DECIZIA nr. 134 din 27 martie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 458 alin. (1) şi (4) şi ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) şi f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Ionița Cochințu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 12.330/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 290D/2020.2. La apelul nominal se prezintă, personal, autoarea excepției de neconstituționalitate. Lipsesc celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a solicitării autoarei excepției de neconstituționalitate, în ședința publică din data de 25 februarie 2025, de amânare a dezbaterilor, în vederea pregătirii apărării, dată la care, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a acordat un nou termen pentru data de 27 martie 2025. De asemenea, autoarea excepției de neconstituționalitate a depus la dosarul cauzei concluzii scrise, prin care solicită admiterea acesteia, astfel cum a fost formulată.4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției de neconstituționalitate, care învederează structura excepției de neconstituționalitate și precizează că normele criticate sunt lipsite de claritate, încalcă principiul egalității în fața legii, dreptul de proprietate privată și libertatea economică. Menționează că va prezenta, pe scurt, criticile de neconstituționalitate, având în vedere că a depus și concluzii scrise, context în care, în esență, prezintă modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri astfel cum a fost reglementată anterior Legii nr. 227/2015, care ținea seama de caracteristicile intrinseci ale clădirii, și contextul în care s-a adoptat măsura legislativă criticată. De asemenea, susține că modalitatea de reglementare a impozitului pe clădiri prin Legea nr. 227/2015 este neclară, întrucât legea, privită fără normele de aplicare (ce nu trebuie să adauge la lege sau să contrazică legea), operează cu definiții circulare și echivoce, neînțelegându-se sensul acestora, iar toată reglementarea, în realitate, se realizează prin normele metodologice, aspect ce conduce la încălcarea art. 56 din Constituție; din lecturarea normelor de aplicare reiese că prin acestea sunt introduse, în cascadă, atât excepții de la excepții, cât și reguli și reveniri la reguli, iar, în contextul dat, un contribuabil fără cunoștințe juridice sau fiscale nu mai înțelege sensul acestora; în jurisprudența Curții Constituționale în materie nu a mai fost analizată constituționalitatea normelor criticate în raport cu principiul legalității, în componentele sale, în sensul criticat în această cauză, fără a se ține seama de normele de aplicare a Codului fiscal; este încălcat principiul egalității în drepturi prin modalitatea de impozitare a clădirilor, întrucât impozitul pe clădire este un impozit pe proprietate și trebuie să țină seama de caracteristicile acesteia, nefiind un impozit pe folosință care este reglementat de alte norme din Codul fiscal (spre exemplu, impozitul din cedarea folosinței bunurilor), context în care prezintă exemple de calcul al impozitului pe clădiri rezidențiale în care se desfășoară diferite activități, respectiv exemplu de moduri în care o persoană fizică își utilizează proprietatea [activitate desfășurată de o persoană fizică (sn. în scop locativ) sau de o persoană juridică - activitate economică]; impozitul pe proprietate trebuie să vizeze caracteristicile clădirii; este încălcat dreptul de proprietate, pe lângă cele deja prezentate, și prin introducerea unor accesorii substanțiale - evaluarea periodică a imobilelor respective pentru persoanele fizice, care nu este o operațiune uzuală, fiind și oneroasă substanțial, nefiind impusă nici persoanelor juridice, decât în anumite condiții legale; în jurisprudența instanței de contencios constituțional s-a arătat că această operațiune este obiectivă și rezonabilă, însă nu a fost antamată din perspectiva unui test de proporționalitate a restrângerii dreptului de proprietate, din moment ce sunt solicitate cheltuieli suplimentare cu această operațiune; spre exemplu, în Codul fiscal, la impozitul transferului bunurilor din patrimoniul personal, valoarea imobilului se stabilește în funcție de anumite grile notariale, care se elaborează anual, în condițiile legii, existând, așadar, anumite documente în baza cărora organele fiscale ar putea determina valoarea unei clădiri căreia să îi aplice impozitul; de asemenea, la art. 457 din Codul fiscal sunt prevăzute modalitățile de stabilire a valorii clădirilor cu caracter rezidențial, or, aceeași clădire, dacă primește caracter nerezidențial, nu devine mai valoroasă, ci își păstrează valoarea, însă i se dă o altă folosință; se încalcă și libertatea economică, tocmai prin scopul pe care l-a vizat legiuitorul inițial. În final, solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată. 5. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca inadmisibilă, având în vedere că aceasta este motivată din perspectiva modului de interpretare și aplicare a normelor criticate atât prin normele de aplicare a Codului fiscal, cât și în ceea ce privește modul în care organele fiscale aplică în practică textele de lege criticate, aspecte ce nu se circumscriu competenței instanței de contencios constituțional.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:6. Prin Încheierea din 17 decembrie 2019, pronunțată în Dosarul nr. 12.330/3/2019, Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Alina Badea într-o cauză întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 227/2015.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) și f) din Legea nr. 227/2015, astfel cum sunt interpretate prin pct. 5 și 6 și, în mod special, pct. 7 și 46^1 cuprinse în titlul IX capitolul I secțiunile 1 și 5 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, norme prin care se adaugă la lege și se extinde domeniul de aplicare a noțiunilor de „clădire rezidențială“, „clădire nerezidențială“ și „clădire cu destinație mixtă“, sunt neconstituționale, fiind contrare principiilor legalității impunerii, egalității în drepturi, dreptului de proprietate privată și libertății economice. Prevederile legale criticate definesc următoarele noțiuni: (i) „clădire rezidențială“ - prin raportare la structura construcției și utilizarea locativă a acesteia, însă, deși această definiție nu prevede excepții, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 exclud din categoria acestor clădiri rezidențiale clădirile care, chiar dacă îndeplinesc condițiile cuprinse în definiția legală, sunt folosite (și) pentru desfășurarea unor activități economice, dacă legiuitorul nu distinge (ubi lex non distinguit), nici interpretul nu ar trebui să realizeze această distingere, iar această condiție în plus reprezintă o adăugare la lege; (ii) „clădire nerezidențială“, ca fiind orice clădire care nu este rezidențială, iar normele de aplicare aferente Legii nr. 227/2015 adaugă la lege prin includerea în categoria clădirilor nerezidențiale a imobilelor care, deși nu au structura prevăzută pentru clădirea rezidențială și sunt utilizate pentru locuit, nu sunt clădiri rezidențiale, ci nerezidențiale (spre exemplu, unitățile de primire turistică sau clădirile unde sunt înregistrate sedii secundare sau puncte de lucru), astfel că introduc o altă definiție a acestui concept, respectiv inclusiv clădiri care ar putea fi clădiri rezidențiale potrivit definiției legale, dar în fapt nu sunt; (iii) „clădire cu destinație mixtă“, care îmbină cele două concepte - „clădire rezidențială“ și „clădire nerezidențială“, astfel cum sunt definite prin normele cuprinse în lege și cărora li se adaugă condițiile stabilite prin normele de aplicare antereferite și în funcție de care se aplică anumite cote de impozit, raportat la diferite ipoteze ce rezultă din acestea (spre exemplu, o clădire care nu îndeplinește condițiile de structură a clădirilor rezidențiale sau cel puțin care nu are în autorizația de construire destinație de locuință, fiind garaj sau anexă, dar care este utilizată parțial în scop locativ și parțial pentru desfășurarea unei activități economice). În realitate, este vorba despre aceeași clădire rezidențială - o parte fiind utilizată pentru alte scopuri decât cele rezidențiale, respectiv poate fi un sediu de societate, poate avea sau nu caracter economic, iar contribuabilii suportă impozite diferite pentru aceeași categorie de clădire. Astfel, în practică se ivesc diferite ipoteze în care sunt utilizate definițiile mai sus menționate, coroborate cu alte noțiuni, precum: folosință rezidențială, nerezidențială sau mixtă în raport cu persoana care o exercită sau indiferent de calitatea sa, destinație și folosire (care nu au același sens, primul vizând utilizarea potențială, iar al doilea utilizarea efectivă), structură locativă, activitate economică, activitate profesională exercitată de profesioniști, alte activități decât cele economice, activități administrative, de cult, de cultură, de educație, de sănătate, sociale, sportive, furnizare de bunuri, servicii sau lucrări, domiciliu fiscal, regim fiscal aplicabil, sediul social, sediul profesional, destinație imobil, utilizare parțială a locuinței pentru locuit/sediu profesional, folosire locuință de serviciu, spațiu de depozitare, scop profesional, deducere cheltuieli, amortizare, cheltuieli cu utilitățile etc., noțiuni care, în procesul de interpretare și aplicare a legii, prin adăugările și excepțiile stabilite prin normele de aplicare a Legii nr. 227/2015, conduc la posibilitatea stabilirii unor cote de impozit diferite, neputându-se prevedea în mod concret o cotă de impozit în funcție de natura juridică a contribuabilului și a scopului în care este utilizat imobilul și care să respecte principiile constituționale mai sus menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate. 8. Tribunalul București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. 9. Potrivit dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele: 11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1)-(3), raportate la art. 453 lit. d), e) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015. În dinamica legislativă, ulterior încheierii de sesizare, o parte dintre soluțiile legislative criticate au fost modificate și completate prin mai multe acte normative, însă, având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale în redactarea criticată, care au următorul cuprins:– Art. 453 lit. d), e) și f):În înțelesul prezentului titlu, expresiile de mai jos au următoarele semnificații: (...)d) clădire cu destinație mixtă - clădire folosită atât în scop rezidențial, cât și nerezidențial;e) clădire nerezidențială - orice clădire care nu este rezidențială;f) clădire rezidențială - construcție alcătuită din una sau mai multe camere folosite pentru locuit, cu dependințele, dotările și utilitățile necesare, care satisface cerințele de locuit ale unei persoane sau familii;– Art. 458 alin. (1) și (4):(1) Pentru clădirile nerezidențiale aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul pe clădiri se calculează prin aplicarea unei cote cuprinse între 0,2-1,3% asupra valorii care poate fi:a) valoarea rezultată dintr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;b) valoarea finală a lucrărilor de construcții, în cazul clădirilor noi, construite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință;c) valoarea clădirilor care rezultă din actul prin care se transferă dreptul de proprietate, în cazul clădirilor dobândite în ultimii 5 ani anteriori anului de referință. (...)(4) În cazul în care valoarea clădirii nu poate fi calculată conform prevederilor alin. (1), impozitul se calculează prin aplicarea cotei de 2% asupra valorii impozabile determinate conform art. 457.– Art. 459 alin. (1)-(3):(1) În cazul clădirilor cu destinație mixtă aflate în proprietatea persoanelor fizice, impozitul se calculează prin însumarea impozitului calculat pentru suprafața folosită în scop rezidențial conform art. 457 cu impozitul determinat pentru suprafața folosită în scop nerezidențial, conform art. 458.(2) În cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457.(3) Dacă suprafețele folosite în scop rezidențial și cele folosite în scop nerezidențial nu pot fi evidențiate distinct, se aplică următoarele reguli:a) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care nu se desfășoară nicio activitate economică, impozitul se calculează conform art. 457;b) în cazul în care la adresa clădirii este înregistrat un domiciliu fiscal la care se desfășoară activitatea economică, iar cheltuielile cu utilitățile sunt înregistrate în sarcina persoanei care desfășoară activitatea economică, impozitul pe clădiri se calculează conform prevederilor art. 458.13. În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalității, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 44 alin. (2) și (7) referitor la ocrotirea, în mod egal, a dreptului de proprietate, indiferent de titular, și la obligația privind respectarea sarcinilor ce revin proprietarului, ale art. 45 - Libertatea economică, ale art. 56 alin. (2) referitor la așezarea justă a sarcinilor fiscale și ale art. 139 alin. (1) și (2) privind principiul legalității instituirii impozitelor, taxelor și a altor venituri ale bugetului de stat.14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate din Legea nr. 227/2015 fac parte din capitolul II - Impozitul pe clădiri și taxa pe clădiri al titlului IX - Impozite și taxe locale și stabilesc semnificația noțiunilor de „clădire cu destinație mixtă“, „clădire nerezidențială“ și „clădire rezidențială“, precum și modalitatea de calcul al impozitului pe clădiri rezidențiale și cu destinație mixtă datorat de persoanele fizice, în funcție de destinația acestora. 15. Față de acest context legislativ, autoarea excepției de neconstituționalitate, în esență, este nemulțumită de prevederile deduse controlului de constituționalitate, în coroborare cu Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 22 din 13 ianuarie 2016, considerând că acestea din urmă adaugă la lege și extind domeniul de aplicare a noțiunilor „clădire rezidențială“, „clădire nerezidențială“ și „clădire cu destinație mixtă“, având în vedere multitudinea de ipoteze care se pot ivi în practică prin aplicarea acestora raportate la diferite activități economice, aspect ce conduce la încălcarea principiilor legalității impunerii, egalității în drepturi, dreptului de proprietate privată și libertății economice.16. În ceea ce privește normele de aplicare, prin art. 1 alin. (1) teza finală din Legea nr. 227/2015, legiuitorul a autorizat Ministerul Finanțelor Publice să elaboreze norme metodologice, instrucțiuni și ordine în aplicarea Codului fiscal, iar prin art. 5 alin. (3) din aceeași lege se stabilește că normele metodologice se aprobă de Guvern, prin hotărâre, și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. 17. Or, aceste operațiuni și norme sunt o aplicare a dispozițiilor constituționale cu privire la organizarea executării legilor, întrucât noțiunea de organizare a executării legii, consacrată de dispozițiile art. 108 alin. (2) din Constituție, are un sens mai larg decât cea privind aplicarea legii, și anume prin hotărâri ale Guvernului pot fi dispuse măsuri organizatorice, financiare, instituționale sau sancționatoare în vederea stabilirii cadrului necesar pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor legii, astfel că legiuitorul nu mai stabilește întotdeauna direct, prin lege, anumite aspecte ce necesită o expunere în detaliu și, în sensul textului constituțional al art. 108, această competență revine autorității publice însărcinate cu organizarea executării legii (a se vedea Decizia nr. 51 din 12 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 186 din 3 martie 2004), argumentare ce este valabilă nu numai în ceea ce privește Guvernul, ci, mutatis mutandis, și în cazul altor autorități prevăzute de textele legale, în speță Ministerul Finanțelor Publice.18. În ceea ce privește posibilitatea lăsată de legiuitor unei autorități să emită acte administrative cu caracter normativ în aplicarea legii, Curtea, în jurisprudența sa, a arătat că această procedură se circumscrie normelor constituționale, iar, în măsura în care se consideră că actele administrative cu caracter normativ adaugă la lege sau se abat de la litera și spiritul legii, se poate declanșa controlul judecătoresc al acestor acte, în virtutea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1154 din 7 decembrie 2004 (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 567 din 20 septembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 311 din 22 aprilie 2019, paragraful 35, și Decizia nr. 497 din 4 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 4 decembrie 2017, paragrafele 36 și 37). Astfel, în virtutea art. 4 alin. (4) din legea antereferită, controlul judecătoresc al actelor administrative cu caracter normativ se exercită de către instanța de contencios administrativ în cadrul acțiunii în anulare, în condițiile prevăzute de această lege.19. Față de această împrejurare, Curtea reține că, în realitate, critica de neconstituționalitate vizează interpretarea și aplicarea legii, atât prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cât și în practică de către instituțiile îndrituite cu aplicarea normelor fiscale. Or, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a reținut că interpretarea normelor de lege este operațiunea de stabilire a conținutului și a sensului la care acestea se referă și este o etapă absolut necesară în vederea aplicării corecte a legii la situația de fapt concretă din cauză, instanța de judecată fiind ținută să aplice în acest scop metodele de interpretare a normelor juridice. Așa cum a stabilit Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudența sa, interpretarea legilor este o operațiune rațională, utilizată de orice subiect de drept în vederea aplicării și respectării legii, având ca scop clarificarea înțelesului unei norme juridice sau a câmpului său de aplicare. Instanțele judecătorești interpretează legea, în mod necesar, în procesul soluționării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă a procesului de aplicare a legii. Totodată, Curtea a statuat că, în conformitate cu principiile enunțate în teoria generală a dreptului, norma juridică se interpretează în mod sistematic, prin coroborare cu alte dispoziții normative care țin de aceeași instituție juridică sau de aceeași ramură de drept. Rațiunea procedeelor sistematice de interpretare se întemeiază pe natura sistemică a ansamblului normelor de drept, în care normele se află într-o legătură funcțională, caracteristică elementelor unei structuri. Așa fiind, fiecare normă se completează prin celelalte și își dezvăluie întregul sens în cadrul sistemului de norme care este dreptul. În acest context, norma criticată nu poate fi privită în mod individual, izolat, ci se va interpreta în mod sistematic, prin coroborare cu celelalte prevederi normative din actul în care se regăsește (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 144 din 13 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 16 aprilie 2019, paragraful 68).20. De asemenea, în ipoteza în care ar subzista o greșită interpretare și aplicare a legii, aceasta poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar, iar acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, Curtea exercitând competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (a se vedea, în acest sens, și Decizia nr. 276 din 10 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016, paragrafele 20 și 21, sau Decizia nr. 2 din 18 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 399 din 9 mai 2018, paragraful 19).21. Prin urmare, problema de drept invocată de autoarea excepției de neconstituționalitate și dedusă spre soluționare Curții Constituționale este, în realitate, una de interpretare și de aplicare a normelor de lege atât prin normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015, în general, cât și la situația individualizată a speței, iar clarificarea împrejurărilor cauzei și determinarea prevederilor de lege incidente revin competenței exclusive a instanțelor de judecată învestite cu soluționarea litigiilor, precum și, eventual, a instanțelor de control judiciar, nefiind de resortul contenciosului constituțional. În cazul în care practica judiciară vădește o interpretare neunitară, Constituția, prin art. 126 alin. (3), atribuie Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar nu Curții Constituționale, competența de a stabili interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești.22. Având în vedere că, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, iar nu asupra modului de interpretare și aplicare a legii în concret la o cauză, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor criticate, astfel cum a fost formulată, este inadmisibilă.23. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 458 alin. (1) și (4) și ale art. 459 alin. (1) - (3), raportate la art. 453 lit. d), e) și f) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, excepție ridicată de Alina Badea în Dosarul nr. 12.330/3/2019 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 27 martie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Ionița Cochințu
-----