ORDIN
ORDIN nr. 781 din 30 iulie 2025 privind constituirea grupului de lucru interinstituţional în vederea identificării soluţiilor necesare pentru dezvoltarea unor lanţuri de aprovizionare locală pentru construcţia de centrale eoliene offshore, în concordanţă cu cele mai bune practici internaţionale
În conformitate cu prevederile art. 48 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore,
ținând cont de Referatul nr. 261.296/DGEEPGN din 30.04.2025, întocmit de Ministerul Energiei,
în temeiul:– art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei, cu modificările și completările ulterioare;– art. 9 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, cu modificările și completările ulterioare;– art. 10 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 189/2025 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului;– art. 5 alin. (3) din anexa la Hotărârea Guvernului nr. 688/2017 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră, cu modificările ulterioare,
ministrul energiei, ministrul transporturilor și infrastructurii, ministrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului și președintele Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră emit prezentul ordin.Articolul 1
Se constituie grupul de lucru interinstituțional în vederea identificării soluțiilor necesare pentru dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare locală pentru construcția de centrale eoliene offshore, în concordanță cu cele mai bune practici internaționale, denumit în continuare Grup de lucru.
Articolul 2(1) Membrii Grupului de lucru sunt desemnați de către conducătorii instituțiilor menționate la art. 48 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, conform reglementărilor interne proprii. Înlocuirea acestora se face, ori de câte ori situația o impune, prin comunicări oficiale adresate Secretariatului tehnic al Grupului de lucru. Componența Grupului de lucru este următoarea:a) Ministerul Energiei - 4 membri;b) Ministerul Transporturilor și Infrastructurii - 3 membri;c) Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului - 4 membri;d) Autoritatea Competentă pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră - 2 membri.(2) Grupul de lucru își desfășoară activitatea sub coordonarea Ministerului Energiei, realizată la nivel de secretar de stat.(3) Membrii contribuie la atingerea scopului grupului de lucru, în funcție de domeniul de activitate al instituției pe care o reprezintă.(4) Ministerul Energiei asigură Secretariatul tehnic al Grupului de lucru.
Articolul 3(1) Grupul de lucru are drept scop identificarea soluțiilor necesare pentru dezvoltarea unor lanțuri de aprovizionare locală pentru construcția de centrale eoliene offshore, în concordanță cu cele mai bune practici internaționale, precum și elaborarea unui plan de măsuri în acest sens.(2) La ședințele Grupului de lucru pot participa, în calitate de invitați, specialiști din domeniile relevante, inclusiv consilieri onorifici din cadrul instituțiilor menționate la art. 2 alin. (1).(3) Documentele elaborate de Grupul de lucru au caracter consultativ și se pun la dispoziția Ministerului Energiei, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră, în vederea aprobării prin ordin comun a planului de măsuri.
Articolul 4(1) Coordonatorul Grupului de lucru, prin intermediul Secretariatului tehnic, convoacă întrunirile membrilor, comunicând ordinea de zi, locul de desfășurare, data și ora.(2) Convocarea oricărei întruniri este comunicată fiecărui membru al Grupului de lucru și persoanelor invitate, dacă este cazul, cu cel puțin 5 zile lucrătoare înainte de data stabilită.(3) Grupul de lucru se poate întruni fizic sau prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanță, respectiv videoconferință, audioconferință sau alte metode de comunicare digitalizată, la decizia coordonatorului.(4) Coordonatorul Grupului de lucru poate solicita membrilor să adopte propuneri și/sau recomandări cu privire la anumite aspecte printr-un schimb de corespondență cu reprezentanții desemnați prin e-mail, fără a mai fi necesară îndeplinirea condițiilor privind convocarea.
Articolul 5
Prezentul ordin va fi comunicat instituțiilor menționate la art. 48 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, prin grija Direcției generale politici energetice din cadrul Ministerului Energiei.
Prezentul ordin va fi comunicat instituțiilor menționate la art. 48 din Legea nr. 121/2024 privind energia eoliană offshore, prin grija Direcției generale politici energetice din cadrul Ministerului Energiei.
Articolul 6
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul energiei,Bogdan-Gruia IvanMinistrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului,Radu-Dinel MiruțăMinistrul transporturilor și infrastructurii,Ciprian-Constantin Șerbanp. Președintele Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră,Dan Lucian Popovici
------
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Ministrul energiei,Bogdan-Gruia IvanMinistrul economiei, digitalizării, antreprenoriatului și turismului,Radu-Dinel MiruțăMinistrul transporturilor și infrastructurii,Ciprian-Constantin Șerbanp. Președintele Autorității Competente pentru Reglementarea Operațiunilor Offshore la Marea Neagră,Dan Lucian Popovici
------