DECIZIA nr. 66 din 25 februarie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 lit. b) şi d) şi ale art. 6 alin. (1) lit. b) şi d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, excepție ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 537D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât normele criticate nu au un caracter echivoc și nu încalcă principiul egalității în drepturi, deoarece nu instituie regimuri diferite de răspundere contravențională pentru operatorii economici care utilizează practici comerciale înșelătoare, iar, în ceea ce privește dispozițiile art. 45 din Constituție, arată că acestea au fost invocate în mod formal, fără o motivare concretă din partea autoarei excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 7 ianuarie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1, Judecătoria Constanța - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, excepție ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanța într-o cauză având ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 363/2007.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile criticate utilizează noțiunea de „comercianți“ și include în această categorie și persoanele juridice care prestează activități comerciale privind vânzarea en détail a mărfurilor produse și ambalate de către producători, respectiv de către alți comercianți, fără a face deosebirea între calitatea acestora din urmă, care procedează la etichetarea produselor în scop comercial pe baza strategiei de marketing, și cei care realizează revânzarea mărfurilor respective și care nu au posibilitatea reambalării produselor ambalate de către un alt comerciant/producător sau a eliminării de pe ambalaje a mențiunilor respective. Prin urmare, aceste aspecte conferă textului legal un caracter echivoc și imprecis și, în contextul interpretării și aplicării acestui text, rămâne la discreția autorităților administrative să decidă referitor la răspunderea ce poate fi atrasă din punctul de vedere al protecției consumatorilor în ceea ce privește cele două categorii comercianți - vânzători și producători -, care vor interpreta subiectiv dispozițiile criticate, conducând la încălcarea atât a egalității în drepturi, cât și a libertății economice.6. Judecătoria Constanța - Secția civilă opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, nefiind încălcate prevederile constituționale menționate în susținerea acesteia, întrucât Legea nr. 363/2007 este o lege specială, ce reglementează combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și are ca scop armonizarea reglementărilor naționale cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, astfel că în cuprinsul noțiunii de „comerciant“ intră inclusiv operatorul economic care realizează vânzare en détail. Astfel, textele legale criticate nu au un caracter echivoc și imprecis, iar faptul că legiuitorul nu a instituit regimuri diferite de răspundere contravențională în privința diferiților operatori economici care utilizează practici comerciale înșelătoare, astfel cum sunt acestea definite prin dispozițiile art. 6 din Legea nr. 363/2007, nu este contrar principiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi și libertatea economică. De altfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că statele beneficiază de o anumită marjă de apreciere în a decide dacă și în ce măsură diferențele dintre diversele situații similare justifică un tratament juridic diferit, iar scopul acestei marje variază în funcție de anumite circumstanțe, de domeniu și de context (spre exemplu, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunțată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei, paragraful 40).7. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate. 8. Guvernul, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materia principiilor menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, apreciază că: (i) dispozițiile criticate îndeplinesc criteriile de calitate a legii și nu se poate reține nici încălcarea prevederilor art. 16 din Constituție, întrucât nu există elemente din care să rezulte că includerea mai multor categorii de profesioniști din lanțul de producție sau de distribuție în noțiunea de „comerciant“ ar afecta principiul egalității în drepturi, cu atât mai mult cu cât Legea nr. 363/2007 transpune în legislația națională o serie de instrumente europene în domeniul protecției consumatorilor, astfel că, din aceste perspective, excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată; (ii) raportat la dispozițiile constituționale ale art. 45, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, nefiind motivată pretinsa încălcare a acestor norme.9. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 10. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.11. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 28 decembrie 2007. Având în vedere motivarea excepției de neconstituționalitate și dispozițiile legale care au constituit temeiul emiterii procesului-verbal de constatare și sancționare a unor contravenții contestat, Curtea reține ca obiect al excepției art. 2 lit. b) și d) și art. 6 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 363/2007, care au următorul cuprins:– Art. 2 lit. b) și d):În sensul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...)b) comerciant - orice persoană fizică sau juridică care, în practicile comerciale ce fac obiectul prezentei legi, acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale, precum și orice persoană care acționează în același scop, în numele sau pe seama acesteia; (...)d) practici ale comercianților în relația cu consumatorii, denumite în continuare practici comerciale - orice acțiune, omisiune, comportament, demers sau prezentare comercială, inclusiv publicitate și comercializare, efectuate de un comerciant, în strânsă legătură cu promovarea, vânzarea sau furnizarea unui produs consumatorilor;– Art. 6 alin. (1) lit. b) și d):(1) O practică comercială este considerată ca fiind acțiune înșelătoare dacă aceasta conține informații false sau, în orice situație, inclusiv în prezentarea generală, induce în eroare sau este susceptibilă să inducă în eroare consumatorul mediu, astfel încât, în ambele ipoteze, fie îl determină, fie este susceptibilă a-l determina pe consumator să ia o decizie de tranzacționare pe care altfel nu ar fi luat-o, chiar dacă informațiile sunt, în fapt, corecte în raport cu unul sau mai multe dintre următoarele elemente: (...)b) principalele caracteristici ale produsului, cum ar fi: disponibilitatea, avantajele, riscurile, fabricarea, compoziția, accesoriile, asistența acordată după vânzare și instrumentarea reclamațiilor, modul și data fabricației sau prestării, livrarea, capacitatea de a corespunde scopului, utilizarea, cantitatea, specificațiile, originea geografică sau comercială, rezultatele care se pot obține din utilizarea sa, rezultatele și caracteristicile esențiale ale testelor sau controalelor efectuate asupra produsului; (...)d) prețul sau modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului;12. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității (în componenta privind calitatea legii), ale art. 16 - Egalitatea în drepturi și ale art. 45 - Libertatea economică.13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prin Legea nr. 363/2007 se reglementează combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii, în acord cu reglementările europene privind protecția consumatorilor, iar dispozițiile criticate în mod concret fac parte din titlul I: Definirea și interzicerea unor practici comerciale incorecte, capitolul I: Dispoziții generale prin care se stabilește semnificația noțiunilor și expresiilor „comerciant“ și „practici ale comercianților în relația cu consumatorii“, denumite practici comerciale, și capitolul II: Practici comerciale incorecte, care, potrivit art. 4 alin. (3), sunt, în special, cele (i) înșelătoare, în sensul prevederilor art. 6 și 7, și (ii) agresive, în sensul prevederilor art. 8 și 9 din aceeași lege.14. Având în vedere acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate consideră că normele criticate ar fi neconstituționale și contrare principiilor legalității, în componenta privind calitatea legii, egalității și libertății economice, întrucât noțiunea de „comerciant“ este înțeleasă în sens larg, vizând și persoanele juridice care prestează activități comerciale în regim en détail, deși acestea nu ar avea nicio implicare în ceea ce privește mărfurile produse sau comercializate angro de alți comercianți și, cu toate acestea, persoanele respective ar intra sub incidența contravențiilor prevăzute de textele criticate - respectiv practici comerciale înșelătoare care, prin informații false sau prin prezentarea generală, induc în eroare consumatorul cu privire la principalele caracteristici ale produsului sau prețul/modul de calcul al prețului ori existența unui avantaj specific al prețului. Acest aspect ar conduce autoritățile îndrituite cu efectuarea controlului, constatarea și sancțiunea contravențiilor prevăzute de Legea nr. 363/2007 să aplice în mod arbitrar legea și, prin urmare, ar avea drept consecință atragerea răspunderii contravenționale în materia protecției consumatorilor în mod subiectiv.15. În ceea ce privește principiul legalității, în componenta privind calitatea legii, invocat în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea a stabilit că cerința de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluției legislative alese și a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii privește scopul și consecințele pe care le antrenează, respectiv faptul că actul normativ trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoștința publică a actelor normative de rang infraconstituțional și intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 și 26). Prin urmare, o lege îndeplinește condițiile calitative impuse atât de Constituție, cât și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, numai dacă norma este enunțată cu suficientă precizie pentru a permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă și să își corecteze conduita. Având în vedere principiul generalității legilor, Curtea reține că poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (Decizia Curții Constituționale nr. 363 din 7 mai 2015, paragrafele 16-18, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reține, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29). De asemenea, instanța de contencios constituțional a avut în vedere Hotărârea din 24 mai 2007, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Dragotoniu și Militaru-Pidhorni împotriva României, paragraful 35, prin care s-a statuat că semnificația noțiunii de „previzibilitate“ depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba, de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și calitatea destinatarilor săi. Previzibilitatea legii nu se opune ideii ca persoana în cauză să fie determinată să recurgă la îndrumări clare pentru a putea evalua, într-o măsură rezonabilă în circumstanțele cauzei, consecințele ce ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. La fel se întâmplă și cu profesioniștii, obișnuiți să dea dovadă de o mare prudență în exercitarea activității lor. Astfel, se poate aștepta ca aceștia să acorde o atenție specială evaluării riscurilor pe care aceasta le prezintă.16. Cu privire la noțiunea de „comerciant“, Curtea observă că Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 31 august 2007, stabilește principiile generale privind desfășurarea activității comerciale și reglementează dezvoltarea rețelei de distribuție a produselor și serviciilor de piață cu respectarea principiilor liberei concurențe, protecției vieții, sănătății, securității și intereselor economice ale consumatorilor, precum și a mediului. La art. 4 sunt definite anumite noțiuni specifice, respectiv: (i) consumator - orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, care cumpără, dobândește, utilizează ori consumă produse sau servicii în afara activității profesionale; (ii) comerciant - persoana fizică sau juridică autorizată să desfășoare activități de comercializare a produselor și serviciilor de piață; (iii) comerț cu ridicata/de gros - activitatea desfășurată de comercianții care cumpără produse în cantități mari în scopul revânzării acestora în cantități mai mici altor comercianți sau utilizatori profesionali și colectivi; (iv) comerț cu amănuntul/de détail - activitatea desfășurată de comercianții care vând produse, de regulă, direct consumatorilor pentru uzul personal al acestora; (v) comerț de tip cash and carry/formă de comerț cu autoservire pe bază de legitimație de acces - activitatea desfășurată de comercianții care vând mărfuri prin sistemul de autoservire către persoane juridice, persoane fizice autorizate, asociații familiale autorizate conform legii și persoane fizice înregistrate în baza de date a vânzătorului, în scopul revânzării și/sau prelucrării, precum și al utilizării acestora ca produse consumabile, păstrând regimul diferențiat de preț tip angro/en détail.17. De asemenea, cu referire la noțiunea de „comerciant“, Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011, în capitolul I: „Dispoziții generale“, la art. 6, prevede că: (i) în cuprinsul actelor normative aplicabile la data intrării în vigoare a Codului civil, referirile la comercianți se consideră a fi făcute la persoanele fizice sau, după caz, la persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu cele aduse prin această lege; (ii) dispozițiile antereferite nu se aplică termenului „comerciant“ prevăzut în: a) Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată; b) Legea pomiculturii nr. 348/2003, republicată, cu modificările ulterioare; c) Legea nr. 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare, cu modificările și completările ulterioare; d) orice alte acte normative în care termenul „comerciant“ are un înțeles specific dispozițiilor cuprinse în aceste din urmă acte normative; (iii) în legislația privind protecția drepturilor consumatorilor, termenul „comerciant“ se înlocuiește cu cel de „profesionist“. De asemenea, art. 3 din Codul civil, cu denumirea marginală Aplicarea generală a Codului civil, stabilește că (i) dispozițiile acestui cod se aplică și raporturilor dintre profesioniști, precum și raporturilor dintre aceștia și orice alte subiecte de drept civil; (ii) sunt considerați profesioniști toți cei care exploatează o întreprindere; (iii) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activități organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.18. Or, ținând seama de cadrul legislativ mai sus redat și de dispozițiile criticate, Curtea observă că acestea din urmă includ și comercianții en détail și reglementează, în mod clar și precis, conduita pe care trebuie să o urmeze subiecții ce se află în ipoteza normei legale, respectiv comercianții/profesioniștii nu pot practica activități comerciale înșelătoare, în caz contrar, persoanelor care se află în ipoteza normei - persoane care sunt profesioniști în domeniul comerțului - li se poate atrage răspunderea contravențională. De asemenea, acestea sunt accesibile, întrucât, după caz, au fost aduse la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar între normele legale criticate și care reglementează comercializarea produselor și serviciilor de piață, ale Codului civil și ale altor acte normative care reglementează activitatea comercianților și protecția consumatorilor există atât o conexiune logică pentru a da posibilitatea destinatarilor acestora să determine conținutul domeniului reglementat, cât și o corespondență sub aspectul forței lor juridice. Destinatarii acestora, având în vedere conținutul normativ al prevederilor criticate, pot avea reprezentarea consecințelor nerespectării acestor prevederi legale.19. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea observă că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității presupune ca în situații egale să se aplice un tratament juridic egal, fără nicio discriminare pe criterii arbitrare, și, în același timp, presupune și dreptul la diferențiere în tratament juridic, dacă situațiile sunt diferite (Decizia nr. 87 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 18 mai 2020, paragraful 25). Față de cele prezentate, având în vedere faptul că principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, nu poate fi reținută critica privind încălcarea principiului egalității, întrucât normele criticate sunt aplicabile deopotrivă tuturor comercianților ce intră sub ipoteza textelor în discuție. 20. În ceea ce privește libertatea economică, Curtea reține că, potrivit art. 45 din Legea fundamentală, accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate. Accesul liber la o activitate economică nu exclude, ci, dimpotrivă, implică stabilirea unor limite de exercitare a libertății economice, statul având obligația să impună reguli de disciplină economică, iar legiuitorul având competența să stabilească sancțiunile corespunzătoare pentru nerespectarea acestora (Decizia nr. 362 din 25 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010). Mai mult, Curtea a învederat că principiul libertății economice nu este un drept absolut al persoanei, ci este condiționat de respectarea limitelor stabilite de lege, limite ce urmăresc asigurarea unei anumite discipline economice ori protejarea unor interese generale, precum și asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 162 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 272 din 19 aprilie 2011). Astfel, a fi comerciant/profesionist implică nu doar dreptul de a presta o activitate economică în scopul obținerii unei surse de venit, ci și o obligație corelativă față de destinatarul produselor comercializate, care trebuie protejat împotriva eventualelor practici comerciale incorecte. Comerciantul/profesionistul economic en détail este cel care, în definitiv, alege produsele pe care le expune vânzării, ceea ce implică în mod necesar din partea sa diligență în respectarea obligațiilor legale impuse vânzătorului.21. Astfel, accesul liber al persoanelor la o activitate economică se desfășoară în condițiile prestabilite de către legiuitor, în virtutea art. 61 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia „Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării“, care trebuie să țină seama și de dispozițiile art. 135 din Constituție, potrivit cărora economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență, statul având obligația să asigure, printre altele, libertatea comerțului, protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție și protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară. Or, dispozițiilor constituționale ale art. 45, ale art. 61 alin. (1) și ale art. 135 li se subsumează și prevederile criticate în prezenta cauză, astfel că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și din această perspectivă.22. În ceea ce privește celelalte chestiuni învederate, Curtea observă că acestea țin de interpretarea și aplicarea legii de către autoritățile îndrituite cu efectuarea controlului, constatarea și aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de Legea nr. 363/2007, iar, în măsura în care sunt nemulțumiți de modul în care s-a stabilit atragerea răspunderii contravenționale în materia protecției consumatorilor, comercianții, în virtutea art. 16 din Legea nr. 363/2007, pot apela la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, cu excepțiile prevăzute de lege. În acest context, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, despăgubirii stabilite, precum și asupra măsurii confiscării. 23. Față de această împrejurare, Curtea a reținut că interpretarea legii este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care aceasta se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării sale corecte la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunțate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziții normative care țin de aceeași instituție juridică sau de aceeași ramură de drept. Rațiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcțională, caracteristică elementelor unei structuri. Așa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte și își dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68). Așadar, aplicarea și interpretarea legii sunt chestiuni ce țin de resortul exclusiv al instanței de judecată care judecă fondul cauzei, precum și, eventual, al instanțelor de control judiciar, astfel cum rezultă din prevederile coroborate ale art. 126 alin. (1) și (3) din Constituție.24. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Alfa Beta - S.R.L. din Constanța în Dosarul nr. 31.065/212/2018/a1 al Judecătoriei Constanța - Secția civilă și constată că dispozițiile art. 2 lit. b) și d) și ale art. 6 alin. (1) lit. b) și d) din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianților în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protecția consumatorilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Constanța - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 februarie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
------