DECIZIA nr. 294 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal şi ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală în privința sintagmei „după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită“, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 1.562/175/2020/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 2.800 D/2021.2. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul nr. 3.529 D/2021, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Remus Vinț în Dosarul nr. 2.950/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud. La apelul nominal lipsește autorul excepției. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.4. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, din oficiu, pune în discuție conexarea celor două dosare.5. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor. Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 3.529 D/2021 la Dosarul nr. 2.800 D/2021, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În susținerea caracterului constituțional al art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 878 din 15 decembrie 2020, iar în privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală sunt invocate Deciziile Curții Constituționale nr. 638 din 17 octombrie 2017 și nr. 63 din 24 februarie 2022.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin Încheierea penală nr. 41 din 19 octombrie 2020 și prin Încheierea penală nr. 112 din 27 octombrie 2021, pronunțate în dosarele nr. 1.562/175/2020/a1 și nr. 2.950/175/2021/a1, Tribunalul Alba - Secția penală și Judecătoria Aiud au sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alen-Daniel Moisin și de Remus Vinț în cauze având ca obiect soluționarea unor cereri de liberare condiționată în cazul pedepsei închisorii.8. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal creează discriminare între persoanele condamnate la pedeapsa închisorii și cele condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață, sub aspectul dreptului de a cere liberarea condiționată, deoarece în privința acestora din urmă dispozițiile art. 99 alin. (1) lit. b) din Codul penal nu prevăd condiția ca cel condamnat să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. De asemenea, se susține că dispozițiile legale criticate discriminează persoanele condamnate care execută pedepse cu închisoarea în regim deschis și semideschis în raport cu cele care execută pedepse cu închisoarea în regim închis, oferindu-le doar celor dintâi posibilitatea de a cere să fie liberate condiționat. Totodată, se arată că textul criticat condiționează acordarea liberării condiționate de un fapt exterior procedurii de soluționare a cererii formulate în acest sens, aspect ce constituie o încălcare a accesului liber la justiție.9. Tribunalul Alba - Secția penală și Judecătoria Aiud opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată, în esență, că dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal prevăd pentru acordarea liberării condiționate din pedeapsa închisorii condiția ca cel condamnat să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, fără ca, prin aceasta, să creeze discriminare între persoanele condamnate sub aspectul posibilității acestora de a solicita liberarea condiționată în funcție de regimul în care execută pedeapsa închisorii, întrucât regimul executării pedepsei constituie un criteriu obiectiv si rațional, care permite instanței să aprecieze cu privire la conduita persoanei condamnate în perioada executării pedepsei. Mai mult, se arată că Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal prevede în mod clar regimul juridic al fiecărei forme de executare a pedepselor privative de libertate.10. În ceea ce privește dispozițiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, se arată că acestea nu încalcă principiul egalității în drepturi și nici accesul liber la justiție, întrucât, în funcție de particularitățile fiecărei cauze, instanța care soluționează cererea de recuzare poate aprecia care este perioada de timp după care cererea de liberare condiționată poate fi reînnoită.11. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare a fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.12. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:13. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.14. Obiectul excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 2.800 D/2021, îl constituie, potrivit încheierii de sesizare, dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală în privința sintagmei „după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită“. Din analiza excepției de neconstituționalitate, Curtea deduce însă că autorul critică, în realitate, prevederile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală. Obiectul excepției de neconstituționalitate, în Dosarul nr. 3.529 D/2021, îl constituie dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală.15. Textele criticate au următorul cuprins:– Art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal: „(1) Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: (...) b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; (...)“;– Art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală: „(2) Când instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.“16. Se susține că textele criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 – Accesul liber la justiție și ale art. 22 - Dreptul la viață și la integritate fizică și psihică, precum și prevederilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la interzicerea discriminării.17. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală au mai format obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la critici similare, Curtea Constituțională pronunțând, în acest sens, Decizia nr. 626 din 21 noiembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 5 aprilie 2024, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate invocată.18. Prin Decizia nr. 626 din 21 noiembrie 2023, precitată, paragrafele 13-24, examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, Curtea a reținut că liberarea condiționată nu constituie un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată că nu mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare, întrucât condamnatul, prin conduita avută pe toată durata executării pedepsei, dovedește că a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale, iar liberarea sa anticipată nu prezintă niciun pericol pentru colectivitate. Curtea a reținut, astfel, că liberarea condiționată nu este un drept fundamental, ci doar o posibilitate care se aplică facultativ, dacă sunt îndeplinite și constatate de către instanță condițiile legale, măsura constituind un stimulent important pentru reeducarea celui condamnat.19. Sub aspectul condițiilor de acordare a liberării condiționate, Curtea a reținut că normele penale în vigoare prevăd că aceasta poate fi dispusă dacă, pe lângă celelalte condiții impuse de legiuitor, cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis. Astfel, Curtea a reținut că regimul inițial de executare a pedepsei închisorii se stabilește potrivit dispozițiilor art. 39 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, de către Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu. La stabilirea regimului de executare se au în vedere durata pedepsei privative de libertate, gradul de risc al persoanei condamnate, antecedentele penale, vârsta și starea de sănătate ale persoanei condamnate, conduita acesteia, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare, nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială, respectiv disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională. Regimul de maximă siguranță se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului [art. 34 alin. (1) din Legea nr. 254/2013], iar regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani [art. 36 alin. (1) din Legea nr. 254/2013].20. Potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate are obligația ca, după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul pedepselor cu detențiunea pe viață, și a unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrare socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința acesteia, sub semnătură, putând dispune trecerea în regimul imediat inferior ca grad de severitate. Aceeași comisie poate dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave [art. 40 alin. (6) din Legea nr. 254/2013], iar dacă persoana condamnată a fost inclusă în categoria celor cu grad de risc pentru siguranța penitenciarului, se dispune schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul de maximă siguranță [art. 40 alin. (7) din Legea nr. 254/2013]. Totodată, comisia are obligația să analizeze periodic situația persoanei condamnate, în acest caz termenul neputând fi mai mare de un an de la ultima analiză, pentru a dispune referitor la menținerea sau schimbarea regimului de executare a pedepsei. În acest context, Curtea a observat că deciziile Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sunt supuse controlului judecătoresc, împotriva hotărârii comisiei condamnatul putând formula plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate delegate la penitenciar, în temeiul art. 40 alin. (11) din Legea nr. 254/2013, iar, împotriva încheierii prin care se soluționează plângerea, se poate formula contestație la judecătoria în circumscripția căreia se află unitatea de penitenciar, în condițiile art. 40 alin. (13) din Legea nr. 254/2013, cu respectarea dreptului la un proces echitabil al persoanei condamnate. Curtea a reținut, totodată, că, potrivit art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal, liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă dacă, pe lângă îndeplinirea celorlalte condiții, cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani.21. Prin urmare, Curtea a constatat că îndeplinirea condiției reglementate la art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal, referitoare la executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, pentru a se putea dispune liberarea condiționată în cazul pedepsei închisorii, depinde de conduita persoanei condamnate, din momentul încarcerării și până la executarea porțiunii din pedeapsă ce reprezintă fracția minimă obligatorie. Cu alte cuvinte, persoanelor care execută pedeapsa închisorii în regim de maximă siguranță li se poate schimba regimul de executare a pedepsei închisorii, în urma unui comportament adecvat în penitenciar și a eforturilor depuse pentru reintegrare socială, în mod succesiv, până la regimul semideschis, după executarea a o cincime din pedeapsă în regim închis și, maximum, a încă un an de închisoare, așadar anterior executării efective a trei pătrimi din durata pedepsei. Totodată, condamnații incluși inițial în regimul de executare a pedepsei închisorii închis pot ajunge, prin hotărârea comisiei, la regim semideschis după executarea a o cincime din pedeapsă, anterior executării efective a două treimi din pedeapsă. În mod corelativ, în cazul celor care execută pedeapsa închisorii în regim semideschis sau deschis, în ipoteza pedepselor cu închisoarea de până la 3 ani, regimul de executare se poate schimba într-unul superior ca grad de severitate în cazul comiterii unei infracțiuni, a unei abateri disciplinare grave sau a mai multor abateri disciplinare grave.22. Așadar, cadrul normativ relativ la executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal reglementează suficiente garanții pentru ca, în situația unei conduite adecvate în penitenciar, condamnații să poată ajunge la regim semideschis și deschis pentru a putea beneficia de liberarea condiționată, anterior executării fracției minime obligatorii din pedeapsă.23. În aceste condiții, Curtea nu a reținut încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. În acest sens, Curtea a făcut referire la jurisprudența sa, potrivit căreia art. 16 din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, nu și identitatea de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor (Decizia nr. 53 din 19 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 3 aprilie 2002, Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, și Decizia nr. 323 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 29 iunie 2015, paragraful 16). Totodată, Curtea a statuat că este atributul exclusiv al legiuitorului stabilirea condițiilor în care poate fi acordată liberarea condiționată și a mijloacelor de stimulare a condamnaților în vederea îndeplinirii scopurilor pedepsei, liberarea condiționată nefiind un drept al acestora, ci doar o vocație pe care o au, prin voința legiuitorului.24. În ceea ce privește dispozițiile art. 587 alin. (2) fraza finală din Codul de procedură penală, Curtea a reținut că liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a executării detențiunii pe viață și a pedepsei închisorii, fără lipsire de libertate, acordată prin hotărâre definitivă a instanței de judecată drept urmare a îndeplinirii de către persoana condamnată a condițiilor impuse în privința conduitei sale pe timpul executării fracției obligatorii din pedeapsă, precum și sub rezerva îndeplinirii integrale, sub controlul serviciului de probațiune, pe durata termenului de supraveghere, a măsurilor și obligațiilor prevăzute de lege și impuse prin hotărârea judecătorească de acordare a liberării condiționate. Curtea a observat că instituția liberării condiționate, astfel cum este reglementată în Codul penal în vigoare, este substanțial diferită de cea prevăzută de Codul penal din 1969, atât sub aspectul condițiilor de acordare, cât și sub aspectul condițiilor de reintegrare socială a persoanelor condamnate. Astfel, dacă dispozițiile Codului penal din 1969 impuneau persoanei condamnate doar condiția de a nu săvârși alte infracțiuni, prevederile Codului penal în vigoare au în vedere nevoia de reintegrare socială a persoanelor liberate condiționat, pe timpul termenului de supraveghere, prin impunerea unor măsuri și obligații.25. Așa fiind, Curtea a constatat că liberarea persoanei condamnate înaintea epuizării termenului de executare a pedepsei este un beneficiu prevăzut de lege, și nu un drept. Acordarea acestui beneficiu este lăsată de legiuitor la aprecierea instanței de judecată, care va analiza, conform prevederilor art. 587 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală, coroborate cu cele ale art. 99 alin. (1) și, respectiv, ale art. 100 alin. (1) din Codul penal, precum și potrivit dispozițiilor art. 97 din Legea nr. 254/2013, îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea penală pentru dispunerea acestui beneficiu. În acest sens, Curtea a observat că art. 99 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiționată, în cazul detențiunii pe viață, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detențiune; cel condamnat a avut o bună conduită pe toată durata executării pedepsei; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Totodată, art. 100 alin. (1) din Codul penal prevede că liberarea condiționată, în cazul pedepsei închisorii, poate fi dispusă dacă: cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.26. Prin urmare, Curtea a reținut că, atât în ipoteza liberării condiționate dispuse cu privire la o persoană care a fost condamnată la pedeapsa închisorii, cât și în cazul liberării condiționate ca formă de individualizare a pedepsei detențiunii pe viață, instanța judecătorească competentă să analizeze cererea de liberare condiționată nu este învestită doar pentru a verifica formal faptul că fracțiile de pedeapsă prevăzute la art. 99 alin. (1) lit. a) și, respectiv, la art. 100 alin. (1) lit. a) din Codul penal au fost executate, ci pentru a aprecia cu privire la îndeplinirea tuturor condițiilor reglementate la art. 99 alin. (1) și, respectiv, la art. 100 alin. (1) din Codul penal, iar una dintre aceste condiții, în ambele ipoteze juridice analizate, este aceea ca instanța să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate. Or, aceasta din urmă este o apreciere proprie, de natură concluzivă, a instanței judecătorești, formată ca urmare a analizării celorlalte condiții reglementate pentru dispunerea liberării condiționate. 27. Curtea a constatat, totodată, că simpla împlinire a termenului reprezentând fracția de pedeapsă ce trebuie executată pentru acordarea liberării condiționate nu îi conferă persoanei condamnate dreptul de a fi pusă în libertate, conform art. 100-106 din Codul penal. În aceste condiții, dispozițiile art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală și cele ale art. 97 alin. (11) din Legea nr. 254/2013 prevăd că, dacă instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea liberării condiționate, prin hotărârea de respingere fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va putea fi reînnoită, termen care nu poate fi mai mare de un an și curge de la rămânerea definitivă a hotărârii.28. Curtea a reținut, de asemenea, că termenul fixat de instanța de judecată după a cărui expirare cererea sau propunerea de liberare condiționată poate fi reînnoită și care poate fi de cel mult un an este lăsat la aprecierea instanței, aspect ce se încadrează în logica mecanismului dispunerii liberării condiționate, care include o apreciere proprie a instanței cu privire la îndreptarea persoanei condamnate și la capacitatea acesteia de a se integra în societate. Această apreciere are la bază datele și informațiile din procesul-verbal întocmit de comisia pentru liberare condiționată cu prilejul formulării propunerii de liberare condiționată, documentele care atestă mențiunile cuprinse în procesul-verbal anterior precizat, precum și orice alte informații furnizate de administrația penitenciarului, ce relevă conduita persoanei condamnate în perioada executării fracției obligatorii de pedeapsă. Prin urmare, în acord cu particularitățile fiecărei situații concrete, instanța învestită cu soluționarea cererii de liberare condiționată, dacă constată că persoana condamnată nu îndeplinește condițiile legale pentru dispunerea acestei forme de executare a pedepsei, stabilește un interval de timp, care va curge de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de respingere a cererii de liberare condiționată, timp pe care îl consideră necesar pentru ca persoana în cauză să îndeplinească condițiile a căror neîndeplinire a fost constatată prin hotărârea judecătorească de respingere a cererii de liberare condiționată, termen a cărui durată va fi stabilită în funcție de natura condițiilor neîndeplinite și de timpul necesar pentru îndeplinirea lor. Cum legea nu prevede o durată minimă a termenului astfel reglementat, ci doar durata lui maximă - de un an -, acesta va putea fi un termen extrem de redus, instanța de judecată învestită conform art. 587 alin. (1) din Codul de procedură penală fiind singura în măsură să aprecieze nevoia de timp pentru îndeplinirea tuturor condițiilor legale specifice instituției liberării condiționate.29. Având în vedere aceste considerente, o eventuală amânare a liberării condiționate a persoanei condamnate, conform art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, nu reprezintă o înrăutățire a propriei situații a acesteia. Dimpotrivă, menținerea stării de detenție peste fracția de pedeapsă obligatorie, până la concurența termenului stabilit de instanța de judecată, conform textului criticat, în situația neîndeplinirii restului condițiilor prevăzute la art. 99 alin. (1) și, respectiv, la art. 100 alin. (1) din Codul penal, reprezintă o continuare a situației în care se află persoana condamnată, prin menținerea stării de detenție.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUÈšIONALÄ‚ÃŽn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 100 alin. (1) lit. b) din Codul penal și ale art. 587 alin. (2) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Alen Daniel Moisin în Dosarul nr. 1.562/175/2020/a1 al Tribunalului Alba - Secția penală și de Remus Vinț în Dosarul nr. 2.950/175/2021/a1 al Judecătoriei Aiud.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului Alba - Secția penală și Judecătoriei Aiud și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 29 mai 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,pentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, semnează

Elena-Simina TănăsescuMagistrat-asistent-șef,Cristina Teodora Pop
-----