DECIZIA nr. 541 din 24 octombrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina-Cătălina Turcu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, excepție ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București în Dosarul nr. 765/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.467D/2020.2. La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând, în acest sens, Decizia nr. 244 din 25 aprilie 2024.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:4. Prin Încheierea din 24 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 765/299/2020, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București într-o cauză având ca obiect plata diferenței între despăgubirile stabilite de unitatea reparatoare și cele acordate de societatea de asigurare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție, autoarea acesteia susține, în esență, că atât în jurisprudența constantă a Curții Constituționale, cât și în cea a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că norma legală trebuie să fie suficient de accesibilă și de previzibilă, încât să permită cetățeanului să dispună de informații suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat, astfel încât acesta să fie capabil să prevadă în mod rezonabil consecințele care pot apărea. În acest sens, în Hotărârea din 25 august 1998, pronunțată în Cauza Hertel împotriva Elveției, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că previzibilitatea nu trebuie neapărat să fie însoțită de certitudini absolute. Certitudinea, chiar dacă este de dorit, este dublată uneori de o rigiditate excesivă, or, dreptul trebuie să se adapteze schimbărilor de situație. În sensul celor de mai sus este menționată și Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Marii Britanii. Autoarea excepției invocă bogata jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului în ceea ce privește previzibilitatea legii, în acest sens fiind, cu titlu exemplificativ, Hotărârea din 7 iunie 2012, pronunțată în Cauza Centro Europa 7 - S.R.L. și Di Stefano împotriva Italiei (paragraful 142), în care s-a arătat că nivelul de precizie al legislației interne, care nu poate să prevadă toate ipotezele, depinde într-o mare măsură de conținutul legii respective, de domeniul pe care intenționează să îl reglementeze, de numărul și statutul celor cărora li se adresează.6. Raportat la spețe, susține că lipsa de previzibilitate și claritate a normei legale supuse controlului de constituționalitate permite stabilirea în mod arbitrar și abuziv de către unitățile reparatoare a unui preț pe oră de manoperă mult peste prețurile de referință din piața specifică. În acest sens arată că textul criticat prevede că unitatea reparatoare „poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată“, or, într-o asemenea redactare, este evident că norma de drept este lipsită de predictibilitate, în sensul că lasă la dispoziția unității reparatoare posibilitatea de a stabili practic orice valoare a reparației, neexistând nici măcar obligația legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, prețurile de referință din piață sau prețurile recomandate de producător. Apreciază că, în acest mod, este neîndoielnic că s-au creat premisele comportamentului abuziv al unităților reparatoare, care au înțeles să utilizeze prețuri pe oră de manoperă cu mult peste ce se practică pe piața de profil și să utilizeze un alt preț, cu mult majorat față de cel afișat.7. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, o altă gravă deficiență a textului supus controlului, sub aspectul impreciziei și impredictibilității lui, constă și în faptul că legiuitorul lasă la totala dispoziție a unității reparatoare să opteze pentru una sau pentru alta dintre modalitățile de stabilire a valorii reparației, și anume folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată. Așa fiind, consideră că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 prezintă o gravă deficiență de conținut, care le conferă un caracter neconstituțional, întrucât nu prevăd criteriul legal de stabilire a cuantumului orei de manoperă.8. Autoarea excepției face, totodată, referire și la art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție referitor la ocrotirea în mod egal a proprietății publice coroborat cu art. 1 privind protecția proprietății din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, context în care arată că „bunurile“ societății sunt reprezentate de sumele de bani achitate în plus ca urmare a majorării în mod arbitrar și abuziv a prețului orei de manoperă de către unitățile reparatoare.9. În acest context apreciază că modul de redactare a textului de lege criticat permite unităților reparatoare ca, invocând principiile pieței libere, în special atunci când valoarea reparației urmează să fie plătită de către asigurător, să convină prețuri arbitrare, excesive și abuzive în relația contractuală directă cu persoana prejudiciată.10. Concluzionând, autoarea excepției susține că prin actuala redactare a legii unitățile reparatoare pot adopta o conduită arbitrară și abuzivă, cu consecința afectării grave a dreptului său de proprietate.11. Judecătoria Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată deoarece se critică opțiunea legiuitorului de a lăsa la aprecierea unităților reparatoare stabilirea valorii manoperei, ceea ce nu semnifică faptul că textul de lege supus controlului este neclar și imprevizibil. Împrejurarea că unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă corespunde principiului libertății economice, iar această valoare nu poate fi impusă deoarece s-ar aduce atingere principiului liberei circulații a serviciilor și dreptului de proprietate. Încheierea contractului de asigurare presupune șansa unui câștig, dar și riscul unei pierderi, astfel că asigurătorul trebuie să suporte riscul asigurat.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 12 iunie 2017, potrivit cărora „Valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată“.16. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, aceste dispoziții contravin normelor constituționale ale art. l alin. (5) în componenta referitoare la calitatea legii și celor ale art. 44 - Dreptul de proprietate privată, precum și prevederilor art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate prin mai multe decizii, respectiv Decizia nr. 583 din 23 noiembrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 din 6 februarie 2023, Decizia nr. 5 din 31 ianuarie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 871 din 28 septembrie 2023, și Decizia nr. 244 din 25 aprilie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 4 septembrie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.18. Curtea a reținut, în esență, că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate formulată din perspectiva încălcării dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție, în componenta referitoare la calitatea normei juridice, deoarece autoarea excepției deduce pretinsa neconstituționalitate a art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 din faptul că unitatea reparatoare „poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată“, redactare care lasă la dispoziția unității reparatoare posibilitatea de a stabili orice valoare a reparației, neexistând obligația legală de raportare la anumite criterii, cum ar fi, spre exemplu, prețurile de referință din piață sau prețurile recomandate de producător. O atare împrejurare ar fi de natură să creeze premisele comportamentului abuziv al unităților reparatoare, care utilizează prețuri pe ora de manoperă cu mult peste prețurile ce se practică pe piața de profil.19. Curtea a observat că autoarea critică opțiunea legiuitorului de a conferi o marjă de acțiune unităților reparatoare, care își pot utiliza propria valoare a orei de manoperă, ceea ce nu reprezintă însă o veritabilă critică de neconstituționalitate. Împrejurarea că unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișate corespunde principiului libertății economice și al liberei circulații a serviciilor, prezumtivii beneficiari ai serviciilor auto fiind liberi să aleagă un alt cocontractant, în măsura în care consideră că valoarea manoperei este disproporționată. În acest sens sunt, de altfel, prevederile art. 19 alin. (5) lit. k) și alin. (12) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017 privind asigurările auto din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 1 august 2017, precum și cele ale art. 6 alin. (8) și (9) din Legea nr. 132/2017, care conferă persoanei prejudiciate dreptul ca, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa, pentru efectuarea reparației, oricărei unități reparatoare auto, fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unității reparatoare auto, care ar putea să îi influențeze opțiunea.20. De asemenea, Curtea a reținut că, în opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, o altă deficiență a textului supus controlului constă în faptul că legiuitorul lasă la dispoziția unității reparatoare să opteze pentru una „sau“ alta dintre modalitățile de stabilire a valorii reparației. Curtea a apreciat însă că textul de lege criticat este redactat într-o manieră clară, lipsită de orice echivoc, de natură să satisfacă criteriile de claritate, precizie și previzibilitate pe care normele juridice trebuie să le îndeplinească, evidențiind explicit cele două modalități de cuantificare a despăgubirilor datorate de asigurător, și anume prin folosirea sistemelor de evaluare specializate (precum Audatex, Autovista, DAT, GT Motive) și prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată.21. Curtea a făcut referire și la art. 23 alin. (1) și art. 24 alin. (6) și (9) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 20/2017, concluzionând că evaluarea despăgubirilor se face pe baza prețurilor de referință pe piață, în stabilirea acestora folosindu-se sisteme de evaluare specializate, acestea reprezentând un punct de pornire, de evaluare estimativă a daunelor, luându-se în calcul piese și materiale noi care pot fi utilizate legal în procesele de reparație, la care se adaugă manopera aferentă reparației și operațiunilor necesare, din punct de vedere tehnic și tehnologic, conform tehnologiei producătorului. De asemenea, dacă pentru anumite părți componente sau piese ale vehiculului lipsesc prețurile de piață practicate pe piața din România, valoarea acestora se stabilește pe baza prețurilor de piață din alte state membre, dovedite prin orice mijloc de probă.22. Astfel, Curtea a reținut că tocmai pentru a preîntâmpina situații în care evaluarea estimativă poate fi diferită în funcție de utilizatorul sistemului de evaluare specializat, legiuitorul a instituit obligația asigurătorului de a formula oferta de despăgubire luând în calcul toate elementele necesare aducerii autovehiculului la starea anterioară evenimentului rutier și posibilitatea persoanei prejudiciate de a alege în mod liber o unitate reparatoare auto în vederea efectuării reparației, urmând ca în cazul în care există diferențe de costuri, indiferent de modalitatea de stabilire a valorii reparației, acestea să fie reglate după depunerea documentelor de reparație din care să rezulte costurile certe. Or, procedând într-o atare manieră, Curtea a apreciat că nu se aduce atingere drepturilor asigurătorului RCA, răspunderea de care este ținut acesta fiind una limitată de contractul de asigurare și de lege. Prin urmare, din perspectiva conținutului său normativ, reglementarea de lege criticată este clară, sub aspectul caracterului neechivoc al obiectului reglementării, precisă, sub aspectul soluției legislative alese și al limbajului folosit, și previzibilă, sub aspectul scopului și al consecințelor pe care le antrenează. Așadar, Curtea a constatat nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 1 alin. (5) din Constituție.23. Curtea a constatat că nu poate fi primită nici critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 44 din Constituție coroborate cu cele ale art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale deoarece prin încheierea contractului de asigurare, care este esențialmente aleatoriu, asigurătorul dobândește șansa unui câștig, fiind expus, totodată, și la riscul unei pierderi, iar existența și întinderea acestuia depind de hazard, adică de un eveniment viitor și incert. Riscul, adică șansa de câștig sau posibilitatea de pierdere, este un atribut esențial al economiei de piață liberă, funcțională, atribut care justifică libera concurență. Totodată, nimic nu împiedică antrenarea răspunderii civile delictuale a asiguratului, persoana vinovată, în temeiul principiului reparației integrale a prejudiciului, pentru diferența de despăgubire nesuportată de asigurător. Eventualele disfuncționalități apărute în practică referitoare la modalitatea în care unitățile reparatoare auto înțeleg să aplice art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, cu ocazia desfășurării activităților specifice acestora, nu pot fi însă convertite în vicii de neconstituționalitate de natură să antreneze controlul de constituționalitate exercitat de instanța de contencios constituțional.24. Referitor la susținerile potrivit cărora unitatea reparatoare își poate folosi propria valoare a orei de manoperă, fără ca asigurătorul să o poată contesta, indiferent de cuantumul acesteia, Curtea a subliniat că, așa cum prevede art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017, valoarea reparației se stabilește folosind sistemele de evaluare specializate sau prin documente emise în condițiile legii în care unitatea reparatoare auto își poate utiliza propria valoare a orei de manoperă afișată. Întrucât legislația nu stabilește dacă un mod de evaluare primează în defavoarea celuilalt, în cazul în care părțile nu pot conveni în mod amiabil asupra modului de calcul al sumei cuvenite drept despăgubire, litigiul poate fi soluționat fie prin mecanisme alternative de soluționare [de exemplu, prin Entitatea de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN) sau prin mediere], fie pe baza hotărârii definitive a instanței, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 132/2017. În cazurile în care despăgubirile se stabilesc prin soluționarea alternativă a litigiilor sau prin hotărâre judecătorească, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în baza acordului rezultat în urma soluționării alternative a litigiului sau în baza hotărârii judecătorești rămase definitivă [art. 23 alin. (6) din Legea nr. 132/2017]. Totodată, în situația constatării unor eventuale neregularități/abuzuri din partea unităților reparatoare auto (cu privirea la stabilirea valorii proprii a orei de manoperă), Curtea a apreciat că acestea pot fi sancționate prin mecanisme instituite la nivel legal, preponderent de natură jurisdicțională, dar și prin sesizarea instituțiilor cu atribuții în acest domeniu (spre exemplu, Consiliul Concurenței sau Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor), care pot interveni pentru remedierea neregularităților/abuzurilor constatate.25. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine modificarea jurisprudenței mai sus invocate, atât soluțiile, cât și considerentele deciziilor menționate sunt valabile și în prezenta cauză.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea de Asigurare-Reasigurare City Insurance - S.A. din București în Dosarul nr. 765/299/2020 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 24 octombrie 2024.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Cristina-Cătălina Turcu
-----