DECIZIA nr. 323 din 1 iulie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal

Marian Enache	- președinte
Mihaela Ciochină	- judecător
Cristian Deliorga	- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu	- judecător
Laura-Iuliana Scântei	- judecător
Gheorghe Stan	- judecător
Livia Doina Stanciu	- judecător
Elena-Simina Tănăsescu	- judecător
Varga Attila	- judecător
Claudia Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, excepție ridicată de Vasile Viorel Uță în Dosarul nr. 146/188/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 626D/2020.2. La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.3. Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, întrucât criticile de neconstituționalitate formulate vizează interpretarea și aplicarea textului legal criticat și, în subsidiar, ca neîntemeiată, în considerarea jurisprudenței constituționale în materie, de exemplu Decizia nr. 510 din 17 octombrie 2024 sau Decizia nr. 325 din 30 mai 2023.

CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 8 mai 2020, pronunțată în Dosarul nr. 146/188/2020, Judecătoria Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Vasile Viorel Uță într-o cauză penală având ca obiect soluționarea unei contestații la executare.5. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, într-un înscris olograf, faptul că sporul de o treime prevăzut de art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal este neconstituțional prin caracterul său abuziv și nelegal. Din susținerile orale ale autorului și ale apărătorului desemnat din oficiu, consemnate în încheierea de sesizare, se deduce că textul de lege criticat este considerat lipsit de previzibilitate și accesibilitate, deoarece nu poate fi înțeles de orice justițiabil, iar prin conținutul său se ajunge la un cumul al pedepsei care depășește cu mult maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile concurente, ceea ce înseamnă că se încalcă principiul legalității și dreptul de acces la justiție. Este indicată Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017, considerată a avea o strânsă legătură cu textul legal criticat în cauză.6. Judecătoria Galați - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care indică numeroase decizii ale Curții Constituționale relevante în cauză (exemplificativ, deciziile nr. 740 din 23 noiembrie 2017, nr. 447 din 28 iunie 2018, nr. 113 din 28 februarie 2019, nr. 544 din 26 septembrie 2019 și nr. 711 din 27 octombrie 2015).7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.8. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și Legea nr. 47/1992, reține următoarele:9. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992, să soluționeze excepția de neconstituționalitate.10. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal, cu următoarea redactare:– Art. 39. - Pedeapsa principală în caz de concurs de infracțiuni: „(1) În caz de concurs de infracțiuni, se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și se aplică pedeapsa, după cum urmează: (...) b) când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;“.11. Prevederile constituționale indicate în motivarea excepției sunt cele cuprinse în art. 11 alin. (4) - norme care nu există, art. 11, intitulat Dreptul internațional și dreptul intern, având în structura sa doar trei alineate. Din cuprinsul încheierii de sesizare se deduce în mod rezonabil faptul că autorul a invocat oral încălcarea accesului liber la justiție și a principiului legalității pedepsei, consacrate la nivel constituțional prin art. 21 și art. 23 alin. (12).12. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal au mai fost examinate de instanța de contencios constituțional, față de critici similare celor formulate în prezenta cauză, pe care Curtea Constituțională le-a respins ca neîntemeiate (Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 9 decembrie 2015, Decizia nr. 256 din 5 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iulie 2016, Decizia nr. 545 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 21 octombrie 2016, Decizia nr. 740 din 23 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 21 martie 2018, Decizia nr. 788 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 8 martie 2018, Decizia nr. 248 din 4 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 707 din 6 august 2020, Decizia nr. 508 din 30 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1163 din 2 decembrie 2020, Decizia nr. 173 din 16 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 654 din 1 iulie 2021, sau Decizia nr. 510 din 17 octombrie 2024, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 290 din 2 aprilie 2025).13. Cu aceste prilejuri, Curtea a reținut, în esență, că noul Cod penal reglementează un regim juridic sancționator cu privire la cele două forme ale concursului de infracțiuni, real și formal, referitor la persoana fizică, infractor major, în cadrul căruia se pot observa mai multe sisteme de sancționare. Totodată, la reglementarea actualului Cod penal, legiuitorul român a avut o orientare mai degrabă preventivă decât represivă, de vreme ce a optat pentru reducerea limitelor speciale de pedeapsă pentru mai multe infracțiuni, concomitent cu înăsprirea tratamentului penal al pluralității de infracțiuni, în contextul în care critica principală a tendințelor legislative anterioare de majorare a limitelor maxime de pedeapsă, ca principal instrument de combatere a unor infracțiuni, a fost aceea că sistemul sancționator al vechiului Cod penal nu mai reflecta în mod corect sistemul valorilor sociale pe care legea penală este chemată să le protejeze (Decizia nr. 510 din 17 octombrie 2024, precitată, paragrafele 12 și 15).14. Cu referire la pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 23 din Constituție, Curtea a subliniat că libertatea individuală nu are caracter absolut, fiind necesar să se exercite între coordonatele stabilite de ordinea de drept, așa încât încălcarea regulilor care compun ordinea de drept autorizează legiuitorul să reglementeze, în funcție de gravitatea comportamentului infracțional, norme penale care vizează direct libertatea persoanei. Aceste dispoziții penale însă trebuie să fie strict delimitate și condiționate, astfel încât libertatea individuală să fie respectată. Or, Curtea a constatat că normele criticate permit o individualizare judiciară a pedepsei principale (rezultante) în caz de concurs de infracțiuni „în condițiile și în temeiul legii“, potrivit art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală, o garanție împotriva unei eventuale ingerințe arbitrare a judecătorului în libertatea individuală reprezentând-o limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege. Așadar, o limitare cu privire la cuantumul pedepsei rezultante ce urmează să fie executată se face prin dispozițiile art. 60 din Codul penal, aceasta neputând fi mai mare de 30 de ani de închisoare. Cu alte cuvinte, dacă sporul obligatoriu ar depăși limita generală a pedepsei închisorii impusă de lege, pedeapsa se reduce corespunzător (Decizia nr. 510 din 17 octombrie 2024, paragraful 18).15. Cât privește dreptul la un proces echitabil statuat prin dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, Curtea a arătat că aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanțial, reținând că nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanțial (Decizia nr. 711 din 27 octombrie 2015, precitată, paragraful 45). Aceleași considerente sunt valabile, de principiu, și cu privire la pretinsa încălcare a accesului la justiție, formulată în prezenta cauză, în sensul că norme substanțiale care definesc cadrul sancționator al unor fapte penale nu pot fi contrare unor norme procesuale, cum sunt cele ce garantează, de principiu, accesul liber la justiție.16. Întrucât în prezenta cauză nu au fost relevate elemente de noutate, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curte prin deciziile mai sus menționate, precum și considerentele care au fundamentat această soluție își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.17. Cât privește invocarea în cauză a Deciziei nr. 368 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 17 iulie 2017, Curtea reține că prin această decizie a fost constatată neconstituționalitatea sintagmei „și împotriva aceluiași subiect pasiv“ din cuprinsul dispozițiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, text care definea infracțiunea continuată și care a fost modificat în acord cu decizia Curții prin Legea nr. 200/2023 pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 6 iulie 2023. Chiar dacă legiuitorul a intervenit prin această lege cu mult timp după ce autorul excepției a sesizat Curtea Constituțională cu prezenta cauză, totuși acesta a putut beneficia direct de efectul erga omnes al deciziei de admitere a Curții Constituționale de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I. Mai mult decât atât, în termen de 45 de zile de la această dată, textul legal constatat ca fiind neconstituțional a devenit inaplicabil, în temeiul art. 147 alin. (1) și (4) din Constituție.18. Totodată, prin aceeași Decizie nr. 368 din 30 mai 2017, considerată de autorul excepției ca fiind aplicabilă și în această cauză, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal. În acest context, Curtea nu a putut reține critica adusă față de prevederile constituționale ale art. 11 alin. (1) și (2) și ale art. 148 alin. (2)-(4), raportate la dispozițiile art. 49 paragraful 3 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, întrucât, potrivit prevederilor art. 51 paragraful 1 din Cartă, dispozițiile acesteia se adresează statelor membre numai în situația în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, ceea ce nu este cazul în speță.19. De asemenea, nu s-a putut reține nici pretinsa încălcare de către dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal a prevederilor art. 53 din Legea fundamentală, deoarece textul constituțional invocat este aplicabil numai în ipoteza în care Curtea constată o restrângere a exercitării unor drepturi sau libertăți fundamentale ale cetățenilor, restrângere care însă nu a fost reținută. Or, astfel de critici nu au fost formulate și în cauza de față.20. În considerarea celor de mai sus, Curtea observă că nu poate valorifica susținerea autorului potrivit căreia în cauza sa ar fi aplicabilă mutatis mutandis Decizia Curții Constituționale nr. 368 din 30 mai 2017 pe motiv că ar avea o strânsă legătură cu textul legal criticat.21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUÈšIONALÄ‚ÃŽn numele legiiDECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Vasile Viorel Uță în Dosarul nr. 146/188/2020 al Judecătoriei Iași - Secția penală și constată că dispozițiile art. 39 alin. (1) lit. b) din Codul penal sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 1 iulie 2025.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALEpentru MARIAN ENACHE,
în temeiul art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă coroborat cu art. 14 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,
semnează

Elena-Simina TănăsescuMagistrat-asistent-șef,Claudia Margareta Krupenschi
------