DECIZIE
DECIZIA nr. 644 din 7 noiembrie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78, art. 83, art. 302 şi ale art. 346 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din Codul de procedură penală
|
Marian Enache |
- președinte |
|
Mihaela Ciochină |
- judecător |
|
Cristian Deliorga |
- judecător |
|
Dimitrie-Bogdan Licu |
- judecător |
|
Laura-Iuliana Scântei |
- judecător |
|
Gheorghe Stan |
- judecător |
|
Livia Doina Stanciu |
- judecător |
|
Elena-Simina Tănăsescu |
- judecător |
|
Varga Attila |
- judecător |
|
Daniela Ramona Marițiu |
- magistrat-asistent |
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:3. Prin Încheierea din 25 iunie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 621/1.748/2020/a1, Judecătoria Cornetu - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78, art. 83, art. 302 și ale art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Ștefan-Adrian Paraschiv într-o cauză aflată în procedura de cameră preliminară.4. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 și art. 83 din Codul de procedură penală, autorul acesteia apreciază că suspectul și inculpatul care nu au un apărător angajat în faza de urmărire penală nu au aceleași drepturi ca cei cu apărător angajat. Susține că, spre deosebire de suspectul sau inculpatul neasistat de un apărător, avocatul suspectului sau inculpatului poate participa la ascultarea unui martor, la efectuarea de percheziții, la reconstituiri și la efectuarea altor acte de procedură, în temeiul art. 92 din Codul de procedură penală, ceea ce contravine egalității în fața legii. De asemenea, apreciază că dispozițiile criticate sunt neconstituționale și prin raportare la prevederile art. 81 din Codul de procedură penală. Astfel, comparând drepturile suspectului și ale inculpatului cu cele ale persoanei vătămate, ale părții civile și ale părții responsabile civilmente, se observă că acestea din urmă au dreptul de a adresa întrebări inculpatului, martorilor și experților, pe când suspectul și inculpatul nu au un asemenea drept.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură penală, autorul apreciază că aceste dispoziții permit procurorului să dispună efectuarea urmăririi penale de către un alt organ de cercetare penală decât cel sesizat inițial, dar nu prevede ca organul care preia cauza să fie competent material, după calitatea persoanei sau teritorial și nu precizează dacă actele efectuate în cauză sunt valabile sau nu. Făcând referire la dispozițiile art. 41, art. 56, art. 63, art. 200 alin. (3) și ale art. 301 din Codul de procedură penală, precum și la cele ale art. 27 alin. (2) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, autorul excepției susține că dispozițiile criticate lipsesc de substanță prevederile legale referitoare la competența organelor judiciare, permițând încălcarea acestora de către procuror.6. În continuare, arată că termenul „după necesitate“ din cuprinsul dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură penală nu îndeplinește cerințele de claritate, precizie și previzibilitate a legii. Legiuitorul trebuia să indice în mod clar și neechivoc întinderea legală a acestui termen, cauzele în care se aplică, obligarea organelor judiciare de a respecta normele de competență și să menționeze dacă actele întocmite anterior se mențin sau nu. Invocă jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu, Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, Decizia nr. 302 din 4 mai 2017 și Decizia nr. 248 din 16 aprilie 2019. Dispozițiile criticate permit procurorului să aleagă în mod arbitrar ce organ de cercetare penală al poliției judiciare efectuează urmărirea penală într-o cauză, putând trimite dosarul penal spre soluționare într-un alt județ. Or, legiuitorul a dorit ca urmărirea penală să fie efectuată de un organ din circumscripția instanței competente să judece cauza.7. În motivarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală, autorul acesteia arată că dispozițiile criticate sunt incomplete, lacunare și limitează opțiunile judecătorului, acesta putând restitui dosarul procurorului doar în situația în care a exclus toate probele din dosarul penal. Dispozițiile criticate nu reglementează cazul în care, după anularea și excluderea actelor de urmărire penală nelegale, inculpatul își pierde această calitate și dobândește calitatea de suspect sau martor.8. Judecătoria Cornetu - Secția penală, contrar dispozițiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate. 9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.10. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:11. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.12. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile art. 78, art. 83, art. 302 și ale art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală, cu următorul conținut: – Art. 78: „Suspectul are drepturile prevăzute de lege pentru inculpat, dacă legea nu prevede altfel.“;– Art. 83: În cursul procesului penal, inculpatul are următoarele drepturi:a) dreptul de a nu da nicio declarație pe parcursul procesului penal, atrăgându-i-se atenția că dacă refuză să dea declarații nu va suferi nicio consecință defavorabilă, iar dacă va da declarații acestea vor putea fi folosite ca mijloace de probă împotriva sa;a^1) dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat și încadrarea juridică a acesteia;b) dreptul de a consulta dosarul, în condițiile legii;c) dreptul de a avea un avocat ales, iar dacă nu își desemnează unul, în cazurile de asistență obligatorie, dreptul de a i se desemna un avocat din oficiu;d) dreptul de a propune administrarea de probe în condițiile prevăzute de lege, de a ridica excepții și de a pune concluzii;e) dreptul de a formula orice alte cereri ce țin de soluționarea laturii penale și civile a cauzei;f) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înțelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română;g) dreptul de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege;g^1) dreptul de a fi informat cu privire la drepturile sale;h) alte drepturi prevăzute de lege.;– Art. 302:(1) Procurorul poate să dispună, după necesitate, ca într-o cauză urmărirea penală să fie efectuată de un alt organ de cercetare decât cel sesizat.(2) Preluarea unei cauze de către un organ de cercetare penală ierarhic superior se dispune de procurorul de la parchetul care exercită supravegherea urmăririi penale în acea cauză, pe baza propunerii motivate a organului de cercetare penală care preia cauza.“;– Art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4):(3) Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet dacă: [...] b) a exclus toate probele administrate în cursul urmăririi penale; [...](4) În toate celelalte cazuri în care a constatat neregularități ale actului de sesizare, a exclus una sau mai multe probe administrate ori a sancționat potrivit art. 280-282 actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, judecătorul de cameră preliminară dispune începerea judecății.13. Autorul excepției susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 1 alin. (3) și (5) referitor la statul român, art. 16 alin. (1) și (2) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiție, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 124 alin. (1) și (2) referitor la înfăptuirea justiției și art. 131 alin. (1) referitor la rolul Ministerului Public. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale art. 20 și art. 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și ale art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. 14. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 și 83 din Codul de procedură penală, Curtea observă că, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a pronunțat Decizia nr. 108 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 iulie 2022. În considerentele deciziei menționate, paragrafele 14-18, precum și prin Decizia nr. 633 din 12 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1020 din 29 noiembrie 2018, pronunțată în cadrul controlului de constituționalitate a priori, Curtea a statuat că soluția legislativă care ignoră efectele pe care prezența inculpatului la efectuarea oricărui act de urmărire penală, deci inclusiv la audieri, le-ar putea avea asupra cercetării penale este neconstituțională. Astfel, prezența acestuia, de exemplu, la audierea unor martori sau a persoanelor vătămate poate avea un caracter intimidant, de natură să-i facă pe aceștia să fie reținuți în declarațiile lor și să nu declare tot ceea ce știu în legătură cu fapta cercetată, destabilizând caracterul echitabil al procesului penal. De asemenea, Curtea a reținut că legea ignoră și prevederileDirectivei 2012/29/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității și de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 315 din 14 noiembrie 2012, a cărei transpunere în dreptul intern este obligatorie, potrivit art. 148 din Constituție. 15. În aceste condiții, având în vedere prevederile de drept european din conținutul directivei, pe care statul român este obligat să le transpună și să le aplice, Curtea a constatat că legea nu numai că le-a ignorat, dar a reglementat în sens contrar, acordând un drept procesual suplimentar inculpatului, în condițiile în care dreptul la apărare al acestuia este asigurat de dispozițiile art. 92 alin. (1) din Codul de procedură penală, în vigoare, care stabilesc dreptul avocatului suspectului sau al inculpatului de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală. Având în vedere jurisprudența anterior amintită, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 și 83 din Codul de procedură penală este neîntemeiată.16. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală, Curtea observă că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor dispoziții, dintr-o perspectivă identică. Astfel, prin Decizia nr. 118 din 15 martie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 666 din 4 iulie 2022, Decizia nr. 472 din 27 octombrie 2022, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 124 din 14 februarie 2023, Decizia nr. 622 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 19 martie 2024, și Decizia nr. 655 din 28 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 471 din 22 mai 2024, Curtea a reținut, în esență, că, având în vedere scopul camerei preliminare, acela de filtru de verificare, interpus între etapa urmăririi penale și cea a judecății, legea a prevăzut în privința judecătorului de cameră preliminară atribuții referitoare la îndeplinirea unor acte și luarea unor măsuri, ulterior finalizării urmăririi penale. Potrivit obiectului procedurii în camera preliminară, astfel cum este reglementat în art. 342 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară va analiza și se va pronunța, în consecință, asupra legalității sesizării instanței, precum și asupra legalității administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală. Așa încât, în măsura în care urmărirea penală s-a efectuat cu eludarea dispozițiilor legale sau printr-o omisiune/inacțiune a organelor de urmărire penală, aceste aspecte vor fi analizate de judecătorul de cameră preliminară. Or, Curtea a constatat că dispozițiile art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală reglementează, în mod corespunzător, mijloacele procesuale de asigurare a limitelor actului de sesizare a instanței și a limitelor judecății. Per a contrario, constatarea aspectelor de neregularitate care nu atrag imposibilitatea stabilirii obiectului sau a limitelor judecății și care nu au în vedere ipotezele prevăzute la art. 346 alin. (3) din Codul de procedură penală nu sunt de esența procedurii camerei preliminare și excedează atribuțiilor judecătorului de cameră preliminară, astfel cum ele au fost reglementate având în vedere scopul acestei instituții.17. Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Încheierea finală de cameră preliminară, Judecătoria Cornetu - Secția penală a reținut că nu se poate aplica sancțiunea nulității relative cu privire la ordonanța procurorului din data de 15 aprilie 2019 de trecere a cauzei de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul Rutier - Biroul Accidente Ușoare la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Control Intern, invocând în acest sens art. 6 din Ordinul viceprim-ministrului, ministrului administrației și internelor nr. 216/2009 privind cercetarea penală a personalului din structurile Ministerului Administrației și Internelor, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 631 din 23 septembrie 2009. Judecătorul de cameră preliminară a reținut că cercetarea penală a fost efectuată în mod corect de către organele de cercetare ale poliției judiciare din cadrul compartimentelor de control ale structurilor/unităților subordonate Ministerului Administrației și Internelor, în speță Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Control Intern. Așadar, judecătorul a reținut că procurorul a aplicat în mod corect prevederile art. 301 alin. (1) din Codul de procedură penală, conform cărora „Când procurorul constată că urmărirea penală nu se efectuează de organul de cercetare penală prevăzut de lege, ia măsuri ca urmărirea să fie făcută de organul competent, procedând potrivit art. 63“, trecând dosarul de la Inspectoratul de Poliție al Județului Ilfov - Serviciul Rutier la Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Serviciul Control Intern.19. În acest context, Curtea reține că dispozițiileart. 301 (aplicate în cauză) și cele ale art. 302 (criticate în prezenta cauză) din Codul procedură penală fac parte din capitolul care reglementează conducerea și supravegherea activității organelor de cercetare penală de către procuror. Activitatea de conducere și supraveghere a activității organelor de cercetare penală realizată de către procuror este complinită de reglementarea măsurilor pe care acesta le poate dispune în scopul bunei desfășurări a activității de cercetare penală, precum: trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul (art. 302 din Codul de procedură penală), trimiterea cauzei la organul competent (art. 301 din Codul de procedură penală) sau reținerea cauzei pentru desfășurarea urmăririi penale [art. 300 alin. (4) teza a doua din Codul de procedură penală].20. În ceea ce privește măsura reglementată de dispozițiile art. 302 din Codul de procedură penală, Curtea observă că aceasta este motivată de necesitatea ca activitățile de cercetare penală să fie efectuate de către un alt organ de cercetare penală decât cel inițial învestit să efectueze activități în acel dosar. Pe de altă parte, măsura reglementată de dispozițiile art. 301 din Codul de procedură penală este motivată de necompetența organului de cercetare penală desemnat inițial. 21. Plecând de la aceste premise, Curtea constată că în cauză au fost aplicate dispozițiile art. 301 din Codul de procedură penală, iar nu cele ale art. 302 din același act normativ. Așa fiind, dispozițiile art. 302 din Codul de procedură penală nu au incidență în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, în condițiile în care în cauză procurorul a dispus trecerea cauzei de la un organ de cercetare penală la altul, în temeiul art. 301 din Codul de procedură penală. Or, potrivit prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești (...) privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei (...)“.22. Curtea reține că, indiferent de soluția pronunțată - sub aspectul criticilor formulate referitor la lipsa unei căi ordinare de atac -, decizia sa nu ar produce niciun efect cu privire la rezolvarea fondului cauzelor în care a fost ridicată prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile art. 302 din Codul de procedură penală neavând legătură - în sensul prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 - cu soluționarea cauzei. 23. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Ștefan-Adrian Paraschiv în Dosarul nr. 621/1.748/2020/a1 al Judecătoriei Cornetu - Secția penală și constată că dispozițiile art. 78, ale art. 83 și ale art. 346 alin. (3) lit. b) și alin. (4) din Codul de procedură penală sunt constituționale în raport cu criticile formulate.2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 302 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Cornetu - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 7 noiembrie 2024.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
MARIAN ENACHE
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
------