 12.413/245/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală și constată că dispozițiile art. II pct. 2 și ale art. III din Legea nr. 240/2019 privind abrogarea Legii nr. 169/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum și pentru modificarea Legii nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
------