LEGELAZI.ROLegislația actuală din România
HOTĂRÂRE

HOTĂRÂRE nr. 656 din 14 august 2025 privind închirierea unei părţi din imobilul 389 aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Emitent
Guvernul
Publicat
Monitorul Oficial nr. 770 din 19 august 2025
Data publicării
19.08.2025
Vigoare
19 august 2025

În temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 861 alin. (3) și art. 868 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 333 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.Articolul 1(1) Se aprobă închirierea unei părți din imobilul 389 aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, în vederea amplasării unui magazin de tip military shop.(2) Închirierea părții de imobil prevăzute la alin. (1) se face prin licitație publică, în condițiile legii.(3) Contractul de închiriere se încheie pe o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii o singură dată, cu aceeași perioadă, prin act adițional, cu acordul părților.(4) Prețul minim al închirierii pentru partea din imobilul 389 este de 253 euro/lună fără TVA, iar plata va fi efectuată în lei, la cursul de schimb valutar leu/euro stabilit de Banca Națională a României în ziua emiterii facturii.
Articolul 2Se împuternicește Ministerul Apărării Naționale, în calitate de administrator al imobilului 389, să deruleze procedura de licitație publică pentru închirierea părții de imobil prevăzute la art. 1 alin. (1).
Articolul 3Sumele obținute din închirierea părții de imobil se varsă integral la bugetul de stat.

PRIM-MINISTRU
ILIE-GAVRIL BOLOJAN
Contrasemnează:
p. Viceprim-ministru, ministrul apărării naționale,
Sorin-Dan Moldovan,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Alexandru Nazare
București, 14 august 2025.
Nr. 656.
ANEXĂ

DATELE DE IDENTIFICARE
ale unei părți din imobilul 389 aflat în domeniul public al statului
și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, care se închiriază
Nr. crt. Nr. MF Codul de clasificație Tipul bunului și denumirea Elementele-cadru de descriere tehnică ale părții de imobil care se închiriază, valoarea de inventar Adresa Titularul dreptului de administrare, ordonatorul principal de credite și codul fiscal
0 1 2 3 4 5 6
1 103560 - parțial 8.19.01 Imobil 389 - parțial
Teren - 70 mp
Valoarea de inventar - 9.064,64 lei
Municipiul București, sectorul 6, intrarea Drumul Taberei nr. 7H Ministerul Apărării Naționale 11424532

-----