DECIZIA nr. 685 din 17 decembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Daniela Ramona Marițiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Mihali în Dosarul nr. 1.446/336/2021/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.833D/2021.2. La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate. Dispozițiile de lege criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în acord cu politica sa penală exprimată în exercitarea atribuțiilor constituționale prevăzute la art. 61 din Legea fundamentală. În subsidiar, invocând Decizia nr. 628 din 13 decembrie 2022, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 2 decembrie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 1.446/336/2021/a1, Tribunalul Maramureș - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alexandru Mihali cu ocazia soluționării contestației formulate împotriva încheierii penale pronunțate de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Vișeu de Sus, având ca obiect măsuri și excepții dispuse în etapa camerei preliminare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază, în esență, că, deși soluționarea căii de atac a apelului intră în competența curții de apel, soluționarea contestațiilor împotriva încheierilor pronunțate în procedura camerei preliminare este de competența judecătorului de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate. Astfel, în cazul în care se judecă o contestație împotriva unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară de la o judecătorie, soluționarea respectivei contestații revine judecătorului de cameră preliminară de la tribunal, iar soluția astfel pronunțată de către tribunal va fi opozabilă curții de apel, în situația declarării apelului împotriva sentinței judecătoriei. Așa fiind, se ajunge la situația în care fondul cauzei se soluționează de judecătorie, iar apelul de curtea de apel, dar toate celelalte măsuri corelative (cum ar fi măsurile preventive sau încheierile din faza camerei preliminare) rămân definitive ca urmare a soluționării căii de atac a contestației de către tribunal, iar nu de către curtea de apel.6. Tribunalul Maramureș - Secția penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: „Contestația se judecă de către judecătorul de cameră preliminară de la instanța ierarhic superioară celei sesizate. Când instanța sesizată este Înalta Curte de Casație și Justiție, contestația se judecă de către completul competent, potrivit legii.“11. Autorul excepției susține că textul criticat contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului și art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil și art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiției.12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor criticate, dintr-o perspectivă identică. Astfel, prin Decizia nr. 628 din 13 decembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 397 din 9 mai 2023, paragrafele 15-25, Curtea a reținut că Legea fundamentală nu cuprinde prevederi care să instituie căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, stabilind în art. 129 că acestea se exercită „în condițiile legii“. Curtea a reținut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în anumite cazuri este realizată de legiuitor în exercitarea competenței sale constituționale, iar acesta poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalitățile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul accesului liber la justiție presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile instituite de lege. Astfel, atât art. 129, cât și art. 126 alin. (2) din Constituție fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege“.13. Instanța de contencios constituțional a statuat că instituția procesuală a camerei preliminare nu aparține nici urmăririi penale, nici judecății, fiind echivalentă unei noi faze a procesului penal, iar, din reglementarea atribuțiilor pe care funcția exercitată de judecătorul de cameră preliminară le presupune, activitatea acestuia nu privește fondul cauzei, actul procesual exercitat de către acesta neantamând și nedispunând, în sens pozitiv sau negativ, cu privire la elementele esențiale ale raportului de conflict: faptă, persoană și vinovăție.14. Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 342 din Codul de procedură penală, obiectul procedurii camerei preliminare îl constituie verificarea, după trimiterea în judecată, a competenței și a legalității sesizării instanței, precum și verificarea legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală. Prin urmare, acesta se circumscrie unor aspecte referitoare la competență și la legalitatea fie a sesizării, fie a administrării probelor care fundamentează acuzația în materie penală. De asemenea, în camera preliminară pot fi supuse controlului judecătorului aspectele referitoare la nulitatea absolută sau relativă ori la excluderea unor probe care, potrivit art. 102 din Codul de procedură penală, vizează numai probele nelegale, probele obținute prin tortură și cele derivate din acestea.15. În ceea ce privește judecarea cauzelor în primă instanță, Curtea a observat că judecătorul de cameră preliminară nu se poate pronunța asupra aspectelor legate de temeinicia acuzației, acesta fiind atributul exclusiv al instanței competente să judece fondul cauzei. Astfel, potrivit art. 396 din Codul de procedură penală, instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând (1) condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei, în cazul în care constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, (2) achitarea, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală, (3) încetarea procesului penal, în cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. e)-j) din Codul de procedură penală.16. Așa fiind, pe de o parte, obiectivul procedurii de cameră preliminară este de a stabili dacă urmărirea penală și rechizitoriul sunt apte să declanșeze faza de judecată ori trebuie refăcute, iar, în ipoteza începerii judecății, de a stabili care sunt actele asupra cărora aceasta va purta și pe care părțile și ceilalți participanți își vor putea întemeia susținerile ori pe care trebuie să le combată, iar, pe de altă parte, obiectivul cercetării judecătorești realizate de către instanța de prim grad este acela de a stabili dacă, dincolo de orice îndoială rezonabilă, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat și dacă este incident vreunul dintre cazurile prevăzute de dispozițiile art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală. Corelativ, soluționarea căilor de atac formulate împotriva hotărârilor pronunțate în cele două proceduri (procedura camerei preliminare/judecarea cauzei în fond) va fi supusă acelorași limitări ce decurg, implicit, din separarea funcțiilor judiciare.17. Curtea, prin Decizia nr. 376 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 din 7 octombrie 2020, paragrafele 27 și 28, a reținut că dispozițiile art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că pot fi atacate cu contestație atât soluțiile propriu-zise ale procedurii de cameră preliminară (începerea judecății ori restituirea cauzei la parchet), cât și modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor (prin încheierea intermediară pronunțată în temeiul art. 345 din Codul de procedură penală). Curtea a reținut că pe calea contestației prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală se asigură controlul de legalitate cu privire la o serie de încheieri finale pronunțate în procedura camerei preliminare, ca o garanție a respectării cerințelor principiului legalității procesului penal consacrat de art. 2 din Codul de procedură penală, care își are, la rândul său, temeiul în prevederile art. 1 alin. (5) din Constituție referitor la principiul legalității. Scopul contestației în procedura de cameră preliminară este acela de a îndrepta erorile de drept comise de judecătorul de cameră preliminară la verificarea, după trimiterea în judecată, a legalității sesizării instanței, precum și a legalității administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, erori care trebuie remediate în cadrul aceleiași faze procesuale, având în vedere rațiunile pentru care a fost instituită procedura camerei preliminare. În soluționarea contestației formulate, în temeiul art. 347 alin. (1) din Codul de procedură penală, analizând legalitatea și temeinicia soluțiilor dispuse în fondul camerei preliminare și - în măsura în care se contestă - modul de soluționare a cererilor și a excepțiilor invocate de părți și persoana vătămată, este evident că judecătorul de la instanța ierarhic superioară va avea în vedere toate criticile invocate de contestatori cu privire la desfășurarea concretă a procedurii de cameră preliminară în primă instanță, inclusiv aspectele referitoare la măsurile administrative luate de judecătorul de cameră preliminară în cadrul acestei proceduri, modul în care judecătorul de cameră preliminară a rezolvat orice chestiune de ordin procedural, altele decât cele invocate pe calea cererilor sau excepțiilor formulate de părți și persoana vătămată, de vreme ce aceste aspecte stau la baza legalității soluțiilor dispuse prin încheierile prevăzute de art. 345 și 346 din Codul de procedură penală.18. În ceea ce privește calea de atac a apelului, Curtea, prin Decizia nr. 692 din 8 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 24 aprilie 2019, paragrafele 17 și 18, a reținut că aceasta este singura cale de atac ordinară de reformare în care se efectuează o nouă judecată în fond a cauzei. Potrivit art. 408 alin. (1) din Codul de procedură penală, sentințele pot fi atacate cu apel, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, expresie a principiului dublului grad de jurisdicție, toate sentințele prin care cauza este rezolvată în fond în urma judecății în primă instanță sunt supuse apelului. Este vorba despre hotărârile judecătorești penale prin care instanța hotărăște asupra învinuirii aduse inculpatului, pronunțând, după caz, condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal, în condițiile art. 396 din Codul de procedură penală. Instanța, judecând apelul, poate pronunța, potrivit art. 421 din Codul de procedură penală, fie o soluție de respingere a apelului și menținere a hotărârii atacate (art. 421 pct. 1), fie o soluție de admitere a apelului și desființare a sentinței primei instanțe (art. 421 pct. 2). Pronunțând soluția de admitere a apelului și desființare a hotărârii atacate, instanța de apel fie soluționează ea însăși cauza, pronunțând o nouă hotărâre [art. 421 pct. 2 lit. a)], fie dispune rejudecarea cauzei de către instanța a cărei hotărâre a fost desființată [art. 421 pct. 2 lit. b)].19. Așa fiind, Curtea a observat că procedura camerei preliminare și judecarea cauzei în fond sunt proceduri distincte ce au obiecte și finalități diferite, caracteristici ce se răsfrâng și asupra căilor de atac ce se pot formula împotriva hotărârilor pronunțate ca urmare a parcurgerii acestor două etape procesuale. Împrejurarea că, în anumite cazuri, soluționarea contestației împotriva hotărârii pronunțate în cadrul procedurii de cameră preliminară nu intră în competența funcțională a instanței care judecă apelul împotriva hotărârii pronunțate în fond, în aceeași cauză, nu se constituie într-un motiv de neconstituționalitate. Această diferență justifică reglementarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit al căilor de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârilor pronunțate în procedura camerei preliminare, pe de o parte, și în etapa judecării cauzei în fond, pe de altă parte.20. Totodată, Curtea a reținut că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, modalitatea concretă de realizare a justiției este circumscrisă legii care stabilește atât competența instanțelor judecătorești, cât și procedura de judecată. Așa fiind, plenitudinea de jurisdicție a autorităților chemate să înfăptuiască justiția este structurată, și nu limitată în funcție de anumite proceduri, termene și condiții a căror respectare este indisolubil legată de actul de justiție. Cu alte cuvinte, ceea ce prevalează, din perspectiva raportării la menirea instanțelor judecătorești, este ca aspectele conflictuale deduse judecății să fie dezlegate de o instanță judecătorească. Curtea a reținut că, sub acest aspect, în cadrul procesului penal, judecătorul de cameră preliminară, judecătorul de drepturi și libertăți și instanțele de fond stabilite de lege au deplină legitimitate, potrivit competenței atribuite de lege, să se pronunțe asupra dezlegării tuturor pricinilor date în competența lor, respectând, deci, exigența mai sus enunțată. Împrejurarea că, în anumite proceduri, cum ar fi procedura de cameră preliminară, apel, căi extraordinare de atac, legiuitorul a instituit anumite limite [cum ar fi obiectul procedurii în camera preliminară prevăzut de art. 342 din Codul de procedură penală, efectul devolutiv sau extensiv al apelului în cadrul limitelor prevăzute de art. 417 alin. (1), art. 418 și 419 din Codul de procedură penală și cu respectarea principiului non reformatio in pejus] nu înseamnă că este afectată plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești, deoarece, așa cum s-a arătat, aceasta se circumscrie numai legii, în acord cu dispozițiile art. 126 alin. (2) din Constituție, cu condiția ca, prin reglementarea la nivel legal a principiilor constituționale referitoare la procedura de judecată, legiuitorul să asigure atât dreptul părților de a avea un parcurs procedural previzibil și dreptul acestora de a-și adapta în mod rezonabil conduita procesuală în conformitate cu ipoteza normativă a legii, aspecte care se constituie în garanții indispensabile ale dreptului la un proces echitabil, cât și crearea premiselor constituționale în vederea realizării de către instanțele judecătorești a unei justiții unice, egale și imparțiale. Prin urmare, Curtea a constatat că, din această perspectivă, plenitudinea de jurisdicție a instanțelor judecătorești nu este absolută, aceasta putând fi structurată prin instituirea unor termene, condiții legale ori competențe limitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011).21. În concluzie, Curtea a constatat că dispozițiile de lege criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în acord cu politica penală a acestuia, exprimată în exercitarea atribuțiilor sale constituționale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituție și în marja de apreciere a acestuia, precum și o aplicare a dispozițiilor constituționale ale art. 129 care fac referire la „condițiile legii“ atunci când reglementează exercitarea căilor de atac.22. Neintervenind elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandru Mihali în Dosarul nr. 1.446/336/2021/a1 al Tribunalului Maramureș - Secția penală și constată că dispozițiile art. 347 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Maramureș - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 17 decembrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
------